Elcen a ieșit din insolvență

ELCEN Sursa foto: Facebook / ELCEN

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, închiderea procedurii de insolvenţă şi reintroducerea Electrocentrale Bucureşti (Elcen) în circuitul economic, transmite compania, citată de Agerpres. Cererea prin care Electrocentrale Bucureşti SA a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă a fost admisă în 6 octombrie 2016, la Tribunalul Bucureşti.

„Elcen a acoperit în totalitate creanţele datorate. Închiderea procedurii de reorganizare judiciară şi, implicit, a procedurii de insolvenţă prevede stingerea tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul de reorganizare şi a creanţelor curente scadente. Drept urmare, Tribunalul Bucureşti a decis astăzi, 2 februarie 2023, reintroducerea ELCEN în circuitul economic”, se arată în comunicatul Elcen.

Ieşirea din dificultate financiară deschide calea Elcen pentru a accesa fonduri europene nerambursabile sau surse de finanţare puse la dispoziţie de instituţii financiare naţionale şi internaţionale, pentru a-şi eficientiza CET-urile pe care le deţine. În următoarea perioadă, compania se va concentra preponderent pe implementarea proiectelor majore de investiţii, şi anume construirea unor centrale termoelectrice noi în cogenerare de înaltă eficienţă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În ceea ce priveşte implementarea unei unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă în cadrul CET Bucureşti Sud, Studiul de Fezabilitate a fost finalizat iar soluţia optimă prevede realizarea unei capacităţi noi cu o putere electrică brută de circa 600 MWe şi energie termică livrată de circa 376 Gcal/h ce va utiliza gaz natural, ulterior în amestec cu hidrogen. Prin comparaţie, puterea electrică instalată în prezent în cele 4 CET-uri ale Elcen este de 586,25 MW.

„Ţinând cont de estimările Dispecerului Energetic Naţional care avertizează că deficitul de energie electrică din producţia internă pentru acoperirea consumului va creşte masiv mai ales în condiţii de iarnă, în orele de vârf de sarcină, punerea în funcţiune a unei centrale noi, moderne, cu o putere electrică de 600 MWe reprezintă o contribuţie majoră la menţinerea siguranţei în alimentarea cu energie electrică. Totodată, cantitatea de 376 Gcal/h livrată din noua centrală va acoperi fără probleme necesarul de agent termic pentru alimentarea cu apă caldă şi căldură a consumatorilor arondaţi acestei centrale. Centrala va dispune de echipamente noi, performante, care vor putea asigura energia termica şi electrică cu o eficienţă globală de aproximativ 86-90% şi reduceri semnificative a emisiilor”, se precizează în comunicat.

Pe de altă parte, se are în vedere eficientizarea activităţii din CET Grozăveşti prin implementarea unei unităţi de cogenerare în ciclu combinat. În acest sens, s-a actualizat în 2022 Studiul de Fezabilitate (elaborat în 2011 şi actualizat anterior în 2016, respectiv 2019), pentru a se alinia la condiţiile de piaţă actuale. Soluţia optimă rezultată din SF prevede implementarea unui ciclu combinat de 46 MWe şi 35 Gcal/h, având o eficienţă globală de aproximativ 84-90%, cu funcţionare gaz natural şi în amestec cu hidrogen.

La CET Progresu vor fi implementate capacităţi de cogenerare de înaltă eficienţă utilizând motoare termice, care vor avea o putere electrică instalată de 50 MWe şi o putere termică instalată de 50 MWt.

Totodată, compania intenţionează valorificarea suprafeţelor libere din incinte prin montarea de panouri fotovoltaice în vederea producerii de energie regenerabilă şi modernizarea capacităţilor existente / retehnologizarea unor capacităţi de producere a energiei termice în regim de vârf în CET Grozăveşti, CET Bucureşti Sud, CET Bucureşti Vest.

„Modernizate şi eficientizate, CET-urile Elcen vor asigura continuitatea prestării serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură către locuitorii capitalei, vor contribui la securitatea aprovizionării cu energie, mai ales în contextul penuriei de capacităţi de producţie şi al crizei energetice actuale, vor asigura creşterea eficienţei energetice şi, implicit, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea costurilor şi a dependenţei de importuri, vor contribui semnificativ la realizarea tranziţiei energetice, prin cogenerare de înaltă eficienţă, flexibilă, constantă, o tehnologie matură şi sigură, mai ales în momentele de producere insuficientă, intermitentă de energie electrică regenerabilă sau în caz de hazarde naturale. Unităţile de cogenerare sunt adaptate la diferitele surse de energie, deoarece pot funcţiona cu diferite amestecuri de gaze regenerabile. Ieşirea din insolvenţă permite Elcen punerea în aplicare a unei strategii de dezvoltare care să asigure suportul la nivel local, naţional şi european prin implementarea rapidă şi eficientă a tehnologiilor adecvate, corelate cu cerinţele de mediu şi cu noua realitate geopolitică de pe piaţa energiei, subliniază compania.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: