Egiptul, destinația favorită a românilor pentru sărbătorile de iarnă. Peste 50% din capacitatea de cazare a României, rezervată pentru Revelion

Hurghada Egipt Sursa foto: Pixabay

Românii pleacă în vacanță preponderent în Egipt, în perioada sărbătorilor de iarnă din acest an, însă și jumătate din capacitatea de cazare din România a fost deja rezervată, arată un studiu realizat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT).

În această perioadă, cea mai vândută destinație externă este Egiptul. În Hurghada se zboară cu curse charter din București, Cluj, Iași, Timișoara, Baia Mare, Oradea. Se zboară, de asemenea, și în Sharm El Sheikh. Mulți turiști aleg ca programe opționale croaziere pe Nil.

Altă destinație solicitată este Turcia, cu precădere Istanbul (avion și autocar) și Cappadocia.
De asemenea, se organizează programe de grup pentru Grecia, în special circuite cu avion și autocar, majoritatea având în prim-plan Atena. Se organizează și grupuri pentru Dubai, cu chartere de la 1 decembrie, cu plecări săptămânale. Tot de la 1 decembrie se deschid destinații operate cu curse charter precum Maldive, Republica Dominicană, Republica Capului Verde, Tanzania (Zanzibar), Kenya.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„De asemenea, agențiile de turism promovează circuite către destinații consacrate: Cehia, Spania, Italia, Franța (Coasta de Azur), America de Sud, Tunisia, Maroc dar și către altele mai puțin cunoscute dar tot mai cerute: Georgia sau Islanda. Pe un trend ascendent este și cererea de croaziere în bazinul Caraibilor și în zona Golfului Persic. De Crăciun, o destinație foarte solicitată și devenită tradițională este Laponia. Românii au un apetit mare pentru călătorii și aleg destinațiile în funcție de accesibilitate”, declară Alin Burcea, vicepreședinte ANAT.

Pasionații de sporturi de iarnă aleg pachete de schi în Austria, Bulgaria și Italia.

Pe partea de turism intern, românii optează pentru stațiuni montane, în special Poiana Brașov, urmată de Sinaia, Bușteni și Predeal. Sunt și stațiuni mai mici, cu pârtii de schi, din ce în ce mai solicitate, unde se dezvoltă puternic turismul local, chiar dacă volumele de turiști nu sunt foarte mari, precum cele din județele Harghita sau Maramureș.

Ca stațiuni balneoclimaterice, cele mai solicitate sunt Băile Felix, Băile Herculane și Sovata. De asemenea, agențiile de turism înregistrează vânzări și pentru destinațiile de turism rural și agroturism, preponderent pentru zona Bran – Moieciu – Fundata dar și pentru Bucovina și Maramureș. În general, pe partea de turism intern nu există o diferențiere foarte mare între preferințele de Revelion și de Crăciun, însă de Crăciun se observă o solicitare mai mare pe partea de turism rural și agroturism, românii dorind obiceiuri, colinde, tradiții și atmosferă.

„Agențiile de turism își informează permanent turiștii privind situația actuală în ceea ce privește restricțiile actuale și documentele, și menționăm permanent turiștilor să încheie asigurări covid-19 și asigurări storno, care sunt valabile și pe partea de turism intern. Anunțăm permanent clienții despre orice modificare. Să nu uităm că agentul de turism este în același timp consultant și ține clientul la curent și înainte de rezevare, dar și după ce a efectuat rezervarea. Tarifele structurilor de cazare din România sunt flexibile, iar turiștii încă preferă să rezerve last minute și se interesează despre măsurile de siguranță comunicate de hoteluri. Ne bucură că turiștii români se orientează către structuri de cazare de calitate, pe care le promovăm și noi, agențiile de turism”, menționează Lucian Boronea, prim vicepreședinte ANAT.

La ora actuală, hotelierii din România au început să ofere, pentru Revelion și Crăciun, tarife diferite, flexibile, în funcție de pachetul turistic ales, nemaivorbind despre sume fixe. Multe hoteluri promovează pachetele standard, cu cină festivă, dar și pachete la care clientul își adaugă serviciile în funcție de restricțiile în vigoare.

La ora actuală, circa 50% din capacitatea totală de cazare disponibilă a României este rezervată pentru Revelion iar gradul de ocupare este posibil să urce o dată cu prima săptămână a lunii decembrie.

Industria turistică așteaptă din partea noului Guvern, chiar dacă înțelege limitele la care este supusă, din cauza pandemiei covid-19, la o mai bună comunicare în privința zonei de restricții, cu mediul de afaceri. ANAT și reprezentații industriei turismului speră ca ajutorul promis de către Guvern din măsura HORECA să fie dus până la capăt, să nu fie schimbat codul fiscal iar industria turismului, care poate avea un aport considerabil la Produsul Intern Brut, să fie sprijinită. ANAT salută reintroducerea voucherelor de vacanță, care constituie un mare beneficiu atât pentru angajații din sectoarele public și privat, cât și pentru industria turistică și pentru economia națională.

Turiștii trebuie să știe că certificatul verde digital este acum operațional în toate țările UE și în 18 țări (și teritorii) non-UE. Regăsiți toate amănuntele la următorul link.

Statele non UE care acceptă certificatul verde sunt, la ora actuală, Albania, Andorra, Armenia, Elveția, Insulele Feroe, Islanda, Israel, Liechstenstein, Marea Britanie, Maroc, Macedonia de Nord, Monaco, Norvegia, Panama, San Marino, Turcia si Ucraina.

În contextul deteriorării situației epidemiologice din România, unele state solicită și persoanelor imunizate un test PCR înainte de sosire. Chiar dacă acum în România scade din zi în zi indicele epidemiologic, recomandăm informarea din surse sigure (agenția de turism, site-ul MAE.ro) cu câteva zile înainte de începerea călătoriei, precum și încheierea unei polițe de asigurare care să acopere inclusiv riscul de a nu mai putea călători din motive obiective”, subliniază Dumitru Luca, președintele ANAT.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: