O populație îmbătrânită care își prețuiește timpul liber a pregătit terenul pentru stagnarea economică. Apoi a venit Covid-19 și războiul Rusiei din Ucraina, arată o analiză The Wall Street Journal despre declinul economic al UE. Europenii se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai experimentat-o de zeci de ani. Sunt din ce în ce mai săraci.
Economia zonei euro a crescut cu aproximativ 6% în ultimii 15 ani, măsurată în dolari, față de 82% pentru SUA, potrivit datelor Fondului Monetar Internațional citate de WSJ. Acest lucru a făcut ca media țărilor din UE să fie mai săracă pe cap de locuitor decât fiecare stat american, cu excepția Idaho și Mississippi, potrivit unui raport realizat luna aceasta de Centrul European pentru Economie Politică Internațională, un think tank independent cu sediul la Bruxelles. Dacă tendința actuală va continua, până în 2035, diferența dintre producția economică pe cap de locuitor în SUA și UE va fi la fel de mare ca cea dintre Japonia și Ecuador în prezent, se arată în raport.
Viața pe un continent mult timp invidiat de străini pentru arta sa de a trăi își pierde rapid strălucirea, pe măsură ce europenii își văd puterea de cumpărare topindu-se.
Uniunea Europeană reprezintă în prezent aproximativ 18% din totalul cheltuielilor de consum la nivel mondial, față de 28% pentru America. În urmă cu cincisprezece ani, UE și SUA reprezentau fiecare aproximativ 25% din acest total.
Consumul privat a scăzut cu aproximativ 1% în zona euro, formată din 20 de țări, de la sfârșitul anului 2019, după ajustarea la inflație, potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. În SUA, unde gospodăriile se bucură de o piață a muncii puternică și de venituri în creștere, acesta a crescut cu aproape 9%.
Ajustate în funcție de inflație și de puterea de cumpărare, salariile au scăzut cu aproximativ 3% din 2019 în Germania, cu 3,5% în Italia și Spania și cu 6% în Grecia. În SUA, salariile reale au crescut cu aproximativ 6% în aceeași perioadă, potrivit datelor OCDE.
Francezii mănâncă mai puțin foie gras și beau mai puțin vin roșu. Spaniolii se zgârcesc cu uleiul de măsline. Finlandezii sunt îndemnați să folosească saunele în zilele cu vânt, când energia este mai ieftină. În Germania, consumul de carne și de lapte a scăzut la cel mai scăzut nivel din ultimele trei decenii, iar piața alimentelor ecologice, cândva în plină expansiune, s-a prăbușit.
Ministrul italian al dezvoltării economice, Adolfo Urso, a convocat o reuniune de criză în luna mai din cauza prețurilor la paste, alimentele de bază preferate ale țării, după ce acestea au crescut de peste două ori mai mult decât rata națională a inflației.
Cu cheltuielile de consum în cădere liberă, Europa a intrat în recesiune la începutul anului, consolidând sentimentul de relativ declin economic, politic și militar care a început la începutul secolului.
Situația dificilă în care se află în prezent Europa a fost pregătită de mult timp. O populație îmbătrânită, care preferă timpul liber și siguranța locului de muncă în detrimentul veniturilor, a dus la ani de creștere economică și de productivitate mediocră. Apoi a venit o dublă lovitură: pandemia Covid-19 și războiul prelungit al Rusiei în Ucraina. Prin bulversarea lanțurilor de aprovizionare globale și prin creșterea prețurilor la energie și alimente, crizele au agravat afecțiuni care se agravau de zeci de ani.
Răspunsurile guvernelor nu au făcut decât să agraveze problema. Pentru a păstra locurile de muncă, acestea și-au direcționat subvențiile în primul rând către angajatori, lăsându-i pe consumatori fără o rezervă de bani atunci când a venit șocul prețurilor. Americanii, în schimb, au beneficiat de energie ieftină și de ajutoare guvernamentale direcționate în primul rând către cetățeni pentru a-i face să continue să cheltuiască.
În trecut, formidabila industrie de export a continentului ar fi putut să vină în ajutor. Dar o redresare lentă în China, o piață esențială pentru Europa, subminează acest pilon de creștere. Costurile ridicate ale energiei și inflația galopantă, la un nivel nemaiîntâlnit din anii ’70, diminuează avantajul producătorilor în materie de prețuri pe piețele internaționale și distrug relațiile de muncă odinioară armonioase de pe continent. Pe măsură ce comerțul mondial se răcește, dependența puternică a Europei de exporturi – care reprezintă aproximativ 50% din PIB-ul zonei euro, față de 10% în cazul SUA – devine un punct slab.
În Bruxelles, unul dintre cele mai bogate orașe din Europa, profesori și asistente medicale au stat la coadă într-o seară recentă pentru a colecta produse alimentare la jumătate de preț dintr-un camion, scrie The Wall Street Journal.
Vânzătorul, Happy Hours Market, colectează alimente aflate aproape de data de expirare de la supermarketuri și le anunță prin intermediul unei aplicații. Clienții pot comanda la începutul după-amiezii și își pot ridica alimentele la preț redus seara.
„Unii clienți îmi spun: „Datorită vouă pot mânca carne de două sau trei ori pe săptămână””, a declarat Pierre van Hede, care împărțea lăzi cu alimente.
Karim Bouazza, un infirmier în vârstă de 33 de ani care își făcea provizii de carne și pește la jumătate de preț pentru soția și cei doi copii, s-a plâns că inflația înseamnă că „aproape că trebuie să ai o a doua slujbă pentru a plăti totul”.
Servicii similare au apărut în întreaga regiune, comercializându-se ca o modalitate de a reduce risipa de alimente, precum și de a economisi bani.
TooGoodToGo, o companie înființată în Danemarca în 2015 care vinde resturi de mâncare de la comercianți și restaurante, are 76 de milioane de utilizatori înregistrați în Europa, de aproximativ trei ori mai mulți decât la sfârșitul anului 2020.
În Germania, Sirplus, un startup creat în 2017, oferă în magazinul său online alimente „salvate”, inclusiv produse trecute de termenul de valabilitate. La fel face și Motatos, creat în Suedia în 2014 și prezent în prezent în Finlanda, Germania, Danemarca și Marea Britanie.
Cheltuielile pentru produse alimentare de lux s-au prăbușit. Germanii au consumat 52 de kilograme de carne de persoană în 2022, cu aproximativ 8% mai puțin decât în anul precedent și cel mai scăzut nivel de când au început calculele, în 1989. În timp ce o parte din acest lucru reflectă preocupările societății cu privire la alimentația sănătoasă și bunăstarea animalelor, experții spun că tendința a fost accelerată de prețurile la carne, care au crescut cu până la 30% în ultimele luni. De asemenea, germanii înlocuiesc carnea de vită și mânzat cu altele mai puțin costisitoare, cum ar fi carnea de pasăre, potrivit Centrului Federal de Informare pentru Agricultură.
Slăbiciunea cheltuielilor și perspectivele demografice slabe fac Europa mai puțin atractivă pentru întreprinderi, de la gigantul bunurilor de consum Procter & Gamble la imperiul luxului LVMH, care își realizează o parte tot mai mare din vânzări în America de Nord.
„Consumatorul american este mai rezistent decât cel european”, a declarat în aprilie directorul financiar al Unilever, Graeme Pitkethly.
Pe insula mediteraneană Mallorca, companiile fac presiuni pentru mai multe zboruri către SUA, pentru a crește numărul turiștilor americani care cheltuiesc liber, a declarat Maria Frontera, președintele comisiei de turism a Camerei de Comerț din Mallorca. Americanii cheltuiesc în medie aproximativ 260 de euro (292 de dolari) pe zi la hotel, comparativ cu mai puțin de 180 de euro (202 dolari) pentru europeni.
„Anul acesta am văzut o mare schimbare în comportamentul europenilor din cauza situației economice cu care ne confruntăm”, a declarat Frontera, care a călătorit recent la Miami pentru a învăța cum să se adreseze mai bine clienților americani.
Creșterea slabă și ratele dobânzilor în creștere pun la grea încercare statele sociale generoase din Europa, care oferă servicii de sănătate și pensii populare. Guvernele europene constată că vechile rețete de rezolvare a problemei fie devin inaccesibile, fie au încetat să mai funcționeze. Trei sferturi de trilion de euro în subvenții, scutiri de taxe și alte forme de ajutor au fost acordate consumatorilor și întreprinderilor pentru a compensa costurile mai mari ale energiei – lucru despre care economiștii spun că acum alimentează el însuși inflația, înfrângând scopul subvențiilor.
Reducerile cheltuielilor publice după criza financiară mondială au afectat sistemele de sănătate finanțate de stat din Europa, în special Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie.
Vivek Trivedi, un anestezist în vârstă de 31 de ani care locuiește în Manchester, Anglia, câștigă aproximativ 51.000 de lire sterline (67.000 de dolari) pe an pentru o săptămână de lucru de 48 de ore. Inflația, care a fost de aproximativ 10% sau mai mare în Marea Britanie de aproape un an, îi devorează bugetul lunar, spune el. Trivedi a declarat că își cumpără alimentele de la magazinele cu discount și cheltuiește mai puțin pe mesele în oraș. Unii colegi și-au oprit complet încălzirea în ultimele luni, îngrijorați că nu-și vor putea permite costurile mult mai mari, a spus el.
Noa Cohen, o specialistă în afaceri publice în vârstă de 28 de ani din Londra, spune că și-ar putea cvadrupla salariul la același loc de muncă dacă și-ar folosi pașaportul american pentru a se muta peste Atlantic. Cohen a primit recent o mărire de salariu de 10% după ce și-a schimbat locul de muncă, dar creșterea a fost înghițită complet de inflație. Ea spune că prietenii își îngheață ovulele pentru că nu își permit copii prea curând, în speranța că vor avea destui bani în viitor.
Huw Pill, economistul șef al Băncii Angliei, i-a avertizat pe cetățenii britanici în aprilie că trebuie să accepte că sunt mai săraci și să nu mai facă presiuni pentru salarii mai mari. „Da, cu toții stăm mai rău”, a spus el, afirmând că încercarea de a compensa creșterea prețurilor cu salarii mai mari nu ar face decât să alimenteze și mai multă inflație.
În condițiile în care guvernele europene trebuie să crească cheltuielile de apărare și având în vedere costurile de împrumut în creștere, economiștii se așteaptă ca taxele să crească, adăugând presiune asupra consumatorilor. Impozitele în Europa sunt deja ridicate în raport cu cele din alte țări bogate, echivalentul a aproximativ 40-45% din PIB, față de 27% în SUA. Lucrătorii americani primesc acasă aproape trei sferturi din salariu, inclusiv impozitul pe venit și taxele de asigurări sociale, în timp ce lucrătorii francezi și germani păstrează doar jumătate.