Fabrica Lactis, fostă mândrie a Iașului comunist, este scoasă la licitație și în 2026. Lactis Iași a fost prima din țară care a folosit punga la ambalat lichide. Conform ZiaruldeIasi, pe 20 ianuarie 2026, fabrica de pe bd. Metalurgiei nr. 8, va fi scoasă la vânzare pentru un preț de pornire de 38,4 milioane lei, fără TVA.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Activele sunt vândute în bloc: clădiri administrative, magazii, spălătorie, bazine, posturi electrice și întregul teren de 16.080 mp. Este aceeași platformă pentru care, anul trecut, nu s-a prezentat niciun ofertant, deși proprietatea a fost reluată în licitații succesive.
Fabrica a fost cândva un reper al industriei locale, dar a rămas blocată în proceduri de insolvență de aproape un deceniu. Prețul ridicat și investițiile necesare au ținut departe potențialii cumpărători și în anii trecuți, scrie ZiaruldeIasi.

Sursa foto: Ziarul de Iași