Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale „Poşta Română” a aprobat o creştere a fondului de salarii la nivelul maxim prevăzut de lege, respectiv cu aproximativ 105 milioane de lei, în propunerea de buget de venituri şi cheltuieli pe 2024 înaintată Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID), scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al companiei, CA al „Poştei Române” urmăreşte îndeaproape negocierile Contractului Colectiv de Muncă cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) – sindicatul reprezentativ – şi a făcut o serie de precizări în legătură cu conflictul colectiv de muncă şi greva de avertisment “la care au participat 9% din angajaţii companiei”.
„Primul obiectiv al Planului de administrare 2023-2027, asumat de Consiliul de Administraţie şi aprobat de acţionari, este creşterea veniturilor salariaţilor CNPR. În acest sens, pentru anul 2024, în propunerea de BVC înaintată MCID, Consiliul de Administraţie a aprobat o creştere a fondului de salarii la nivelul maxim prevăzut de lege, ceea ce se traduce printr-o majorare de aproximativ 105 milioane de lei”, se menţionează în comunicat.
Conform acestuia, Poşta Română se află într-un proces amplu de modernizare etapizat pe mai mulţi ani, ce implică reorganizări, investiţii în tehnologie, modernizări de procese etc., având ca scop eficientizarea operaţiunilor CNPR. Principalii beneficiari ai procesului de modernizare sunt în primul rând salariaţii CNPR şi apoi clienţii şi cetăţenii României.
„De altfel, ca urmare a efortului echipei de conducere şi al angajaţilor CNPR, anul 2023 se prefigurează a fi cel mai bun an din ultimii 20 de ani! În concluzie, considerăm că doar dialogul constructiv şi realist în vederea încheierii unui CCM al CNPR este în interesul angajaţilor, escaladarea conflictului de muncă fiind artificială şi fără a avea în esenţă o miză legitimă”, susţin reprezentanţii companiei.
Reacţia acestora vine după ce, în urmă cu câteva zile, pe 20 martie, membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) au întrerupt lucrul timp de două ore, în aproape toate oficiile poştale din ţară, ca urmare a grevei de avertisment anunţată de liderii sindicali.
Protestul a avut loc în intervalul orar 8:00 – 10:00, iar membrii SLPR şi alţi afiliaţi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) au pichetat sediul central al Companiei Naţionale „Poşta Română” (CNPR). De asemenea, în timpul grevei de avertisment, reprezentanţi ai lucrătorilor poştali au fost prezenţi în faţa sediilor centrale ale Poştei Române din 30 de judeţe.
În acest context, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat pentru Agerpres că procesul de negociere a noului contract colectiv de muncă din Poşta Română a fost compromis, iar oamenii se pregătesc pentru declanşarea grevei generale la sfârşitul acestei luni, cel târziu la începutul lui aprilie.
Liderul sindical a reclamat, totodată, şi negocierile pe care conducerea Poştei Române le-a purtat cu Sindicatul Naţional Poştă şi Curierat (SNPC).
Principalele revendicări ale BNS şi SLPR vizează o creştere salarială de 400 lei net pentru angajaţii Poştei Române şi o majorare a sporurilor de loialitate cu un procent între 5% şi 10%.
Poşta Română este unul dintre cei mai mari jucători cu capital de stat de pe piaţa economică naţională, aflându-se într-un permanent proces de modernizare, eficientizare şi optimizare, în vederea atingerii statutului de companie agilă, întotdeauna armonizându-şi activitatea în raport cu nevoile clienţilor.
De 162 de ani, Compania Naţională „Poşta Română” se reinventează permanent, într-o Românie în care durata medie de viaţă a companiilor nu depăşeşte 10 ani, conform cifrelor oficiale.