Inspecţia Muncii a anunțat un număr record de persoane care munceau la negru în luna septembrie, potrivit Agerpres. Șeful instituției avertizează că fenomenul a luat proporții în toată țara și s-a extins la multe sectoare de actvitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, doar în septembrie inspectorii au găsit peste 1.500 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată în luna septembrie şi au aplicat amenzi de peste 10 milioane de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.

Recordul vine după ce guvernul PSD-PNL-UDMR a reintrodus din august suprataxarea contractelor de muncă part-time la nivelul salarialului minim cu program de 8 ore, chiar dacă angajații lucrează mai puțin de atât.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Cu acea ocazie, mai multe voci din sectorul privat au avertizat că suprataxarea contractelor part-time va duce la explozia fenomenului muncii la negru. Bogdan Badea, CEO al companiei de recrutări eJobs, a declarat pentru Economedia că vor fi contracte care vor migra total către piața neagră, iar o parte dintre curieri s-ar putea orienta către ride sharing sau livratori.

Potrivit inspectorului general de stat Dantes Nicolae Bratu, în luna septembrie s-a înregistrat cel mai mare număr de persoane depistate prestând activitate fără forme legale de angajare. Acesta a atras atenţia că incidenţa muncii nedeclarate tinde să capete noi forme de manifestare şi să se extindă în tot mai multe sectoare de activitate.

“Luna septembrie a venit cu un record negativ: cel mai mare număr de persoane depistate prestând activitate fără forme legale de angajare. Inspectorii de muncă le-au aplicat angajatorilor amenzi în cuantumul maxim prevăzut de lege, însă impactul social negativ al muncii nedeclarate şi subdeclarate ne afectează pe toţi. Având în vedere contextul actual în care incidenţa muncii nedeclarate tinde să capete noi forme de manifestare şi să se extindă în tot mai multe sectoare de activitate, am intensificat cooperarea cu toate instituţiile cu responsabilităţi pe piaţa muncii şi cu partenerii sociali, în vederea schimbului de informaţii pentru identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi subdeclarate”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, citat de Agerpres.

Și Camera Consultanților Fiscali (CCF) a criticat reintroducerea, prin noile măsuri fiscale, a suprataxării contactelor part-time, afirmând că măsura va duce la încetarea unui număr semnificativ de contracte de muncă și încurajează munca „la negru”.