Forbes: Ion Țiriac redevine cel mai bogat român și îi ia locul lui Daniel Dineș, care se află în acest an pe a treia poziție

Ion Țiriac. Sursa foto: Inquam Photos/ Eduard Vînătoru

Ion Țiriac redevine cel mai bogat om din România, potrivit topului anual realizat de publicația americană Forbes. Averea estimată a lui Ion Țiriac se ridică la 2 miliarde dolari și se află pe poziția 1.516 din clasamentul global al Forbes, urcând aproape 300 de poziții față de anul trecut. În 2022 pe primul loc se afla Daniel Dineș, CEO-ul UiPath, care acum se află pe locul al treilea, cu o avere estimată la 1,6 miliarde dolari, coborând pe poziția 1.804. Acesta avea în 2022 o avere estimată la 2,9 miliarde dolari. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Daniel Dineș a fost detronat de Dragoș Pavăl, proprietarul companiei de bricolaj Dedeman, care are o avere estimată la 1,7 miliarde dolari. Dragoș Pavăl a avansat în acest an, ocupând locul 1.725 față de 1.818 în 2022. 

Pe lista milionarilor români mai apar în acest an și Ion Stoica și Matei Zaharia, doi dintre fondatorii companiei americane de software Databricks, care au o avere estimată la 1,2 miliarde dolari.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Pe listă mai este inclus și Adrian Pavăl, cofondatorul Dedeman și fratele lui Dragoș Pavăl, cu o avere estimată la 1,1 miliarde dolari, urcând pe poziția 2.404 față de locul 2.230 în 2022.

Bernard Arnault, directorul executiv al LVMH, cel mai important jucător din industria de lux din lume, a devenit cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 211 miliarde dolari, potrivit topului realizat de Forbes. Pe următoarele locuri se clasează Elon Musk, cu o avere estimată la 180 miliarde dolari, Jeff Bezos (114 miliarde dolari) și Larry Ellison, fondator și CEO Oracle (107 miliarde dolari).

În top 10 cei mai bogați oameni din lume se numără și Warren Buffett ($106 miliarde dolari), Bill Gates (104 miliarde dolari) și Mukesh Ambani (83 miliarde dolari), om de afaceri indian și președintele la Reliance Industries, cea mai mare întreprindere din sectorul privat din India.

La nivel global, în total, miliardarii planetei au o avere evaluată la 12,2 trilioane de dolari, o scădere de 500 de miliarde de dolari față de 12,7 trilioane de dolari în martie 2022. Aproape jumătate din listă este mai săracă decât în urmă cu un an, inclusiv Elon Musk, care cade de pe locul 1 pe locul 2, după ce achiziția sa scumpă a Twitter a contribuit la prăbușirea acțiunilor Tesla.