EXCLUSIV Ministrul Energiei: Analizăm cu furnizorii și producătorii câteva soluții de aliniere la prețul de pe bursă al gazului, dar fără a renunța la plafon. Trecerea la piața dereglementată, nu mai devreme de primăvara lui 2025

gaze, aragaz, foc Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministerul Energiei analizează cu furnizorii și producătorii câteva soluții de aliniere la prețul de pe bursă ale gazului, dar fără a renunța la plafonul pentru consumatori, a declarat ministrul Sebastian Burduja pentru Economedia. El a precizat că dereglementarea pieței nu va avea loc mai devreme de primăvara anului 2025.

Economedia a scris, luni, că gazele se vând pe piața liberă la preț mai mic decât plafonul impus de stat pentru producători, ceea ce ar trebui, în mod normal să se transpună în prețuri mai mici pentru consumatori. Practic, facturile populației nu pot scădea acum, pentru că statul nu le lasă, prin aplicarea plafonului. Unii specialiști din piață critică plafoanele impuse de stat, spunând că acestea își pierd sensul la un moment dat, atunci când prețurile scad, așa că consumatorii ajung să plătească mai mult decât prețurile reale din piața liberă. Pe de altă parte, fostul ministru al energiei care a introdus plafonul îl apără spunând că el protejează în situația în care prețul va crește din nou. (Detalii, AICI)

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat pentru Economedia:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„La acest moment, ținând cont de fluctuațiile prețului la gaze naturale pe bursă, analizăm împreună cu furnizorii și producătorii câteva soluții de aliniere la prețurile de pe bursă, fără a renunța însă la plafon, deoarece acesta asigură un nivel minim de protecție pentru consumatori”.

Laurențiu Urluescu, președinte al Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), a declarat pentru Economedia că asociațiile de profil nu au avut discuții pe această temă cu ministrul Energiei. Surse din piață au declarat pentru Economedia că tema a fost abordată în discuțiile directe cu companiile, în cadrul unor întâlniri periodice pe alte teme.

Laurențiu Urluescu a mai afirmat că, în viziunea sa, mecanismul actual de plafonare a prețurilor funcționează.

„Cel puțin la gaze, faptul că au fost prețuri sub plafon s-a văzut în facturi. Eu am primit facturi la prețul de 0,27 lei/kWh, în loc de 0,31 lei/kWh. Dacă piața este sub plafon, atunci furnizorul este obligat să taxeze minimul. Mie mi se pare că mecanismul actual funcționează. Orice plafon dat în jos o să pună statul la un moment să dea niște bani”, a declarat Urluescu.

Amintim că prețurile la energie electrică și gaze naturale sunt plafonate până în 2025. Plafoanele au fost introduse în 2022, când a izbucnit criza energetică produsă de războiul Rusiei în Ucraina.

Asociația Energia Inteligentă a avertizat recent că prețurile gazelor vor exploda în facturile românilor după perioada de plafonare și a solicitat dezvoltarea de urgență a unei Strategii Post Plafonare a Prețului, pentru a se evita creșterea prețului gazelor în facturile românilor.

Ministrul Energiei a transmis, în acest context, pentru Economedia că „trecerea la piața dereglementată se va efectua în timp, gradual, asigurând în același timp protecția consumatorilor vulnerabili, și nu mai devreme de primăvara anului 2025”.

„Trebuie totodată să ținem cont de faptul că prețurile actuale de pe BRM sunt o poză în timp, există riscul ca aceste prețuri să crească, pe măsură ce în luna februarie capacitatea de extracție a gazului din depozite scade, de regulă, iarna nu s-a sfârșit și, de asemenea, pot fi evoluții regionale și globale imposibil de anticipat, cu impact asupra prețului gazelor naturale. Legislația trebuie să fie predictibilă și acoperitoare pentru toate aceste scenarii. Vom avea discuții cu ei pe parcursul anului, cu certitudine, iar orice schimbare va fi predictibilă și graduală”, a spus el.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: