Circa 86% dintre europeni consideră că măsurile luate la nivel european au fost importante pentru a limita impactul imediat al creşterii preţurilor la energie asupra consumatorilor şi întreprinderilor anul trecut, potrivit sondajului Eurobarometru Flash publicat luni de Comisia Europeană.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Peste opt din 10 respondenţi au exprimat această opinie cu privire la promovarea utilizării durabile a resurselor naturale (86%), la facilitarea achiziţionării în comun de gaze de către statele membre ale UE pentru a asigura securitatea aprovizionării (82%), la construirea de parteneriate cu alţi actori globali, cum ar fi Regatul Unit, SUA, Japonia şi Australia (81%), la reducerea dependenţelor comerciale excesive de ţări precum Rusia sau China (80%) şi la sporirea competitivităţii industriei europene a tehnologiilor curate (80%). Măsurile UE care vizează accelerarea transformării digitale în paralel cu protecţia consumatorilor (77%) şi sporirea rezilienţei economiei UE sunt percepute ca importante de către 77% şi, respectiv, 76% dintre respondenţi”, arată sondajul.
Datele mai arată că, în ceea ce priveşte acţiunile viitoare, 86% consideră că depozitele de gaze din UE ar trebui umplute pentru a evita riscul de penurie, 85% sunt de părere că UE ar trebui să stimuleze producţia de tehnologii curate în statele membre şi 79% susţin că măsurile UE ar trebui să vizeze reducerea consumului de energie. 75% dintre respondenţi consideră că UE ar trebui să finanţeze proiecte comune de apărare pentru a dezvolta capabilităţi şi tehnologii strategice de apărare.
În plus, marea majoritate a europenilor consideră că războiul din Ucraina demonstrează necesitatea ca UE să îşi asigure securitatea energetică şi economică (85 %), precum şi să intensifice cooperarea militară între statele membre (75%), continuând în paralel să dea dovadă de solidaritate cu Ucraina (71%).
„Europenii continuă să fie în mare măsură în favoarea sprijinirii Ucrainei şi a ucrainenilor. 86% dintre respondenţi sunt de acord să se acorde sprijin umanitar persoanelor afectate de război, 77% acceptă primirea în UE a persoanelor care fug din calea războiului, iar 71% sunt de acord cu impunerea de sancţiuni economice împotriva Rusiei. Aproape două treimi dintre europeni, 67% şi, respectiv, 65%, consideră că UE ar trebui să sprijine demersul Ucrainei către integrarea europeană, precum şi integrarea acesteia pe piaţa unică. În cele din urmă, 65% sunt în favoarea acordării de sprijin financiar şi economic Ucrainei, iar 57% consideră că UE ar trebui să sprijine achiziţionarea şi furnizarea de echipamente militare şi de instruire Ucrainei”, potrivit Eurobarometrului.
Sondajul Eurobarometru Flash privind provocările şi priorităţile UE în 2023 a fost realizat în cele 27 de state membre în perioada 24-31 august 2023. Au fost intervievaţi online 26 514 de cetăţeni ai UE.