Băncile din zona euro dispun de suficient capital pentru a face faţă impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19) şi pentru a finanţa redresarea economiei, arată un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internaţional, citat de Reuters și Agerpres. Băncile sunt extrem de expuse la sectoare afectate sever de criză.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Deşi pandemia a diminuat semnificativ capitalul băncilor, rezervele de capital (buffers) sunt suficient de mari pentru a face faţă posibilului impact al crizei. Cu politici adecvate, băncile vor putea sprijini redresarea prin acordarea de noi împrumuturi”, apreciază instituţia financiară internaţională. Pe baza estimărilor FMI din ianuarie, băncile din cele 19 ţări din zona euro vor rămâne în mare parte puternice la efectele recesiunii din 2020 şi la redresarea parţială din 2021. “Rata de adecvare a capitalului ar urma să scadă de la 14,7% la 13,10% până la finalul acestui an, dacă sunt menţinute măsurile de sprijin. Nicio bancă nu va încălca reglementările privind cerinţele minime de capital, chiar fără măsurile de sprijin”, se arată în raportul FMI.

Instituţia cu sediul la Washington a subliniat importanţa măsurilor guvernamentale de sprijin pentru bănci, care includ atenuarea reglementărilor privind capitalul, moratoriul privind datoriile, garanţii de credit, granturi, reduceri de taxe şi subvenţionarea salariilor pentru firme. Băncilor din zona euro ar trebui să li se permită să-şi reconstruiască gradual rezervele de capital, pentru a prezerva capacitatea lor de creditare, iar restricţiile asupra acordării de dividende şi răscumpărării de acţiuni trebuie menţinute până când se consolidează redresarea, conform Fondului Monetar Internaţional. “Autorităţile UE trebuie să folosească actualul sistem de teste de stres pentru a evalua necesarul pentru recapitalizarea preventivă a băncilor”, menționează reprezentanții FMI.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie