Elveţia se confruntă cu tensiuni şi incertitudini majore în contextul apropiatului termen-limită pentru încheierea unui acord comercial cu Statele Unite. În lipsa unui compromis până pe 7 august, exporturile elveţiene către SUA ar putea fi taxate cu un tarif de 39%, unul dintre cele mai ridicate din noua politică comercială anunţată săptămâna trecută de preşedintele Donald Trump, transmite CNBC, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Creşterea neaşteptată a tarifelor a venit ca o surpriză, mai ales că în ultimele săptămâni circulau informaţii potrivit cărora acordul era aproape finalizat şi ar fi necesitat doar semnătura liderului de la Casa Albă.

Potrivit presei elveţiene, noile tarife au fost impuse la scurt timp după o convorbire telefonică tensionată între preşedinta Elveţiei, Karin Keller-Sutter, şi Donald Trump, lucru negat de autorităţile de la Berna. Keller-Sutter a postat ulterior pe reţelele sociale că ”niciun acord nu a fost încheiat” în urma discuţiei.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Guvernul elveţian a transmis luni că va continua negocierile cu Washingtonul, chiar şi după termenul de 7 august, dacă va fi necesar. Elveţia intenţionează să vină cu o ofertă ”mai atractivă” care să ia în considerare preocupările americane şi a dezvoltat ”noi abordări de dialog” prin intermediul contactelor din mediul de afaceri. Nu sunt avute în vedere contramăsuri în acest moment.

După o sărbătoare naţională, acţiunile elveţiene au deschis luni în scădere, dar au recuperat parţial după-amiază. Indicele SMI a înregistrat un recul de 0,4%, după un minim de -1,7%.

Reprezentanţii mediului de afaceri elveţian şi-au exprimat îngrijorarea faţă de impactul masiv al tarifelor asupra economiei şi locurilor de muncă. Jan Atteslander, membru al conducerii Economiesuisse, a declarat pentru CNBC că ”impactul ar fi devastator pentru multe companii” şi că ”un acord este clar preferabil unei prăbuşiri comerciale”.

Chiar dacă Elveţia a încercat diversificarea pieţelor, SUA rămâne o destinaţie esenţială pentru exporturile elveţiene. Printre cele mai importante produse exportate se numără produsele farmaceutice şi chimice, ceasurile, bijuteriile, aurul, ciocolata şi electronicele.

Potrivit analiştilor UBS, impactul direct asupra bursei elveţiene va fi ”negativ, dar nu dezastruos”, cele mai afectate fiind industriile de ceasuri, echipamente industriale, dispozitive medicale şi IMM-urile cu expunere mare la exporturi.

GianLuigi Mandruzzato, economist-şef la EFG Asset Management, a declarat că riscul unei recesiuni în Elveţia a crescut, în condiţiile în care tarifele americane ar putea afecta direct circa 10% din economie. Impactul ar putea amplifica presiunile deflaţioniste într-un moment în care Banca Naţională a Elveţiei a redus deja dobânda la zero pentru a susţine economia.

În ciuda eforturilor guvernului de a oferi concesii, incertitudinea domină. Potrivit lui Atteslander, ”totul este deschis în acest moment”.

Mandruzzato adaugă că rezultatul va depinde probabil de preferinţele personale ale lui Trump, iar concesiile posibile ar putea include creşterea importurilor de energie americană sau investiţii directe ale firmelor elveţiene în SUA.

Pentru moment, toţi ochii sunt aţintiţi asupra Casei Albe. Soarta comerţului elveţian pare a depinde, din nou, de o singură semnătură.