Fiscul a actualizat lista marilor contribuabili după cinci ani. Aceștia trebuie să pregătească anual dosarul prețurilor de transfer

Educatie financiară calcule bani grafice Foto: Pexels/ Pixabay

Marii contribuabili cu tranzacții intra-grup de peste 200.000–350.000 de euro trebuie să pregătească anual dosarul prețurilor de transfer, în condițiile în care lista marilor contribuabili a fost actualizată de ANAF după mai bine de cinci ani de zile.

În urma schimbării regulilor de clasificare, numărul marilor contribuabili a crescut  de la 2.940 la 3.364, modificările fiind însă mai ample deoarece multe dintre companiile care erau incluse în precedenta listă din 2016 se încadrează acum în alte categorii sau au fost dizolvate.

„Publicarea listei de mari contribuabili după aproape cinci ani aduce cu sine schimbări importante, partea bună fiind însă că se aliniază în linii mari rezultatele financiare  ale companiilor cu clasificarea de mare contribuabil din perspectiva ANAF. Astfel, peste 1.800 de companii se vor trezi cumva că au devenit peste noapte mari contribuabili și că au obligații suplimentare”, a explicat Viorel Sbora, consultant în prețuri de transfer și partener la ATIPIC Transfer Pricing Solutions.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit legislației în vigoare, începând cu 1 ianuarie 2022, marii contribuabili vor avea obligația pregătirii anuale a dosarului de prețuri de transfer dacă efectuează tranzacții intra-grup ce depășesc oricare dintre următoarele praguri:

  • 200.000 euro în cazul dobânzilor;
  • 250.000 euro în cazul serviciilor;
  • și/sau 350.000 euro în cazul tranzacțiilor cu bunuri tangibile și/sau intangibile.

Contribuabilii mari care îndeplinesc toate aceste criterii trebuie să pregătească dosarul prețurilor de transfer nu mai târziu de 10 zile după trecerea termenului legal stabilit pentru depunerea declaraţiilor anuale privind impozitul pe profit, pentru fiecare an fiscal.

„Recomandăm celor care tocmai au devenit mari contribuabili să-și gestioneze din timp pregătirea dosarului prețurilor de transfer, pentru că pregătirea unui astfel de dosar care să fie și sustenabil în fața autorităților fiscale poate dura chiar și 5-6 luni în anumite situații. În plus, este bine de știut că ANAF poate solicita prezentarea dosarului chiar și în aceeași zi în care începe acțiunea de inspecție fiscală”, a subliniat Viorel Sbora.

Pentru nepregătirea sau neprezentarea dosarului prețurilor de transfer de către marii contribuabili, amenzile sunt de până la 27.000 RON.

Dincolo de amenzi însă, trebuie avut în vedere riscul ca în urma efectuării controalelor fiscale inspectorii să ajusteze prețurile de transfer, caz în care amenda poate deveni nesemnificativă ca valoare. În urma controalelor fiscale finalizate în anul 2020 inspectorii fiscali au efectuat ajustări de prețuri de transfer de aproximativ 2 miliarde de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: