Electrica a înregistrat pierderi de peste 150 milioane de lei în primul trimestru al acestui an

energie electrica Sursa foto: ACUE

Electrica SA a afişat pierderi de 157,8 milioane de lei după primul trimestru al acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut când compania a consemnat un profit de 57,9 milioane de lei, potrivit Raportului consolidat pentru primul trimestru al acestui an transmis vineri Bursei de la Bucureşti, citat de Agerpres.

Veniturile raportate de companie s-au cifrat la 2,6 miliarde de lei, în creştere cu 52% faţă de perioada similară din 2021, pe fondul creşterii cu 818,3 milioane de lei pe segmentul de furnizare şi al avansului cu 97,5 milioane de lei al veniturilor din segmentul de distribuţie.

În perioada de trei luni încheiată la 31 martie 2022, veniturile din segmentul de distribuţie de energie electrică au crescut la 760 milioane de lei. În ceea ce priveşte segmentul de furnizare, veniturile din furnizarea de energie electrică şi gaze naturale au crescut cu 818,3 milioane de lei, sau 58,9%, la 2,207 miliarde de lei. Variaţia veniturilor aferente segmentului de furnizare este generată, în principal, de efectul net al creşterii preţurilor de vânzare pe piaţa cu amănuntul cu 116% şi al reducerii cantităţii de energie furnizată cu 3,9%.

Analize Economedia

Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2

„Costul cu energia achiziţionată pentru furnizare (inclusiv serviciile de transport şi de sistem) a crescut cu 1.260,7 milioane RON, sau 137,2%, la 2.179,3 milioane RON în T1 2022, de la 918,6 milioane RON în T1 2021. Principala cauză a acestei evoluţii este reprezentată de creşterea preţurilor de pe piaţa energiei electrice şi limitarea transferului către clientul final al acestor creşteri de preţ. Astfel, preţurile pe piaţa spot (Piata Zilei Următoare) din România au crescut în T1 2022 cu aproximativ 320%, faţă de aceeaşi perioadă din anul 2021″, precizează compania în raportul transmis BVB.

Costul cu achiziţia certificatelor verzi a crescut cu 7,165 milioane de lei, un avans de 4,95% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021.

Cheltuielile cu construcţia reţelelor electrice în legătură cu contractele de concesiune au crescut cu aproximativ 21,4 milioane de lei, reprezentând 24,6%, la 108,3 milioane de lei.

Cheltuielile cu salariile şi beneficiile angajaţilor au înregistrat un avans de 1,2 milioane de lei, sau 0,6%, la 187,6 milioane de lei în T1 2022.

Rezultatul operaţional (EBIT) al Grupului s-a redus cu aproximativ 252 milioane de lei comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la o pierdere de 174,7 milioane de lei, faţă de un profit operaţional de 77,7 milioane de lei în T1 2021, evoluţia EBITDA fiind uşor impactată de creşterea cheltuielii cu amortizarea cu 2,4 milioane de lei, sau 2%, arată sursa citată.

“Scăderea a fost generată, în principal, de performanţa segmentului de furnizare de energie electrică influenţată semnificativ de majorarea costurilor energiei, la care se adaugă creşterea costurilor cu energia electrică pentru acoperirea CPT pentru segmentul de distribuţie cauzată de diferenţa dintre costul mediu estimat de achiziţie al energiei pentru consumul propriu tehnologic (CPT) şi preţul ex-ante stabilit de ANRE
aferente anului 2022”, menţionează Raportul.

În T1 2022, Grupul a furnizat către aproximativ 3,5 milioane de locuri de consum (atât în regim de serviciu universal şi ultimă instanţă, cât şi de pe piaţa concurenţială) 2,3 TWh de energie electrică, reprezentând o creştere de 0,06% faţă de perioada similară a anului anterior.

Activităţile principale ale Grupului sunt operarea şi construcţia reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi furnizarea energiei electrice şi a gazelor naturale consumatorilor finali, precum şi producţia de energie electrică din surse regenerabile. Grupul este operatorul de distribuţie a energiei electrice şi principalul furnizor de energie electrică în regiunile Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Transilvania Sud.

Consiliul de Administraţie al societăţii Electrica a decis, recent, revocarea din funcţia de director general a Corinei Popescu, începând cu data de 16 mai, şi numirea în locul său, interimar, a lui Chiriţă Alexandru-Aurelian.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu-i nimic le șterge ciuca datoriile și le da ciolacu pensii speciale pentru toți angajații. Mare chestie.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.