EXCLUSIV Un raport al Autorității Aeronautice prezintă nereguli la Aeroportul Timișoara care pot pune în pericol siguranța pasagerilor: Decolările și aterizările, suspendate după ploi abundente / Directorul general invocă presiunile ministrului Grindeanu pentru a-l schimba din funcție

aeroport timisoara Sursa foto: Aeroport Timisoara, Facebook

Autoritatea Aeronautică Civilă a descoperit o serie de nereguli la Aeroportul Traian Vuia Timișoara, care pot pune în pericol siguranța pasagerilor, conform unui raport obținut de Economedia. Mai precis, au fost găsite probleme la lămpile de balizaj, în funcție de care se orientează piloții la aterizare, acestea având componente inversate și obturate, un elicopter MAI a aterizat pe o pistă închisă, iar Aeroportul nu a trimis un Plan de Acțiuni Corective care să rezolve o serie de nereguli găsite anterior de Autoritate. Directorul general al Aeroportului a declarat, pentru Economedia, că a decis să nu mai primească aeronave în condiții nefavorabile de vreme, din cauza problemelor de semnalizare luminoasă, deoarece nu au existat fonduri pentru alte soluții.

Autoritatea Aeronautică precizează, în raport, că a derulat un control în luna noiembrie la Aeroportul Timișoara, în urma căruia a descoperit că unele lămpi de balizaj au filtrele montate greșit. „Există lămpi de balizaj marginal care au filtrele inversate, astfel încât unghiul convergent al lentilelor este îndreptat spre exteriorul pistei”, arată documentul. De asemenea, după o serie de lucrări pe pistă pentru înlocuirea unor cabluri de alimentare a luminilor, au rămas pe pistă șanțuri cu cabluri neacoperite cu rășină și zone contaminate cu reziduri rezultate în urma tăierii șlițurilor. Aceste reziduri au contaminat lămpi de balizaj axial, obturând prismele.

Totodată, pe timpul auditului, în data de 16 noiembrie, a fost observată operarea unui elicopter aparținând Ministerului Afacerilor Interne, care a aterizat pe calea de rulare „A”, în condițiile în care pista era închisă.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Autoritatea a mai constatat că „operatorul de aerodrom nu a monitorizat Planul de Acțiuni Corective și în cadrul auditului s-a constatat că un procent semnificativ din neconformitățile consemnate în auditurile de supraveghere efectuate de AACR până în prezent au rămas netratate și au termene depășite”.

Ulterior, Aeroportul Timișoara a transmis că a luat o serie de măsuri imediate de siguranță, precum suspendarea temporară prin NOTAM a operațiunilor de aterizare și decolare în cazul în care apare pericolul acvaplanării în urma ploilor abundente și intensificarea inspecțiilor la balizaj și a lucrărilor de mentenanță, monitorizarea continuă și intervenția promptă la problemele apărute la balizaj. (n.r. – NOTAM, Notice to Airmen, este un mesaj de notificare ce conţine informaţii despre apariţia, starea sau modificarea oricărui mijloc, serviciu, procedură sau pericol, informaţii esenţiale personalului implicat în operaţiunile de zbor).

În consecință, Autoritatea Aeronautică a decis diminuarea capacității de operare a aeroportului, cunoscută drept „declasificare”.

Autoritatea mai precizează că Aeroportul nu a transmis, până la data limită de 15 decembrie, un Plan de Acțiuni Corective care să trateze neconformitățile ca urmare a Raportului de Audit rezultat în urma controlului.

Dorel Grădinaru, directorul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara, a declarat pentru Economedia că el însuși a solicitat declasificarea aeroportului, pentru a proteja pasagerii și traficul aerian în condiții nefavorabile de vreme. Totodată, el susține că încercat să rezolve problema lămpilor de balizaj, fără succes, în condițiile în care nu dispune de fonduri și nu a reușit cumpărarea unor lămpi de la Aeroportul Otopeni.

„Autoritatea Aeronautică vine de foarte mulți ani, nu este de acum. Au solicitat remedierea măsurilor și au venit pe mandatul meu (…) Am luat decizia să declasific aeroportul, consultându-mă cu echipa care operează la noi, cred că am luat măsura normală să nu primim avioane în condiții nepotrivite de vreme. Asta pentru că pilotul nu vede bine când coboară cu avionul din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Nu au fost bani pentru altceva, am vrut inclusiv să iau de la Otopeni lămpi, că ei le schimbaseră. Era o soluție de moment și aia, dar nu am putut să le iau. Lămpile au o istorie ciudată, acum câțiva ani au turnat asfaltul peste lămpi, lucrări de mântuială și ilegale. S-au pus după să dea asfaltarea și au încercat să dea ăla jos și bineînțeles că s-au mătuit lămpile. Am procedat conform autorității pe care o am, în acest fel ne protejăm pasagerii și traficul aerian. Eu sunt responsabilul de securitate și dacă eu consider că trebuie declasificat, este treaba mea”, a explicat Dorel Grădinaru.

El susține că acest raport vine în contextul unui conflict cu ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. „Acum că e conflictul cu domnul Grindeanu, au zis să mă preseze cu ceva”, a declarat Dorel Grădinaru.

Context. În urmă cu o săptămână, ministrul Sorin Grindeanu a lăsat de înțeles că directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Dorel Grădinaru, şi-a făcut bagajele şi a plecat din funcție. În urmă cu trei săptămâni, Grindeanu îi solicitase directorului o autoevaluare, după ce 46 de angajaţi ai aeroportului au plecat din instituţie şi în locul lor au fost angajate 64 de persoane.

„Am avut o discuţie cu domnul director al Aeroportului apropo de modul în care e gestionată activitatea acolo, de nemulţumirile pe care le am, şi nu sunt puţine, şi de cum vede dumnealui activitatea sa în perioada următoare. O autoevaluare i-am cerut. O aştept. Are maximum o săptămână. Sunt multe de reproşat. De la chestiuni simple, chiar vorbeam şi cu domnul prefect mai devreme şi cu colegii mei. Când vin cu avionul de la Bucureşti, de obicei îl folosesc cel de seară, vă dau chestiuni simple, care îţi arată de când intri într-un aeroport dacă există preocupare sau nu. E câte o singură lampă în tavan deschisă, linoleumurile toate arată de parcă a trecut Al Doilea Război Mondial pe acolo – chestiuni simple. Chestiunile mai grele: nu am înţeles de ce, în perioadă de pandemie, care a afectat traficul aerian nu doar la Timişoara, ci peste tot, cheltuielile de personal au crescut. Au plecat 46 de oameni din aeroport şi au venit 64 având în vedere că cifra de afaceri a aeroportului a scăzut cu 30%. Sunt semne de întrebare”, a declarat Sorin Grindeanu în urmă cu trei săptămâni.

Întrebat în urmă cu o săptămână dacă Dorel Grădinaru i-a transmis evaluarea, Sorin Grindeanu a spus că nu a primit nimic, dar în schimb are informaţii că directorul şi-a adunat lucrurile, printre care şi o puşcă, lăsând să se înţeleagă că acesta pregăteşte plecarea din Timişoara.

„Înţeleg pe zvonuri că şi-a luat puşca. Domnul general-manager este fost militar. Ultima dată când a plecat, adică în urmă cu câteva zile, şi-a strâns tot ce avea aici, printre care şi o puşcă. Sunt singur că respecta legea… A plecat spre Bucureşti, şi-a strâns din lucruri. Nu şi-a dat demisia, încă… nu e timişorean şi a avut diverse lucruri pe aici. Ca să mergi să transporţi pe calea aerului obiecte de acest tip, îţi trebuie autorizaţii speciale. Am înţeles că s-au strâns şi s-au dus la Bucureşti”, a spus Sorin Grindeanu.

Ulterior, Dorel Grădinaru a explicat că nu și-a dat demisia și nici nu și-o va da, pentru că este „un tip performant”, precizând că nu deține o pușcă.

„Cei care mă cunosc s-au pus pe râs pentru că nu poţi să pleci cu puşca în spinare dintr-un aeroport. S-a spus că mi-am dat demisia şi am plecat, nu mi-am dat demisia şi nici nu mi-o dau. Dacă domnul ministru m-a chemat de două ori, aici şi la Bucureşti, să îmi dau demisia… Nu mi-o dau, sunt un tip performant. Mă simt mult mai bine acasă cu familia mea, decât aici, la muncă, dar am ales să lucrez. A treia oară m-a sunat şeful de cabinet, m-a chemat la Timişoara, la o cârciumă. Mi-a spus aceeaşi problemă, să îmi dau demisia. Eu nu vreau să fiu cu capul în jos”, a afirmat Grădinaru. Dorel Grădinaru i-a transmis ministrului Transporturilor că nu a aflat de ce trebuie să plece din funcţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: