Economistul șef BCE: “Anul viitor se vor atenua perturbările din lanţurile de aprovizionare, iar preţurile energiei vor scădea sau se vor stabiliza”

crestere economica grafic calcule Foto: Pexels/Pixabay

Inflaţia în zona euro se va atenua anul viitor şi pe termen mediu va rămâne la un nivel redus, a declarat luni economistul şef al BCE, Philip Lane, repetând mesajul BCE că majorarea preţurilor este temporară, transmit Reuters şi publicaţia irlandeză Irish Examiner, citate de Agerpres.

“Credem că anul viitor se vor atenua perturbările din lanţurile de aprovizionare, iar preţurile energiei vor scădea sau se vor stabiliza. Această perioadă actuală de inflaţie este extrem de neobişnuită, nu este un semn al unei situaţii cronice”, a dat asigurări oficialul BCE într-un interviu acordat publicaţiei spaniole El Pais.

Luni, costurile de împrumut pentru ţările din zona euro înregistrau cel mai redus nivel din ultimele săptămâni, după ce investitorii şi-au redus aşteptările privind majorări semnificative ale dobânzilor de către marile bănci centrale, pe fondul creşterii riscurilor inflaţioniste.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Miniştrii de Finanţe din UE se întâlnesc luni pentru a discuta creşterea preţurilor de consum, impactul asupra salariilor şi modificarea reglementărilor bugetare ale blocului comunitar pentru a sprijini investiţiile şi a reduce datoria.

Luna trecută, rata anuală a inflaţiei în zona euro a ajuns la 4,1%, de la 3,4% în septembrie. Aceste evoluţii au ridicat unele semne de întrebare cu privire la cât de adecvată este politica BCE privind achiziţii mari de obligaţiuni şi dobânzi negative la depozite.

“Întotdeauna ne-am aşteptat la creşterea inflaţiei în 2021, dar acest ritm este mai rapid decât estimam şi vedem niveluri care nu au mai fost înregistrate de mult timp. Cifra de 4,1% ar trebui să genereze discuţii”, a declarat pentru Reuters un oficial UE care participă la reuniune.

Şi preşedintele BCE, Christine Lagarde, a recunoscut că puseul inflaţionist din Europa va dura mai mult decât preconiza iniţial BCE, dar, cu toate acestea, condiţiile favorabile de finanţare create de politica monetară ultra-relaxată a BCE sunt încă esenţiale pentru revenirea economiei zonei euro din pandemia de COVID-19.

“Chiar dacă actuala creştere a inflaţiei va dura mai mult decât se preconiza, ne aşteptăm ca ea să încetinească pe parcursul anului următor”, a declarat Lagarde în conferinţa de presă de după reuniunea Consiliului guvernatorilor BCE.

Lagarde a subliniat că principalii factori care stimulează inflaţia sunt preţurile la energie, creşterea cererii legată de redeschiderea economiei şi efectele reducerii TVA în Germania.

“Ne aşteptăm ca aceşti factori să se atenueze pe parcursul anului următor”, a spus Christine Lagarde.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: