Fondurile deschise de investiţii au înregistrat o scădere a activelor nete de 31,2% în 2022 faţă de 2021

bani, euro, seif sursa foto: Pexels.com

Fondurile deschise de investiţii au înregistrat o scădere a activelor nete de 31,2% în 2022 faţă de 2021, ajungând la 17,431 de miliarde de lei, a declarat, joi, Horia Gustă, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri, în cadrul unei dezbateri cu administratorii de fonduri de investiţii organizată la Bursa de Valori Bucureşti, conform Agerpres.

“Pe cifre concrete avem 31% scăderi an la an pe fonduri deschise de investiţii sau 3,4 pe trimestru la trimestru. La fondurile deschise de investiţii au avut loc intrări nete an la an, după cum vedem aici (296% an la an). Fonduri locale, trimestru IV 2022 minus un milion de lei. Şi număr de investitori, poate singura cifră îmbucurătoare, 0,8% faţă de începutul anului trecut. Aici pot să vă mai spun doar că la o lună după aceste date, de la 1 februarie, sunt date proaspete, colectate până la finalul zilei de ieri, sunt în plus încă 3.635 de investitori. Ca să mă întorc la active şi active la FDI-uri avem la finalul lunii ianuarie încă 206 milioane de lei în fonduri deschise, respectiv 193 de milioane în fonduri alternative”, a declarat Horia Gustă.

El a precizat că un nivel al activelor fondurilor deschise de investiţii de 17 miliarde de lei a mai fost atins în urmă cu 10 ani. În schimb, la fondurile alternative se înregistrează un nivel care nu a mai fost atins. Acestea au ajuns la 26,833 de miliarde de lei în 2022, faţă de 26,266 de miliarde de lei în 2021.

Analize Economedia

Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice

“Dacă în 2018, când acest format al nostru începea cu denumirea “Primăvara investiţională”, în martie 2018, numărul de investitori în industria fondurilor de acţiuni era de 10.669 astăzi sunt în măsură să vă spun că avem un maxim istoric al investitorilor în fondurile de acţiuni, adică 52.881. Nu a fost atinsă această cifră niciodată”, a spus Horia Gustă.

Numărul de investitori în fondurile deschise de investiţii era de 461.530 la finalul anului trecut.

Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a declarat că 2022 a fost pentru Bursă un an bun, iar scăderile au fost mult mai mici decât cele înregistrate pe pieţele din regiune.

“Lichiditatea a fost în creştere. Numărul de investitori a fost în creştere semnificativă. Avem un nou maxim, 133.000 la sfârşitul anului trecut”, a declarat Radu Hanga.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: