FOTO Două castele din Cluj se inaugurează în această perioadă și intră în circuitul turistic

Castelul Banffy Sursa foto: TIFF

Două castele din județul Cluj, amplasate nu departe de municipiu, castelul Rákóczi-Bánffy din Gilău și Castelul Bánffy din Răscruci, se deschid în săptămânile viitoare – unul cu activități “medievale”, celălalt cu un “garden party” în cadrul festivalului de film TIFF.

Castelul Rákóczi-Bánffy din Gilău, unul dintre monumentele istorice ale Transilvaniei, își redeschide în acest weekend porțile după un proces de renovare care a durat șapte ani și care a avut scopul de a-l transforma într-un centru cultural multifuncțional și o destinație turistică, după cum anunță proprietarii.

Renovarea Castelul Rákóczi-Bánffy din Gilău a fost inițiată de omul de afaceri Elek Nagy și a fost realizată cu ajutorul biroului de proiectare arhitecturală Tektum Architectura & Arta și a biroului de consultanță pentru proiecte RegioConsult. În 2017, proiectul a câștigat finanțare europeană, iar lucrările au început în 2018, cu cooperarea ADD Concept și Kvadrum Axis. Valoarea totală a proiectului a fost de 7,12 milioane de euro (peste 30 de milioane de lei), finanțarea fiind asigurată de Uniunea Europeană, guvernul Ungariei și Fundația „Tradiții Transilvane” prezidată de Elek Nagy, care a contribuit cu peste 3 milioane de euro. Renovarea va continua anul viitor cu restaurarea parcului castelului și a castrului roman, într-un proiect de 2,15 milioane de euro, transmit proprietarii.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Castelul se inaugurează la final de săptămâni, cu activități medievale pentru copii și adulți, tururi ghidate, concerte și picnic.

Sursa foto: Castel Gilau

Castelul din Gilău își are începuturile în secolul al XIII-lea, când surse scrise menționează deja o curte nobiliară aici, ca unul dintre centrele întinsei moșii a episcopilor Transilvaniei, situată la vest de Cluj, după cum informează o descriere pusă la dispoziție de proprietari. Prima mențiune documentară a centrului domeniului episcopal (curia) din Gilău datează din 1373. Cea mai veche parte a castelului din Gilău, reședința episcopului, a fost construită la începutul secolului al XV-lea. Planul actual al castelului, cu formă pătrată și întărit cu turnuri cilindrice la colțuri, a fost realizat în anii 1540, când, din cauza înaintării turcilor, Statileo János, unul dintre ultimii episcopi catolici medievali din Transilvania, a construit o cetate modernă.

Sursa foto: Castel Gilau

În Evul Mediu, cetatea și moșia care aparțineau episcopiei Transilvaniei și-au schimbat frecvent proprietarii. În perioada domniei celor doi principi Rákóczi, castelul a fost transformat într-una dintre cele mai spectaculoase reședințe princiare din Transilvania, un palat confortabil cu modificări semnificative la clădirile interioare și fortificații. Castelul a funcționat ca una dintre cele mai importante reședințe ale principilor Rákóczi până în anii 1660, apoi a fost preluată de Dénes Bánffy pentru familia sa. În anii 1830-1840, castelul a căpătat forma actuală, însă a fost distrus parțial de un incendiu în 1861 și reconstruit după 1871. Naționalizat în perioada comunistă, castelul a funcționat ca școală pentru copii cu dizabilități între 1972 și 2002.

În 2012, castelul a fost restituit fiului ultimului proprietar, Tamás Barcsay, profesor de istorie stabilit în Canada. Doi ani mai târziu, Elek Nagy, un om de afaceri cu multiple legături clujene, a cumpărat castelul monument istoric, pe care mai apoi l-a donat Fundației „Tradiții Transilvane”.

Castelul din Răscruci inaugurat cu garden party la festival de film

Castelul Bánffy din Răscruci, proaspăt renovat, își deschide larg porțile pentru cea de a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (14 – 24 iunie 2024). Domeniul de lângă Cluj-Napoca va găzdui Garden Party la Castel, un eveniment care îmbină filmul cu muzica și tradiția. Marți, 18 iunie, după ora 18:00, oaspeții sunt așteptați la o seară care va include un tur al castelului, un concert simfonic și proiecția celui mai recent film în care joacă Sir Anthony Hopkins – O viață remarcabilă / One Life (R. James Hawes, 2023, Marea Britanie). Există chiar și dress code: garden party chic.

Construit în secolul XVIII, Castelului Bánffy din Răscruci și-a recăpătat strălucirea anul acesta în urma unor ample lucrări de restaurare și conservare. Înconjurat de un parc care include un lac cu ponton, Castelul va fi cadrul pentru Garden Party TIFF. Seara va fi deschisă de un tur al castelului urmat de un cocktail și un târg cu produse tradiționale. Evenimentul va continua cu un concert al ansamblului PlaCello, din care fac parte unii dintre cei mai talentați violonceliști ai țării.

Castelul Banffy din Răscruci

Lucrările de modernizare a proprietății administrate de Consiliul Județean Cluj au început în 2021În luna august din 2023, forul deliberativ județean a actualizat costurile cu 15 milioane lei, valoarea totală a proiectului ajungând la 57,6 milioane de lei. Sursele de finanțare sunt fonduri europene și bugetul Consiliului Județean Cluj.

Sursa foto: TIFF

Castelul din Răscruci este construit într-un stil neoclasic, undeva la începutul secolului al XIX-lea. Era reședința de vară a nobililor din familia Banffy și în clădire a funcționat și o școală specială. Castelul – situat în satul Răscruci, comuna Bonțida – a fost construit în forma actuală în secolul al XIX-lea, pe ruinele unui conac mai vechi. Ridicat în stil neoclasic eclectic, edificiul a reprezentat locuința de vară a familiei nobiliare Banffy, una dintre cele mai influente și bogate ale acelor vremuri, dar și mare iubitoare de artă. În două dintre sălile castelului se mai păstrează și astăzi finisajele interioare de lemn masiv, care conform proiectului, trebuie readuse la strălucirea inițială. În jurul castelului se află unul dintre cele mai frumoase parcuri ale domeniilor familiei Banffy, parc care includea – odinioară – și un lac. Acesta trebuie reamenajat, pe acel loc existând azi doar un teren mâlos. Până și barca familiei Banffy trebuie refăcută identic și ancorată pe lac, la finalul lucrărilor.

Sursa foto: TIFF

În urmă cu 5 ani, CJ Cluj a inițiat un proiect de modernizare a imobilului, monument istoric care a primit o finanțare din fonduri europene de peste 42 de milioane lei. În 2021 au demarat și lucrările și a fost deschis șantierul. În luna august din 2023, costul lucrărilor a crescut cu peste 15 milioane de lei față de ce a fost aprobat inițial. Majorarea a fost justificată prin necesitatea unor lucrări suplimentare – două tuneluri care s-au descoperit în subsolul castelului, două corpuri care au necesitat consolidare, picturi murale descoperite după eliminarea stratului de tencuială, consolidări ale zidul de sprijin dintre castel și lac.

Obiectivul lucrărilor a fost transformarea castelului din Răscruci într-un spațiu cultural și turistic, fiind redat astfel atât comunității, cât și turiștilor dornici să-l exploreze.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.