Coridorul Vertical de Gaze, proiectul care este menit să care GNL-ul descărcat de pe metaniere în terminalele grecești de la Mediterana în estul Europei, tocmai a primit doi membri – beneficiari, operatorul sistemului de gaze din Moldova și operatorul sistemului de gaze din Ucraina. Acum acest proiect va fi implementat de operatorii sistemelor de gaze din Grecia, Bulgaria, România, Moldova, Ucraina, Ungaria și Slovacia, cărora li se adaugă DESFA, care este compania ce operează terminalul de GNL de la Alexandroupolis, ce tocmai a fost operaționalizat. Ca o paranteză, România putea fi acționar și în DESFA, firma ce va distribui gazele în regiune, dacă Ministerul Energiei, condus în 2020 de Virgil Popescu nu refuza invitația adresată Romgaz de a se alătura acestui proiect pentru o investiție inițială de doar 13 milioane euro. Pe locul refuzat de Romgaz au intrat bulgarii, prin Bulgatransgaz.
Revenind însă la Coridorul Vertical, în 18 și 19 ianuarie, la Atena, s-au stabilit coridoarele gazului. Sunt două, cea de est – România, Moldova, Ucraina și cea de vest – România, Ungaria, Slovacia, potrivit energypress.gr. În ambele cazuri, gazul va veni din Grecia către România tranzitând Bulgaria.
Ce se poate vedea însă este că țara noastră, prin Transgaz, va transporta gazul atât în vest cât și în est, cu beneficiile aferente rezultate din încasarea taxelor de tranzit, pentru că aici cele două ramificații ale Coridorului. Cele mai importante cantități sunt plănuite a ajunge în Ucraina, circa 10 miliarde de metri cubi potrivit memorandumului de înțelegere de la Atena. La aceste cantități nu se va ajunge imediat, ci în câțiva ani, dar, mai întâi, trebuie 300 de milioane de euro pentru îmbunătățirea conexiunii dintre România cu Ucraina. Alte 150 de milioane de euro trebuie pentru conexiunea dintre țara noastră și Ungaria, unde este prevăzută construcția unui al doilea gazoduct. Pentru toate aceste fonduri, ca și ce mai trebuie pe conexiunile dintre Grecia și Bulgaria, partenerii din Coridorul Vertical vor face lobby la Bruxelles pentru finanțare.
Dar, mai înainte de cantități, găsirea finanțării și aducerea la realitate a acestui proiect, mai întâi trebuie testată efectiv viabilitatea lui. De aceea, în luna iulie se va face licitația pentru alocarea de capacități, unde potențialii beneficiari finali ai gazului descărcat în Grecia, trebuie să-și exprime opțiunea fermă de a-l cumpăra rezervând capacitate pe magistralele de transport. Abia după ce acest test va fi declarat un succes, se poate trece la negocieri pentru finanțare. Din informațiile pe care presa greacă le-a luat de la forumul atenian, există un oarecare scepticism că testul de piață va fi un succes. Motivul principal este că incertitudinea geopolitică este atât de mare încât „jucătorii” de pe piață cu greu s-ar angaja pentru o perioadă lungă de timp (de exemplu, 10 ani) să exploateze „rutele” specifice de transport de gaze.
România are deja conexiunile necesare cu vecinii pentru a le tranzita gazul pe aici(bineînețeles, putem să și cumpărăm în nume personal gaz – n.r.). Cu Moldova, prin gazoductul Iași-Ungheni, cu o capacitate de 1,5 miliarde de metri cubi. Cu Ungaria, prin Arad – Szeged, la o capacitate de 2,5 miliarde metri cubi anual. Aici, conform Memorandumului de la Atena, ar trebui construită încă o conductă. Cu Ucraina, potențial cel mai mare consumator de gaze aduse cu metanierele, avem și conexiunea de capacitate cea mai mare. Gazoductul Isaccea-Negru Vodă, pe care tranzitau, până acum trei ani, rușii gaze către Europa Sudică, are trei fire. Capacitatea totală, de aici, este de 28 de miliarde de metri cubi, împărțită aproximativ egal între cele trei fire. Niciodată însă nu s-a atins această capacitate, de decenii, de cât gazoductul a fost construit. Mai mult, o capacitate reverse flow, adică gazul să circule atât în aval cât și în amonte nu există decât pe Firul 1, care are o capacitate de puțin peste 7 miliarde de metri cubi anual. În vederea tranzitului unei cantități de 10 miliarde de metri cubi , ar trebui asigurat reverse flow-ul și pe Tranzit 2, operațiune care ar costa zeci de milioane de euro pentru partea românească, alte zeci de milioane de euro pentru partea ucraineană, de unde estimarea de la Atena privind investițiile de 300 de milioane de euro pentru asigurarea curgerii gazului către Ucraina.
România, spre deosebire de celelalte țări din regiune, este în prezent într-o poziție privilegiată, în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze, pentru că are producție internă ce acoperă circa 80% din necesarul intern. Putem să și importăm, principalele rute fiind cele dinspre Bulgaria – gaz rusesc sau azer, vebnit prin Turcia și Ungaria – tot gaz rusesc ce ajunge prin intermediari la unguri.