Valoarea totală a investițiilor imobiliare a ajuns la aproape 290 – 300 de milioane de euro în România în primele șase luni din 2021, în scădere cu circa 29% față de nivelul de 409 milioane de euro din prima jumătate a lui 2020. Tranzacțiile din segmentul birourilor au însemnat aproximativ 66% din volum în primul semestru din 2021. Pentru tot anul, estimările mai multor analiști indică tranzacții totale de circa 750 de milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În ciuda încetinirii, analiștii apreciază că fundamentele pieței rămân puternice, cu un nivel sănătos al tranzacțiilor și încredere din partea băncilor de a spori creditarea în economie în 2021, ceea ce încurajează potențialii investitorii noi sau deja prezenți pe piață să prospecteze România.

În ansamblu, primele șase luni ale lui 2021 au fost marcate în special de tranzacții sigure de birouri care au implicat clădiri de birouri clasa A, în zone renumite din București, cu un mix de chiriași predominant internațional.

Cele mai mari tranzacții din primul semestru

Mai mult de jumătate dintre volumele investite în prima parte a lui 2021 s-au concentrat pe trei tranzacții mari de birouri:

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
  • Vânzarea clădirilor de birouri Campus 6.2 și 6.3 de Skanska către S IMMO pentru 97 de milioane de euro, cu un randament record pe piața locală, după criza financiară globală din 2008, de 6,75%,
  • Uniqa Real Estate a finalizat achiziția clădirii de birouri The Light One din București de la River Development, pentru 54 de milioane de euro,
  • Clădirea de birouri Bucharest Financial Plaza din centrul Bucureștiului a fost cumpărată de compania austriacă Immofinanz, într-o tranzacție în valoare de 36 de milioane de euro.

Ulterior, la începutul semestrului II au mai avut loc două tranzacții, și anume vânzarea Hermes Business Campus, într-o tranzacție de aproximativ 150 de milioane de euro, de dezvoltatorul belgian Atenor către Adventum Group și achiziționarea Dacia One de către Dedeman de la Atenor, cu 50 de milioane de euro.

Ca atare, semestrul a început bine și sunt șanse ca România să ajungă la valoarea estimată de 750 de milioane de euro. Marile probleme ale României rămân eterna problemă a imaginii de țară, dar și pandemia ajunsă acum la al patrulea val, care îngreunează afacerile.