Sursa foto: Alba24/ Autor: Ivan Rous
Care a fost rolul guvernelor succesive de după anul 2000 în exproprierea companiei canadiene, Gabriel Resources, care este pe punctul să câștige procesul intentat României la Centrul International pentru Rezolvarea Disputelor de Investiții (ICSID) al Băncii Mondiale. Autoritățile române au declarat că se așteaptă să piardă procesul, în urma căruia România ar putea fi obligată să plătească până la 2 miliarde de dolari despăgubiri. O decizie ar urma să fie anunțată în aceste zile sau cel târziu în martie, conform autorităților.
Compania canadiană Gabriel Resources a susținut, în cadrul procesului de arbitraj de la Washington, că i-a fost expropriată investiția din România prin mai multe acte ale autorităților statului, inclusiv prin politizarea procedurii de autorizare a proiectului minier Roșia Montană. G4Media.ro a realizat un documentar despre deciziile cheie care au dus la blocarea licenței de exploatare la Roșia Montată după ce statul român a emis mai multe decizii prin care părea de acord cu exploatarea aurului de către compania canadiană.
Documentarul a fost realizat pe baza documentelor publice din arbitrajul ICSID.
Compania Gabriel Resources identifică primul act de expropriere în august 2011. La acea dată, procedura de emitere a acordului sau autorizației de mediu pentru proiect era în desfășurare la Ministerul Mediului. Evaluarea proiectului a fost făcută de către o Comisie de Analiză Tehnică (CAT) din care făceau parte reprezentanți ai mai multor ministere și autorități.
Procedura începuse în 2005, odată cu depunerea de către Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a Studiului de Evaluare a Impactului asupra Mediului (EIM), dar fusese suspendată în 2007 de Ministrul Mediului de la acea vreme, Attila Korodi, pentru motive pe care compania le-a reclamat ca fiind ilegale.
În orice caz, procedura a fost reluată în 2010, iar în toamna 2011 era în stadiu final, CAT mai având de analizat două capitole minore ale Studiului EIM.
Ce s-a întâmplat în august 2011? Mai mulți politicieni au declarat public că beneficiile statului din proiectul minier nu sunt suficient de mari și că este necesară o renegociere a acestor beneficii cu Gabriel Resources, acționarul majoritar de la RMGC.
Astfel, începând cu 1 august 2011, premierul Emil Boc, după ce a precizat că “nu este un fan al acestui proiect”, a afirmat public în repetate rânduri că trebuie revizuite condițiile economice ale contractului cu Gabriel și că disponibilitatea sa de a sprijini autorizarea Proiectului depindea de oferirea de către Gabriel și RMGC a unor avantaje economice superioare celor convenite anterior cu statul.
Emil Boc era nepopular în august 2011, astfel că singura lui șansă la viitor politic era să se întoarcă ca primar în Cluj, ceea ce s-a și întâmplat. Pe fondul opoziției tot mai intense a unei părți din societatea civilă la adresa proiectului minier de la Roșia Montană, aprobarea afacerii i-ar fi distrus șansa la primăria Clujului. Pe de altă parte, însuși Emil Boc a fost unul dintre oponenții proiectului încă din anii 2000.
Lui Boc i s-a alăturat fostul președinte Traian Băsescu. El a îndemnat public ca „Roșia Montană … să se facă”, dar numai cu condiția ca modul de împărțire a beneficiilor exploatării să fie renegociat.
Ministrul Mediului, László Borbély, în a cărui ogradă se desfășura procedura de emitere a Acordului de Mediu pentru proiect, a precizat, de asemenea în august 2011, că termenii negociați de stat nu sunt suficient de avantajoși.
La rândul său, ministrul Culturii de la acea vreme, Kelemen Hunor, a anunțat că el și ministrul Mediului, Borbély, nu vor continua să autorizeze proiectul până când nu va fi “clarificat” nivelul de participare a statului în RMGC. În plus, Hunor a declarat că, deși fusese acordat un nou certificat de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic (care făcea parte din perimetrul viitoarei exploatări), nu va scoate Cârnicul din lista monumentelor istorice, până când nu se va lua o decizie cu privire la participarea economică a statului.
Despre toți acești miniștri UDMR care au pus bețe în roate proiectului de-a lungul anilor, compania canadiană spune că au făcut jocul Ungariei, care s-a opus constant proiectului, inclusiv prin promovarea la nivelul Parlamentului European a unui proiect legislativ privind minerit fără cianuri, cu țintă clară pe proiectul din România.
Dar ce importanță au avut toate aceste declarații în economia procesului de arbitraj?
Chestiunea a fost discutată în dosarul ICSID, avocații statului susținând că nu sunt relevante, că sunt opinii individuale ale unor politicieni, că nu reflectă motivațiile statului pentru a lua o decizie sau alta, etc. În replică, avocații Gabriel au arătat că în multe alte dosare ICSID anterioare a fost dată greutate declarațiilor de presă ale oficialilor, în sensul că acestea pot reflecta intenția statului și trebuie luate în considerare atunci când se ridică problema unui tratament inechitabil aplicat investitorului.
Gabriel Resources și RMGC au fost convocați în septembrie 2011 la Ministerul Economiei, pentru renegocierea termenilor contractuali. În cadrul unei întâlniri cu oficialii Ministerului – la acea vreme, ministru al economiei era Ion Ariton – avocații companiei au susținut că România urma oricum să primească 66% din totalul beneficiilor economice directe ale proiectului, inclusiv 3,2 miliarde USD din dividende, redevențe, taxe și impozite, și în plus 2,8 miliarde USD ar fi urmat să fie plătite furnizorilor și lucrătorilor români etc.
Gabriel urma de asemenea să finanțeze întregul cost de dezvoltare a Proiectului, să curețe poluarea istorică provocată de exploatarea de stat, să facă investiții sociale și de patrimoniu cultural.
Ministrul Economiei a solicitat acțiuni și redevențe suplimentare. Ca urmare, părțile s-au angajat într-o negociere care a continuat și lunile următoare.
Între timp, la Ministerul Mediului continua în Comisia de Analiză Tehnic (CAT) procedura de evaluare a Studiului EIM ( Impactului asupra Mediului). Gabriel explică că RMGC primise în luna septembrie 2011 o listă de întrebări finale, la care s-a răspuns, ceea ce însemna că evaluarea urma a fi încheiată în scurt timp.
La 29 noiembrie 2011 a avut loc o ședința a CAT care ar fi trebuit să fie ultima de acest fel înainte de emiterea Acordului de Mediu, cum de altfel s-a și declarat explicit pe parcursul ședinței. Deoarece Gabriel Resources nu acceptase încă la acea dată pretențiile Guvernului (25% participație și 6% redevență), ședința Comisiei de Analiză Tehnică (CAT) a fost deturnată și nu a mai fost urmată de propunerea de emitere a Acordului de Mediu.
Guvernul Boc a căzut și a fost înlocuit, în februarie 2012, cu guvernul Ungureanu care pare că nu a făcut absolut nimic pentru a mișca lucrurile, fiind probabil ocupat cu altele.
În orice caz, în mai 2012, guvernul Ungureanu a fost înlocuit cu guvernul Ponta. Negocierile cu Gabriel s-au împotmolit înainte de aceste schimbări. La fel și procedura de emitere a Acordului de Mediu. După ultima ședință CAT din 29 noiembrie 2011, procedura a stagnat. Ministrul Mediului nu a luat nicio decizie. Compania canadiană susține că nu mai erau necesare niciun fel de alte avize sau autorizații la acel moment pentru emiterea Acordului de Mediu.
Gabriel Resources a arătat în arbitraj că blocarea de către guvern a autorizării proiectului, respectiv imixtiunea în procedura de emitere a Acordului de Mediu de la Ministerul Mediului, pentru a forța o renegociere a beneficiilor financiare ale statului, a fost un abuz de putere și a fost ilegală. Potrivit companiei, ministerul Mediului era obligat să conducă procedura EIM (Impactului asupra Mediului) în conformitate cu legea și să emită o decizie privind autorizația de mediu. În loc să facă acest lucru, Ministerul Mediului a stopat procedura de autorizare deoarece Guvernul Boc nu a dat undă verde emiterii Acordului de Mediu.
În plus, compania canadiană a mai arătat în proces că, deși Ministerul Culturii era obligat să elimine din lista monumentelor istorice referirile la monumentele istorice care au fost descărcate arheologic anterior, așa cum a fost cazul Cârnic, Ministrul Culturii de la acea vreme, Kelemen Hunor, a declarat public că modificarea listei e condiționată de renegociere.
Imediat după preluarea funcției de prim-ministru, în iunie 2012, Victor Ponta a declarat în mod expres că guvernul său nu va aborda proiectul, în sensul că orice proceduri administrative de autorizare se vor opri până după alegerile naționale de la sfârșitul anului 2012.
A urmat anul 2013 când guvernul Ponta a abordat într-adevăr proiectul în sensul că a reluat negocierile cu Gabriel Resources pentru a obține beneficiile mai bune pentru stat, și anume acțiuni și redevențe majorate. Ponta a mandatat noul Departament al Marilor Proiecte condus de Dan Șova să gestioneze negocierile.
Despre Victor Ponta, compania canadiană a arătat la proces că era greu de imaginat ca acesta să fie un suporter al proiectului minier, după ce anterior declarase că dacă va fi prim-ministru va anula autorizația pentru proiect și îl acuzase pe rivalul său politic, președintele Băsescu, că ar fi luat mită de la RMGC. Ponta, împreună cu soția Daciana Sîrbu, cunoscută militantă anti-proiect, participase în 2012, imediat după ce a devenit premier, la un miting împotriva exploatării unde purtase insignă cu „Salvați Roșia Montană”.
Odată cu dezghețarea proiectului în 2013, s-au reluat și procedurile administrative de emitere a autorizațiilor, inclusiv procedura de emitere a Acordului de Mediu. După încă două ședințe, Comisia de Analiză Tehnică – CAT a declarat din nou, în ședința din iulie 2013, că toate aspecte tehnice au fost clarificate. Ca un progres față de noiembrie 2011, Ministerul Mediului a publicat proiectul de Acord Mediu pentru consultare publică, ultimul pas înainte de emiterea acestuia.
Însă, așa cum se explică în arbitraj, după ce Guvernul Ponta și compania canadiană au agreat în principiu un aranjament economic revizuit, Guvernul a condiționat acest acord de votul Parlamentului căruia i-a supus spre adoptare în septembrie 2013 „Legea Roșia Montană”.
Acest gest nu reprezintă altceva, în opinia companiei canadiene, decât un act de neasumare de către puterea executivă a procedurii administrative de autorizare a proiectului minier, prin inventarea unui pretext pentru a arunca aprobarea proiectului către puterea legislativă care, în mod normal și legal, nu are asemenea atribuții.
Victor Ponta a anticipat acest pas încă din iulie 2013 când, în contextul unei conferințe de presă privind Planului național de investiții strategice şi creare de locuri de muncă, a explicat că dacă negocierile cu Gabriel Resources sunt de succes, va trimite proiectul spre aprobare Parlamentului.
Negocierile cu compania canadiană s-au finalizat în august 2013, oferta fiind încorporată într-un draft de acord pe care Guvernul l-a propus spre aprobare parlamentului ca anexă la așa numita Lege Roșia Montană.
Proiectul de lege prevedea aprobarea Parlamentului cu privire la noile condiții contractuale negociate cu Gabriel și la alte aspecte ce țineau de autorizarea proiectului minier. Compania canadiană susține că a fost forțată de guvernul Ponta să accepte acest curs al evenimentelor și că această lege putea lipsi, deoarece niciuna dintre modificările legislative propuse prin lege nu privea aspecte necesare proiectului.
Înainte chiar ca proiectul de lege să fi fost înregistrat la Parlament, la 31 august 2013, Victor Ponta a declarat că va vota împotriva acestuia ca parlamentar, luând practic distanță de inițiativa propriului guvern. În timpul unui interviu televizat din 5 septembrie 2013, Ponta a confirmat că proiectul îndeplinea toate cerințele de autorizare, dar guvernul nu a vrut să îl autorizeze și a trimis problema în Parlament.
În opinia sa, o decizie a Parlamentului ar fi izolat Guvernul de răspundere în cazul în care proiectul nu ar fi continuat. O declarație similară a făcut și Ministrul Mediului, Rovana Plumb, recunoscând că proiectul îndeplinea toate condițiile dar susținând că trebuie aprobat de Parlament.
Gabriel Resources a susținut că protestele ample de stradă împotriva proiectului minier care începuseră deja și au continuat în perioada imediat următoare au fost influențate și alimentate inclusiv de astfel de declarații, deși mișcarea împotriva proiectului a scos în București zeci de mii de oameni care manifestau din convingere împotriva RMGC.
Pe măsură ce protestele creșteau în intensitate, politicienii din coaliția de guvernare USL s-au grăbit să facă declarații în totală contradicție cu demersul anterior al Guvernului de a negocia și de a promova proiectul, chiar și aruncând responsabilitatea unei decizii către Parlament.
Pe data de 9 septembrie 2013, cei doi lideri ai coaliției USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, au cerut public Parlamentului să respingă proiectul de lege, transmițând practic pe linie de partid mesajul de a nu vota proiectul. Asta nu l-a împiedicat pe premierul Ponta să explice într-o serie de emisiuni televizate în zilele următoare că, dacă proiectul va fi respins, statul va fi probabil obligat să plătească daune de miliarde de dolari către Gabriel Resources.
În orice caz, după aceste mesaje, comisiile din Senat însărcinate cu procedura de avizare au dat avize negative proiectului de lege. La 17 septembrie 2013, s-a înființat o comisie parlamentară specială pentru a analiza proiectul de lege și pentru a pregăti un raport care să fie examinat de ambele camere ale Parlamentului.
Timp de mai multe săptămâni, comisia specială a organizat audieri televizate la nivel național cu privire la proiectul minier. Comisia specială nu a ținut cont de mărturiile pozitive la adresa proiectului minier date de miniștrii responsabili cu emiterea autorizațiilor și a emis un raport de respingere a proiectului de lege.
În ziua în care a avut loc ședința în care comisia specială a votat în unanimitate pentru a recomanda respingerea proiectului de lege, Ponta și Antonescu au ținut o conferință de presă a USL în care au declarat că membrii USL din comisia specială (13 din 19 membri) au fost instruiți să voteze împotriva proiectului de lege.
La 19 noiembrie 2013, Senatul a votat (119-3) pentru respingerea proiectului de lege. Camera Deputaților a votat (301-1) pentru a respinge, de asemenea, proiectul de lege, dar mult mai târziu, în iunie 2014.
Ministrul Mediului Rovana Plumb, Ministrul Culturii Daniel Barbu, și ministrul delegat Dan Șova, deși au depus cu toții mărturie în favoarea proiectului minier în fața comisiei speciale, au refuzat să voteze pentru proiectul de lege în calitate de membri ai Parlamentului, urmând exemplul și îndemnul premierului Ponta.
După respingerea proiectului de lege de către Parlament, Guvernul a blocat procesul de autorizare. În particular, în procedura EIA au mai fost organizate încă trei ședințe în 2014 și 2015, după ce în 2013 Comisia de Analiză Tehnică declarase toate aspectele rezolvate și Ministerul Mediului publicase proiectul de Acord de Mediu.
În iulie 2015, Gabriel Resources a depus la ICSID cererea de arbitraj împotriva statului român.
Chiar și după începerea arbitrajului ICSID, compania canadiană susține că guvernul României a continuat să acționeze împotriva intereselor statului aflat deja în proces arbitraj, în ciuda avertismentelor primite de la avocații României.
La 24 decembrie 2015, Vlad Alexandrescu, Ministrul Culturii în Guvernul Cioloș, a emis Lista Monumentelor Istorice – LMI 2015, care, potrivit companiei canadiene, a menținut și a extins descrierile eronate ale monumentelor istorice din Roșia Montană din lista anterioară din 2010.
La scurt timp după aceea, pe 5 februarie 2016, Vlad Alexandrescu a anunțat tot pe pagina sa de Facebook că Ministerul Culturii va iniția procesul de includere a Roșia Montană pe Lista tentativă UNESCO.
La 18 februarie 2016, România a depus într-adevăr cererea inițială la UNESCO prin introducerea „Peisajului cultural minier de la Roșia Montană” pe lista UNESCO. Această abordare a statului în ceea ce privește conservarea întregii exploatări miniere de la Roșia Montană a fost considerată, în cadrul procesului, incompatibilă cu proiectul minier și cu licența de exploatare Roșia Montană aprobată prin Hotărâre de Guvern. În viziunea companiei canadiene, acest gest a arătat clar că statul a blocat proiectul nu doar politic, ci și cu efecte juridice, dar fără un proces echitabil.
La 4 ianuarie 2017, în ultima zi a Guvernului Cioloș, Ministrul Culturii Corina Șuteu a depus dosarul complet la UNESCO, împotriva sfaturilor primite de la avocații statului din arbitraj care trimiseseră cu puțin timp înainte o adresă arătând că există un risc semnificativ ca includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO să ducă la plata unor compensații substanțiale către Gabriel Resources.
Guvernul Dăncilă a solicitat Comitetului Patrimoniului Mondial în 2018 suspendarea dosarului până la finalizarea arbitrajului ICSID, ceea ce s-a și întâmplat.
În 2020, Guvernul Orban a reluat procedura la UNESCO, proces continuat în 2021 de Guvernul Cîțu și Ministrul Culturii de la acea vreme, Bogdan Gheorghiu, sub presiunea partenerilor de coaliție de la USR, ceea ce a condus la înscrierea „Peisajului cultural minier Roșia Montană” în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în iulie 2021.
Ce nu a spus niciun guvern este că înscrierea la UNESCO este o obligație pentru stat, care ar trebui să investească sume uriașe pentru punerea în valoare a monumentului. Nu e clar ce demersuri a făcut statul român în acest sens până în prezent.
În arbitraj, compania canadiană a arătat că demersurile inițiale depuse de Guvernul Cioloș au creat, potrivit legii române, un nivel de protecție superior celui de monument istoric și au făcut imposibilă exploatarea minieră. Înscrierea propriu-zisă la UNESCO, a finalizat practic procesul de expropriere de facto ordonat politic în perioada 2011-2013. De altfel, Gabriel Resources și-a întemeiat una dintre cererile subsidiare de daune pe înscrierea Roșiei Montane la UNESCO.