EXCLUSIV Peste un milion de contoare ale Electrica sunt expirate, în plin scandal al facturilor umflate

Carmen Radu sept. 3, 2021 0 comentarii
Energie electrica curent

Peste un milion de contoare de măsurare a consumului de energie electrică instalate de Distribuție Energie Electrică România (DEER), parte din Grupul Electrica SA, erau expirate la finalul anului 2020 și numărul lor urmează să ajungă la 1,5 milioane, până în 2023, arată un document obținut de Economedia. Situația are în loc în contextul în care mulți consumatori se plâng de facturi la curent extraordinar de mari. Compania susține că, pentru a înlocui toate contoarele expirate până la finalul lui 2023 are nevoie să facă investiții pentru a instala anual 12% din numărul total de contoare, însă acest procent nu a fost acceptat de către autoritatea de reglementare din energie.

Situația vine în contextul în care numeroși consumatori s-au plâns că au primit facturi uriașe, deși consumul nu le-a crescut și chiar în ciuda faptului că locuințele facturate nu mai erau locuite de ani buni. De exemplu, o familie din Alba Iulia a primit o factură de 27.808,13 lei, iar altă familie o factură de 207.866,32 lei. Totodată, proprietarul unui apartament din orașul Cugir (județul Alba) a primit o factură record la electricitate în valoare de peste 739.000 de lei, deși în locuință nu locuiește nimeni de peste 20 de ani.

Un document al serviciului de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica arată că, la finalul anului 2020, 1.052.770 de contoare de măsurare a consumului de energie electrică instalate în gospodării erau expirate. DEER estimează că în acest an încă 42.894 de contoare vor expira, iar la finalul anului 2023 numărul total al contoarelor expirate va ajunge la 1.515.571.

Compania de distribuție a Electrica, DEER, susține că şi-a propus ca la finalul anului 2023 să nu mai aibă în instalații niciun contor cu scadența metrologică expirată.

Într-un răspuns la solicitarea Economedia, compania a afirmat că, în aceste condiții, 10% din parcul existent de contoare ar trebui înlocuit anual, fie cu contoare noi fie cu contoare remetrologizate.

Cu toate acestea, potrivit DEER, reglementările ANRE obligă operatorii de distribuție ca, la întocmirea planurilor de investiții, numărul de contoare noi montate să nu depășească 7% din numărul total de contoare.

„De aici rezultă faptul că pentru restul celor 3% (până la cele 10% care trebuie înlocuite întrucât au scadența metrologică depășită) operatorii de distribuție trebuie să utilizeze contoare remetrologizate (contoare demontate din instalații, verificate într-un laborator metrologic autorizat și apoi remontate în instalații)”, arată DEER.

Costul remetrologizării (care nu include costul înlocuirii în teren a contorului) este mai mare decât costul unui contor nou, spune compania ceea ce ar însemna ca diferența de cost să fie transferată către consumatorul final prin tariful de distribuție.

Într-adevăr, documentul DEER arată cum, în anumite cazuri, remetrologizarea unui contor este mai scumpă decât cumpărarea unui contor nou.

DEER mai arată că și-a construit planul de investiții pentru anul 2021 solicitând Autorității de Reglementare în Energie (ANRE) majorarea procentului de contoare noi de la 7% la circa 12%, astfel încât să poată înlocui până la finalul anului 2023 toate contoarele cu scadență metrologică depașită sau care va fi depășită până la termenul respectiv.

Cu toate acestea, spune compania, ANRE nu a aprobat această majorare a procentului de contoare noi, astfel încât DEER le-a introdus în planul de investiții suplimentar pentru anul 2021.

Compania mai menționează că, în intervalul 01.01.2021-31.08.2021, au fost înlocuite peste 170.000 contoare cu scadență metrologică depașită.

Facturi uriașe de energie electrică

Ministrul Energiei Virgil Popescu a dat vina pentru sumele uriașe din facturi pe companiile de furnizare și distribuție Electrica și Electrica Distribuție.

„Ca să punem punctul pe i. Când vorbiți de sume fabuloase și facturi foarte mari vorbim de lucruri care nu trebuie să se întâmple în mod normal. Atunci când am zis că nu am văzut creșteri mari exact la asta m-am referit. Nu m-am referit la facturile care dumneavoastră le-ați prezentat. Iar oamenii, pe bună dreptate, se plâng de încărcări nejustificate ale facturilor datorită unor citiri eronate.

Deci practic acolo vorbim de zona Transilvania, Alba, Brașov unde cu nerușinare furnizorul dă vina pe distribuitor. Dar hai să spunem pe nume, distribuitorul este partea furnizorului acela, este vorba de Electrica și Electrica distribuție.

Oamenii aceea trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că nu se pot juca cu soarta românilor și nu se pot juca cu facturi. Nu poţi să trimiți în decurs de câteva zile facturi de 27.000, de 11.000, 6.000 de 2.000 într-o zonă unde în mod normal distribuția ar trebui să fie corectă ca peste tot. Așa ceva este inadmisibil!

Lucrurile acestea sunt inadmisibile trebuie rezolvate, iar cei de la Electrica Furnizare și Electrica Distribuție trebuie să acționeze să își storneze facturile. Ei sunt firme private unde statul român mai mare parte semnificativă, dar trebuie să înțeleagă că trebuie să își storneze facturile, să investigheze cazurile, iar cei vinovați să fie pedepsiți”, a spus ministrul, potrivit Antena 3.

DEER afirmă, în răspunsul transmis Economedia, că în situația identificării unor disfuncțiuni ale echipamentelor de măsurare se procedează la înlocuirea imediată a acestora și corectarea datelor de facturare, suplimentar față de activitățile planificate pe fiecare zonă.

Vineri, în urma numeroaselor cazuri privind facturile umflate, Electrica Furnizare a anunțat că a demarat o verificare suplimentară a facturilor emise cu valori atipice în raport cu istoricul de facturare şi comportamentul de consum în cazul unora dintre clienţii casnici din portofoliul companiei.

Specialistul în energie Dumitru Chisăliță afirmă că un contor expirat nu poate fi neapărat cauza facturilor „umflate” de care s-au plâns numeroși consumatori în ultima vreme, el precizând că această situație exista și în trecut, doar că era mai puțin mediatizată. El afirmă, de asemenea, că și alți distribuitori de energie electrică sunt în aceeași situație ca Electrica.

„Aceste situații au existat și în anii trecuți și există la toți distribuitorii. Haosul din ultima vreme de pe piața energiei a făcut ca lumea să fie mai atentă și numărul reclamațiilor a crescut, pentru că omul a fost mai atent la index, la ce a plătit. Sunt acceptabile 5-10-20 de greșeli, la câteva milioane de consumatori. Ele nu reprezintă un indicator clar și cert, dar sunt vehiculate ca să ascundă adevărata problemă și anume creșterea de preț”, spune specialistul.

Potrivit lui, toată această furtună a facturilor mari încearcă să îi convingă pe oameni că de fapt creșterea facturilor se datorează unor indici, unor distribuitori, și nu unor probleme sistemice, respectiv diferența dintre cerere și ofertă ca urmare a faptului că în ultimii ani nu s-a făcut nimic. El mai susține că și alți distribuitori sunt în aceeași situație ca Electrica.

Grupul Electrica a obținut, în anul 2020, un profit net consolidat de 388 milioane lei, înregistrând o creștere de 181 milioane lei, respectiv de 87,5%, comparativ cu anul precedent. În primul semestru al acestui an, însă, profitul net al companiei s-a redus la 76 milioane lei, cu 113,4 milioane lei (60%) mai mic decât cel realizat în perioada ianuarie-iunie 2020.

Sursa foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.