Noi tendinţe apar pe piaţa muncii, după experiența lucrului în pandemie, iar printre acestea se numără și posibilitatea de a lucra din afara oraşului sau a ţării de domiciliu, arată un studiu realizat de BestJobs și citat de News.ro. Potrivit celui mai recent sondaj al portalului, mai mult de jumătate dintre angajaţi (57%) au declarat că şi-ar dori să lucreze pentru actualul angajator din alt oraş sau chiar din altă ţară, cel puţin temporar. Pe de altă part, doar 21,5% sunt de părere că angajatorul le-ar permite acest lucru.
”Companiile au început să îşi aducă angajaţii la birou în număr din ce în ce mai mare. Potrivit sondajului BestJobs, în cazul a peste jumătate dintre respondenţi (51%), angajatorii insistă ca aceştia să muncească preponderent de la birou. Astfel, 56% dintre respondenţii sondajului au spus că în prezent lucrează exclusiv de la birou, în timp ce doar 26% dintre ei îşi desfăşoară activitatea numai de la distanţă”, a transmis BestJobs, mircuri, într-un comunicat de presă.
Cu toate acestea, 60% dintre participanţii la sondaj ar prefera să lucreze de acasă cel puţin 3 zile pe săptămână, iar jumătate dintre aceştia şi-ar dori să nu meargă deloc la birou.
Mai mult, din perspectiva lor, lucrul la distanţă deschide noi oportunităţi profesionale: tot mai mulţi angajaţi se văd lucrând de acasă inclusiv pentru companii din străinătate. Astfel, 72% au spus că nu exclud posibilitatea să accepte un job într-o companie din afara ţării, cât timp li se permite să aleagă de unde îşi desfăşoară activitatea.
”După o lungă perioadă de adaptare, angajaţii par că au prins gustul lucrului de acasă, sau mai degrabă al beneficiilor pe care le-au descoperit de când lucrează de la distanţă. Acum nu mai vorbim doar de un sistem hibrid birou-acasă, ci se pune problema chiar de a muta biroul în afara ţării, cel puţin în anumite perioade, mai ales dacă activitatea le permite. De cealaltă parte, companiile vor să îşi aducă angajaţii la birou, pentru a nu irosi costurile. Devine clar că e nevoie ca biroul, aşa cum îl ştim, să se transforme pentru a se acomoda la noile nevoi ale angajaţilor, dar şi pentru a mulţumi managerii”, a declarat Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs România.
Potrivit documentului, souă treimi (66%) dintre angajaţii chestionaţi pe platforma BestJobs confirmă tendinţa de a lucra de la distanţă ca fiind reprezentativă pentru viitorul pieţei muncii.
Principalele beneficii pe care le aduce lucrul de la distanţă, conform angajaţilor români, sunt: o mai mare flexibilitate (36%), mai mult timp pentru viaţa personală (23%), posibilitatea de a lucra la proiecte extra şi a suplimenta veniturile (19%), o mai bună capacitate de concentrare (13%), conform sondajului realizat pe platforma BestJobs.
Totodată, 31% sunt de părere că munca de la birou nu va deveni de domeniul trecutului. Printre beneficiile asociate lucrului de la birou, respondenţii enumeră: interacţiunea cu colegii (36%), un mai bun echilibru între viaţa personală şi cea profesională (35%), o mai bună capacitate de concentrare (6%) şi chiar şanse mai mari de promovare (5%).
Sondajul a fost efectuat în perioada 13 – 23 iulie pe un eşantion de 983 utilizatori de internet din România.