Expoziţia “Tezaurul de aur al Băncii Naţionale a României trimis la Moscova şi niciodată returnat – o creanţă mai veche de un secol” a fost deschisă miercuri la reşedinţa ambasadorului României în Statele Unite, a informat joi ambasada României în SUA într-un comunicat de presă, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Expoziţia prezintă documente şi înscrisuri istorice care atestă faptul că, în contextul Primului Război Mondial, România a trimis la Moscova, în mod oficial şi pe baza unui acord recunoscut internaţional, o rezervă impresionantă de aur – 91,5 tone de aur fin – care nu a fost returnată niciodată, deşi toate garanţiile de depozit prevăzute de practicile internaţionale au fost respectate cu stricteţe de partea română.

Documentele expuse în cadrul evenimentului reflectă cu claritate obligaţiile internaţionale asumate de partea rusă şi încredinţarea aurului BNR ca măsură de protecţie într-un moment istoric dificil, pe care, ulterior, partea română nu le-a văzut onorate.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

“Tezaurul BNR trimis la Moscova reprezintă un caz singular în istoria modernă, în care rezerva monetară a unei ţări a fost încredinţată unui aliat, iar garanţiile şi angajamentele asumate nu au fost respectate, deşi erau conforme tuturor normelor şi obiceiurilor internaţionale”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a subliniat caracterul excepţional şi de necontestat al documentelor prezentate.

Deschiderea expoziţiei a fost urmată de un dineu la care au fost prezenţi oficiali ai BNR, membri ai unor instituţii federale americane, precum şi reprezentanţi ai Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internaţional şi ai unor centre americane de reflecţie. Pe parcursul evenimentului au fost expuse şi dezbătute implicaţiile istorice şi economice ale acestui episod, subliniindu-se necesitatea unei recunoaşteri şi susţineri internaţionale a eforturilor României de reîntregire a patrimoniului său istoric.

În alocuţiunea sa, guvernatorul BNR a abordat aceste eforturi şi a pledat pentru o mai bună cunoaştere a acestui caz în mediile americane. “(…) sperăm să găsim aici susţinere pentru angajamentul nostru de a-l aduce acasă”, a declarat Isărescu.

“România va continua să promoveze acest caz la nivel internaţional, inclusiv la Washington, pentru a menţine atenţia asupra tratamentului inacceptabil de către Rusia a obligaţiilor sale legale”, a declarat la rândul său ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru. “Împreună, ca aliaţi şi parteneri, nu vom abandona niciodată ceea ce trebuie să prevaleze din punct de vedere moral şi juridic – fie că vorbim despre pace în Ucraina, despre viitorul democratic al Republicii Moldova sau despre recuperarea Tezaurului istoric al României”, a adăugat Muraru.