Franţa a decis să demareze o campanie pentru ca Uniunea Europeană să recunoască hidrogenul produs prin utilizarea energiei nucleare în regulile UE privind energiile regenerabile, însă unele state membre se opun acestei idei de teamă că va submina eforturile destinate extinderii capacităţilor eoliene şi fotovoltaice, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Miniştrii din Franţa, Polonia, Cehia, România şi alte cinci state membre UE au trimis săptămâna aceasta o scrisoare Comisiei Europene, în care îndeamnă executivul comunitar să revizuiască obiectivele UE privind energiile regenerabile, pentru a include hidrogenul produs prin utilizarea energiei nucleare.

Majorarea producţiei de hidrogen curat este crucială în planurile UE de a reduce emisiile de CO2 în industrii precum producţia de îngrăşăminte şi cea de oţel.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Ce mai mare parte hidrogenului utilizat acum de industria europeană este produs pe bază de cărbune şi gaze naturale, care emit CO2. Hidrogenul poate fi produs şi din electricitate, aşa că UE vrea să fixeze ţinte sectoriale pentru hidrogenul produs din electricitate regenerabilă.

În scrisoarea celor nouă state membre, consultată de Reuters, acestea susţin că Uniunea Europeană ar trebui să includă energia nucleară, care are emisii reduse de CO2 dar nu este o energie regenerabilă.

„Vom crea stimulente egale pentru hidrogenul din surse regenerabile şi din surse cu emisii reduse de carbon. Obiectivele referitoare doar la hidrogenul din regenerabile ar limita viteza dezvoltării economiei pe bază de hidrogen”, se precizează în scrisoarea care a fost semnată şi de miniştrii din Bulgaria, Slovenia, Croaţia, Slovacia şi Ungaria.

Franţa produce de mult timp aproximativ 70% din electricitatea sa în centrale nucleare, chiar dacă anul trecut acest procent a fost mai mic din cauza unor lucrări de mentenanţă. Celelalte state semnatare fie utilizează deja energia nucleară fie intenţionează să construiască primele lor centrale.

Cu toate acestea, cel puţin nouă state membre se opun iniţiativei Franţei, printre ele fiind Germania, Danemarca, Austria şi Luxemburg, susţin oficialii consultaţi de Reuters. Aceste ţări susţin că obiectivele UE ar trebui să se concentreze în exclusivitate pe sursele regenerabile, precum energia eoliană şi cea fotovoltaică, pentru a stimula extinderea masivă a regenerabilelor care este necesară pentru a reduce dependenţa Europei de combustibili fosili.

„Este vorba de regenerabile. Energia nucleară nu este o formă regenerabilă de energie”, a declarat un oficial european care a atras atenţia faţă de posibila “diluare” a ţintelor regenerabile.

Această ultimă dispută vine într-un moment în care ţările membre şi parlamentarii europeni se pregătesc pentru negocieri, care vor alea loc săptămâna viitoare, cu privire la legea care va ghida expansiunea energiei regenerabile în Europa până la finele deceniului.

Negociatorii şi-au propus să adopte forma finală a legii în lunile următoare dar nu sunt de acord cu privire la alte subiecte, inclusiv dacă UE ar trebui să se angajeze să obţină 40% sau 45% din energia sa totală din surse regenerabile în 2030.