Flanco a înregistrat vânzări de 650 milioane lei în primele șapte luni ale anului

Flanco Sursa foto: Facebook

Retailerul Flanco a încheiat primele şapte luni ale anului cu o valoare a vânzărilor de 650 milioane de lei, în creştere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit unui comunicat de presă.  Prin comparaţie, piaţa produselor electro-IT a crescut în valoare cu aproximativ 9%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În prima jumătate a anului, Flanco a deschis cinci noi magazine în oraşe importante din ţară, printre care al doilea magazin din Braşov, al doilea din Focşani, a patra locaţie în Piteşti şi a 11-a din capitală.

„După cinci ani cu evoluţii de piaţă diferite, cinci ani în care comportamentul de consum s-a modificat semnificativ de cel puţin trei ori, primele şapte luni ale anului 2024 marchează o revenire semnificativă a interesului clienţilor pentru magazinele fizice. De altfel, magazinele fizice Flanco au o creştere de peste 20% faţă de perioada similară din 2023, aceasta venind după o altă creştere de 22%, în 2023 faţă de 2022. Piaţa de produse electronice şi electrocasnice a crescut în perioada analizată cu 9% în 2024 faţă de 2023 şi cu doar 3% în 2023 faţă de 2022”, spune Dragoş Sîrbu, CEO Flanco.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Anul 2024 a fost marcat de proiecte importante pentru retailer. Repoziţionarea ca prima reţea de magazine Smart Discounter din retailul electro-IT românesc si o nouă identitate de brand au presupus începerea unui proces complex de reamenajare a magazinelor, care se va întinde pe parcursul a trei ani.

Totodată, retailerul a achiziţionat în acest an primele sale două proprietăţi de real estate, în care va dezvolta de la zero magazine tip greenfield.

„Până la finalul anului, vom lansa aplicaţia mobilă Flanco Buzz, vom finaliza reamenajarea tuturor magazinelor din centrele comerciale mari sub noua identitate de brand şi vom deschide alte patru magazine Smart Discounter în oraşe mari din ţară”, spune Dragoş Sîrbu.