În cel de-a cincilea meci al optimilor de finală de la campionatul european de fotbal se întâlnesc luni 01 iulie, de la ora 19.00 (ora României), la Düsseldorf, Franța și Belgia.
Franța este considerată favorita acestui meci, mai ales că previziunile făcute înaintea turneului și cele de după meciurile din grupă o consideră ca fiind pe locul al doilea în topul echipelor ce au șanse să câștige campionatului european. După meciurile din grupe, locul întâi este ocupat de Spania, iar înaintea startului turneului, principala favorită era Anglia.
Belgia, în schimb, se afla pe locul 8 în clasamentul care măsura șansele înainte de meciurile din grupe. Lucru care se reflectă și în clasamentul valorii de piață al celor două loturi. Franța este pe poziția a doua în clasamentul întocmit de Transfermarkt.com, site specializat în analiza cotelor de piață ale jucătorilor.
Astfel lotul Franței este evaluat la 1,23 miliarde de euro.
Echipa Belgiei este pe locul 8, cu un lot evaluat la 584,5 milioane de euro, adică de peste două ori mai puțin decât al francezilor.
Valoarea medie a jucătorilor echipei Franței este de 49,37 de milioane de euro, în timp ce a Belgiei este 23,38 milioane de euro.
La francezi, cel mai valoros jucător este Kylian Mbappé, acum transferat la Real Madrid, cotat la 180 de milioane de euro, la egalitate cu Jude Bellingham în topul celor mai scumpi jucători prezenți la Euro 2024.
În lotul Belgiei, acest loc este deținut Jérémy Doku, de la Manchester City, cu o valoare de piață de 65 de milioane de euro.
Cele mai recente meciuri oficiale dintre cele două echipe au fost câștigate de Franța. În 2021, au jucat în semifinalele Ligii Națiunilor, iar francezii au câștigat cu 3-2.
În 2018, Franța a întâlnit Belgia în semifinala campionatului mondial găzduit de Rusia. Iar finala a fost câștigată tot de Franța, cu 4 -2 în fața Croației.
Cele mai valoroase echipele de la Campionatul European din 2024
- Anglia – 1,52 miliarde de euro
- Franța – 1,23 miliarde de euro
- Portugalia – 1,05 miliarde de euro
- Spania – 965,5 milioane de euro
- Germania – 831 de milioane de euro
- Olanda – 815 milioane de euro
- Italia – 705,5 milioane de euro
- Belgia – 584,5 milioane de euro
- Danemarca – 415,5 milioane de euro
- Ucraina – 479 de milioane de euro
- Croația – 327,7 milioane de euro
- Turcia – 324,1 milioane de euro
- Serbia – 313,4 milioane de euro
- Elveția – 281,5 milioane de euro
- Austria – 237 de milioane de euro
- Polonia – 210 milioane de euro
- Scoția – 207,4 milioane de euro
- Cehia – 187,9 milioane de euro
- Ungaria – 165,45 milioane de euro
- Georgia – 161,05 milioane de euro
- Slovacia – 156,4 milioane de euro
- Slovenia – 141,55 milioane de euro
- Albania – 111,6 milioane de euro
- România – 92,13 milioane de euro