Sursa foto; Twitter/ Turkish Presidency
Recep Tayyip Erdoğan nu prea are timp să se bucure de triumful lui electoral, scrie Financial Times, într-un editorial, preluat de Agenția de presă Rador.
După ce a revendicat victoria în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de duminică, Recep Tayyip Erdoğan a declarat că „Turcia este unicul câștigător”, adresându-se simpatizanților săi extaziați. Totuși, în vreme ce vechii susținători ai președintelui sărbătoresc, alte milioane de turci își pleacă privirea în pământ a consternare, agonizând la gândul că țara lor polarizată trebuie să îndure încă cinci ani de cârmuire a conducătorului autoritar. Și au dreptate să fie îngrijorați. Până și Erdoğan, care domină politica turcă de două decenii, trebuie să fi conștientizat că timpul nu-i permite să se bucure de triumful său, dacă vrea ca țara să nu se afunde și mai mult în criza economică.
Alegerile s-au desfășurat pe fundalul unei crize acute a nivelului de trai, cu moneda națională devalorizată la niveluri-record și inflația oscilând în jur de 44%. Criza se datorează în mare măsură unor politici economice atipice adoptate de Erdoğan: el a perorat contra creșterii ratei dobânzilor în vreme ce inflația exploda și a lichidat independența băncii centrale.
Presiunea asupra finanțelor publice tot mai sărăcăcioase va crește din cauza unui șir de pomeni electorale flagrante, între care modificarea vârstei de pensionare și mărirea salariilor funcționarilor publici. Rezerva de valută și aur a țării s-a prăbușit la 17 miliarde de dolari în cele șase săptămâni de dinaintea primului tur din 14 mai, întrucât Erdoğan a încercat să amelioreze starea economiei și monedei naționale înainte de vot, conform calculelor realizate de Financial Times pe baza datelor oficiale. Statul se luptă de asemenea cu un deficit de cont curent apropiat de o valoare record.
Însă politicile lui Erdoğan, în combinație cu înclinația lui de a se lua la harță cu aliații occidentali și cu derapajul lui autoritar, i-au alungat de multă vreme pe investitorii străini care ar fi putut asigura banii atât de necesari acum. Situația aceasta nu e sustenabilă. Statul își epuizează resursele încercând să protejeze lira.
Erdoğan trebuie să renunțe la mofturile personale, să revină la o politică monetară convențională și să ia măsuri serioase pentru restabilirea credibilității instituțiilor statului. Numai atunci va avea Ankara vreo șansă de a convinge investitorii reticenți să revină. Dar dacă Erdoğan se va comporta în continuare cum ne-a obișnuit, Vestul se poate aștepta la încă o epocă de relații impredictibile și instabile cu acest membru NATO.
Există îngrijorări și cu privire la ce ar putea însemna victoria lui Erdoğan pentru democrația țării. De când și-a adus prima dată la putere Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), acum 21 de ani, el și-a consolidat puterea și a centralizat procesul decizional până la niveluri fără precedent, apropiindu-se tot mai mult de un regim autocrat. El a substituit democrația parlamentară a Turciei cu un regim prezidențial executiv atotputernic după referendumul constituțional din 2017. Alegerile au loc acum pe un teren de joc inechitabil. Presa consacrată a ajuns în cea mai mare parte sub controlul guvernului. Opozanții lui, între care politicieni, jurnaliști, universitari și afaceriști, zac după gratii.
Lista încarceraților îl cuprinde și pe Selahattin Demirtaş, liderul Partidului Democrat Popular (HDP) dominat de kurzi, care se află la închisoare din 2016. Amenințarea excluderii din viața politică – posibil și a trimiterii după gratii – planează și asupra lui Ekrem İmamoğlu, primarul Istanbulului și unul dintre liderii Partidului Republican Popular (CHP), principala forță de opoziție, după ce a fost condamnat în decembrie pentru insultarea unor funcționari electorali.
Mulți alți turci se vor fi temând probabil pentru libertățile lor civice. În campania electorală Erdoğan, care i-a curtat pe ultranaționaliști, și-a atacat în mod repetat adversarul, Kemal Kılıçdaroğlu, pe motiv că ar fi în favoarea drepturilor LGBT și ar susține teroriști, o aluzie abia mascată la curtarea alegătorilor kurzi de către acesta.
Simpatizanții președintelui vor invoca noua victorie electorală drept încă o probă privind popularitatea neștirbită a lui Erdoğan. Realitatea este însă aceea că Erdoğan a fost forțat să intre în turul doi după ce nici el și nici Kılıçdaroğlu n-au reușit să obțină peste 50%, ceea ce atestă prăpastia politică dintre cei care-l admiră și cei care-l detestă pe acest conducător menit să dezbine. Din perspectiva constituției, acesta ar trebui să fie ultimul mandat al lui Erdoğan. Și dacă chiar așa va fi și în practică, ar fi înțelept din partea lui să mediteze la moștenirea pe care vrea s-o lase. Dar, indiferent ce curs va alege el, Turcia riscă oricum să intre în ape îngrijorător de agitate.