EXCLUSIV Gafă instituțională: Ministerul Digitalizării a desemnat o persoană drept coordonator al serviciilor digitale, în loc de o instituție – FOTO

tableta, digital Sursa foto: OMV Petrom

Gafă instituțională a Ministerului Digitalizării. Instituția a desemnat o persoană drept coordonator al serviciilor digitale ale României, în loc de o instituție, conform informațiilor obținute de Economedia. Bogdan Manolea, Director Executiv al ApTI, Asociația pentru Tehnologie și Internet, afirmă că greșeala este „impardonabilă”.

UPDATE Specialiștii din piață susțin însă că, în niciun caz, nici cel al comunicării instituționale, adrisantul nu e o persoană.

Bogdan Manolea, ApTI, explică: „DSA vorbeste clar de ”autorități competente” ca alte autorități care se implică în implementarea DSA și zice clar la art 49(2) că una din ele e DSC: „Statele membre desemnează una dintre autoritățile competente în calitate de coordonator al serviciilor digitale”. Nu există niciun rol a unei persoane fizice desemnate de vreun stat în contetxul DSA. (și este clar că la asta se referă scrisoarea). Ba chiar mai mult, competențele directivei e-commerce aparțin acum Autorității pentru Digitalizarea României si nu Ministerului Cercetării și Digitalizării”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

UPDATE Ministerul Digitalizării a transmis pentru Economedia că „Digital Services Coordinators poate fi reprezentat de mai multe entități”, iar persoana desemnată drept coordonator al serviciilor digitale în comunicarea cu reprezentanța permanentă a României la Bruxelles nu a fost desemnată în locul unei instituții. Punctul de vedere integral poate fi citit la finalul acestui articol.

Știrea inițială

Comisia Europeană a trimis o cerere către toate statele membre UE pentru a nominaliza un coordonator al serviciilor digitale, care să coordoneze implementarea Digital Services Act, cea mai importantă și mai ambițioasă reglementare din lume în domeniul protecției spațiului digital împotriva răspândirii de conținut ilegal și al protecției drepturilor fundamentale ale utilizatorilor.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a fost desemnată coordonator al serviciilor digitale, conform unui Memorandum aprobat în cadrul ședinței de guvern din 1 martie 2023.

Totodată, ANCOM a inițiat un proiect de lege care stabilește măsurile legislative naționale necesare pentru aplicarea prevederilor și prin care este desemnată drept coordonator al serviciilor digitale. Proiectul este în prezent în dezbaterea Parlamentului.

Acum, la cererea Comisiei, în loc să nominalizeze ANCOM drept coordonator al serviciilor digitale, Ministerul Cercetării și Digitalizării a desemnat o persoană, pe Corneliu Mănescu, director în cadrul Ministerului Cercetării Inovării și Digitalizării, conform documentului obținut de Economedia.

Specialiștii din industrie critică greșeala autorităților, numind-o „impardonabilă”.

„Propunerea de lege a fost făcută publică de ANCOM. Anul trecut, Ministerul era semnatarul unui memorandum prin care se nominaliza ANCOM drept coordonator. A existat o dezbatere în noiembrie anul trecut unde au fost doi reprezentanți ai ministerului care au participat la dezbaterea publică organizată de ANCOM. În decembrie a fost adoptat de Guvern proiectul de lege propus de ANCOM, care are și semnătura ministerului Digitalizării, iar acum se află în Parlament. Reprezentanții ministerului ar fi trebuit să știe de exixtența acestui regulament. Cineva din minister a participat din partea României la dezbaterea acestui Digital Services Act la nivelul UE. Impardonabil să nu fie nimeni care să își dea seama că e vorba de o instituție și nu de o persoană”, a declarat pentru Economedia Bogdan Manolea, Director Executiv al ApTI, Asociația pentru Tehnologie și Internet.

Economedia a cerut un punct de vedere de la Ministerul Digitalizării, încă de săptămâna trecută, însă nu am primit un răspuns până la data publicării acestui articol.

Punctul de vedere integral al Ministerului Digitalizării:

În scopul clarificării speței amintite, vă precizăm faptul că, în înțelesul prevederilor art. 49 alin. 1 din REGULAMENTUL (UE) 2022/2065 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale): ”Statele membre desemnează una sau mai multe autorități competente ca fiind responsabile cu supravegherea furnizorilor de servicii intermediare și asigurarea respectării prezentului regulament (denumite în continuare „autoritățile competente”).”

În acest sens, la nivelul unui stat membru, decizia aparținând exclusiv unuia dintre acestea, Digital Services Coordinators (DSC) poate fi reprezentat de mai multe entități.

ANCOM, ca instituție independentă aflată sub control parlamentar, deși nu are prerogativa inițiativei legislative (atribut care revine în exclusivitate MCID) a fost desemnată coordonator al serviciilor digitale, potrivit proiectului de lege care se află în procedură parlamentară, conform prevederilor art. 49 alin. 2 din Regulement.

Referitor la desemnarea unei ”persoane”, menționăm faptul că aceasta nu a fost desemnată în locul unei instituții, fiind vorba de o comunicare internă către Reprezentanța Permanentă a României la Bruxelles cu privire la persoana desemnată, conform prevederilor art. 1 alin. 3 și 4 din HG nr. 371/2021privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în calitate de reprezentant al autorității de stat în domeniile cercetării dezvoltării experimentale şi tehnologice, inovării, comunicaţiilor şi digitalizării, securităţii cibernetice, serviciilor poştale, radiocomunicaţiilor, tehnologiei informaţiei, societăţii informaţionale şi cadrului naţional de interoperabilitate, cu urmărirea/monitorizarea modului de îndeplinire a obligațiilor ce revin României în raport cu Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic), nicidecum în sensul în care dumneavoastră ați solicitat, atribut care, potrivit Memorandum-ului indicat, revine ANCOM.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: