Importurile și exporturile UE de aluminiu și articole conexe în valoare de 29,5 miliarde de euro, respectiv 18,4 miliarde de euro, au dus la un deficit comercial de 11,1 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Importurile au crescut cu 29,9% față de anul 2019, iar exporturile au urcat cu 21,3%. Aceste creşteri apar în pofida unui declin al greutăţii exporturilor cu 1,7% şi importurilor cu 6,2%, ceea ce indică că majorarea valorii s-a datorat, în principal, creşterii preţurilor.

Norvegia şi China au fost cei mai mari parteneri ai UE, în 2024, pentru importurile de aluminiu şi articole conexe, valoarea importurilor ajungând la 4,4 miliarde de euro, respectiv, 3,9 miliarde de euro. Pe locurile următoare se află Turcia cu 2,8 miliarde, Islanda cu 2,1 miliarde de euro şi Elveţia cu 1,7 miliarde de euro. 

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

În rândul acestor ţări, valoarea importurilor din Islanda a crescut anul trecut cu 104,9% comparativ cu 2019, iar în cazul Turciei avansul a fost de 95,4%.

În privinţa exporturilor, pe primul loc se află Marea Britanie, cu 3,7 miliarde de euro, urmată de Statele Unite cu 2,6 miliarde de euro, Elveţia cu 2,4 miliarde de euro, Turcia cu 0,9 miliarde de euro şi India cu 0,8 miliarde de euro.

În rândul acestor ţări, cel mai mult au crescut exporturile către India cu 135,6% şi Turcia cu 66,7%, față de 2019.