FOTO Cum va arăta Stadionul Dinamo – Lucrările vor începe în curând, procedura de licitație publică a fost finalizată

Noul Stadion Dinamo Noul Stadion Dinamo / Sursa foto: CS Dinamo București Facebook

Procedura de licitaţie publică pentru Stadionul Dinamo a fost finalizată şi, conform legii, urmează o perioadă de 10 zile, la finalul căreia, dacă nu au fost depuse contestaţii, se va putea semna contractul de execuţie şi, în curând, vor putea începe lucrările de construire, informează News.ro.

Lucrările sunt finanţate de Ministerul Dezvoltării, au o valoare de peste 580 de milioane de lei, plus TVA, şi fac parte din planul de edificare a patru noi stadioane din Capitală, Stadionul Rapid, Stadionul Steaua şi Stadionul Arcul de Triumf fiind deja construite din fonduri asigurate de la bugetul de stat şi date în folosinţă.

Noua Arenă Multifuncţională CS Dinamo Bucureşti nu va fi doar un stadion, ci un complex sportiv modern, omologat UEFA, cu 25.000 de locuri pentru spectatori, spaţii de cazare şi cantină pentru sportivi, săli de antrenament pentru multiple discipline sportive, centru de recuperare pentru sportivi şi spaţiu expoziţional, a anunţat Ministerul Dezvoltării.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

”Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, reafirmă angajamentul de a susţine infrastructura sportivă din România, în general, şi construirea Stadionului Dinamo, în mod specific. Proiectul include şi amenajarea heliportului Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti”, – a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, despre acest proiect.

„Acum rămâne să așteptăm să treacă cele 10 zile în care pot fi depuse contestații. Dar nu ne așteptăm să apară vreo problemă. După aceea, în doi ani va fi gata noua arenă, în 2027.

Am discutat și am analizat în detaliu proiectul, au fost zeci de ingineri care au studiat totul în detaliu și au anticipat orice problemă. Am primit toate avizele, totul e în regulă.

După ce se semnează contractul, trebuie obținute anumite autorizații, de dărâmare și de construire. Nu mai sunt multe de pus la punct până la demolarea actualei arene.

Avem mare parte din documente gata, cam 70%. Mai sunt detalii tehnice de pus la punct, chestii mărunte. Nu vor mai apărea impedimente” – Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, clubul de liga a treia, pentru GSP.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.