Fondul de investiții Catalyst Romania iese din acționaritul SmartBill și vinde către grupul norvegian Visma  

Smartbill_2024

Catalyst Romania Fund I a anunțat că și-a vândut acțiunile rămase în SmartBill, principalul furnizor român de servicii cloud de facturare, inventariere și contabilitate, cu peste 110.000 de clienți IMM-uri, către grupul norvegian Visma, se arată într-un comunicat de presă. Aceasta este un alt exit din portofoliul Catalyst Romanian Fund I, după Green Horse Games care a fost vândut către Miniclip, o subsidiară Tencent, și Vector Watch, care a fost vândut către FitBit, fiind cumpărată apoi de Google.

Potrivit comunicatului, fondul Catalyst România I a fost primul Fond de capital de risc pentru companii early-stage din România și a fost finanțat prin inițiativa JEREMIE Romania, finanțare din fonduri structurale, respectiv prin Programul Operațional Competitivitate 2007-2013 cofinanțat prin FEDR.  Catalyst Romania a investit peste 12 milioane euro în 10 companii românești de tehnologie inclusiv Vola.ro, AvocatNet.ro, 123FormBuilder, Simartis, SmartDreamers sau OmniConvert.

SmartBill a fost fondată în 2006 de Ioana și Radu Hasan și Mircea Căpățînă. În 2011, compania și-a lansat software-ul de facturare, iar în 2014 primul său produs de facturare pentru cloud. În februarie 2016, Catalyst Romania a condus o rundă de 1,1 milioane euro oferind capital companiei pentru a-și continua dezvoltarea produsului și extinderea funcționalităților precum accesul simultan în platformă pentru mai mulți utilizatori, aplicație mobilă și integrare cu alte aplicații și instrumente, menținând în același timp cel mai înalt nivel de securitate pentru clienții săi. De-a lungul timpului, SmartBill a devenit lider în România în verticala sa, oferind în prezent cel mai folosit software de facturare electronică din țară.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Călătoria de creștere cu Catalyst alături în calitate de investitor și partener a fost remarcabilă. Am crescut compania de zece ori pe parcursul a opt ani. Sfaturile neprețuite ale lui Marius au jucat un rol esențial în momentele cruciale ale afacerii, contribuind în mod semnificativ la succesul nostru. Parteneriatele ca acestea modelează traiectoria unei companii și suntem recunoscători pentru sprijinul și îndrumarea oferită de Catalyst și Marius pe parcursul acestei călătorii”, a declarat Radu Hasan, CEO și co-fondator SmartBill.

În 2020, Visma a achiziționat peste 50% din SmartBill și s-a alăturat acționarilor existenți, contribuind la creșterea accelerată și dezvoltarea ecosistemului SmartBill, cu scopul de a îmbunătăți activitatea IMM-urilor din România.

Potrivit companiei, SmartBill a crescut de peste zece ori de la investiția inițială a Catalyst, cu creșteri anuale ale veniturilor de 30% până la 60%, compania devenind astfel lider de piață în Romania pentru soluții de facturare și pentru contabilitate. În martie 2024, peste 6,5 milioane de documente au fost emise lunar prin intermediul platformei, valoarea acestora depășind 35 de miliarde de euro pe an. Pentru 2024, compania estimează o creștere cu 60% a cifrei de afaceri și se așteaptă să depășească pragul de 150.000 de clienți.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: