Furnizorii de energie cer termene ferme de decontare pentru măsurile de sprijin pe care le aplică în facturi

facturi bani energie Sursa foto: Economedia / Ilona Andrei

Furnizorii de energie şi-ar fi dorit să fie scoşi din schemele cu măsuri de sprijin pentru consumatori şi să se acorde un ajutor direct, dar s-a ales continuarea prin mecanismul de finanţare al furnizorilor şi ne-am dori ca în noua Ordonanţă să fie completate anumite articole, cu termene ferme de decontare, a declarat, marţi, Dana Daraban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

„Dacă ar fi să ne uităm spre viitor, ca o măsură, oportunitatea adoptării unui pachet pentru o perioadă mai lungă, o acceptăm. Vedem pe lângă criza energetică o criză geopolitică. Evoluţiile sunt greu de estimat. Suntem de acord că trăim o perioadă cu un grad de impredictibilitate mare şi este nevoie de o intervenţie vizavi de modul cum se intervine. Noi am fost într-un fel doritori să fim scoşi cumva din aceste scheme şi să se asigure un ajutor direct. Până la urmă s-a decis continuarea acestei scheme prin mecanismul de prefinanţare al furnizorilor, deci inţial prefinanţează furnizorii aceste scheme. Înţelegem, să spunem aşa, că s-a ales această variantă, dar ne dorim în continuare un flux rapid de decontare şi, o chestiune pe care am văzut-o în Ordonanţa proaspăt publicată în Monitorul Oficial, ne-am dori o completare a anumitor articole cu nişte termen ferme pentru decontare”, a spus Dana Daraban, la o conferinţă organizată de Financial Intelligence.

Ea a subliniat că furnizorii apelează de multe ori, pentru a finanţa aceste scheme, la împrumuturi, iar săptămâna trecută plăţile care trebuiau făcute către furnizori pe schema din sezonul rece 2021-2022 erau undeva la 20% din total prefinanţare, scrie Agerpres.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Suntem aproape de finalul lunii martie, ceea ce înseamnă finalul perioadei de implementare, cinci luni în care, prin decizia autorităţilor s-au pus în aplicare o serie de plafoane la preţurile finale şi completate cu o serie de măsuri de compensare pentru anumiţi beneficiari, în funcţie de anumite criterii stabilite de lege. Impactul bugetar estimat pentru aceste programe, estimare făcută de autorităţi, este de şapte miliarde lei, dacă îmi amintesc corect. În condiţiile în care membrii ACUE acoperă undeva la 60% din consumul de energie electrică şi 90% din consumul de gaze naturale aş putea să spun că membrii Federaţiei ACUE participă în mod substanţial la prefinanţarea acestei scheme. Suntem conştienţi de anumite impedimente care au intervenit în respectarea termenelor iniţiale stabilite de statul român, totuşi insistăm în ideea de a avea un flux mai rapid de decontare. Dacă nu mă înşel eu, la nivelul săptămânii trecute cred că eram undeva cu plăţile care trebuiau făcute către furnizori undeva la 20% din total valoare prefinanţată de furnizori. Furnizorii, pentru a prefinanţa această schemă, apelează de cele mai multe ori la împrumuturi, deci e un anumit stres financiar pe care ne dorim cu ajutorul statului să-l reducem pe cât se poate”, a punctat Dana Daraban.

Potrivit acesteia, România este printre puţinele ţări care au ales modul acesta de intervenţie, cu impact direct la furnizori şi distribuitori, majoritatea statelor membre UE promovând măsuri de reducere a componentei fiscale din factură.

„Fără a spune că e ceva bun sau rău, eu vreau doar să descriu situaţia actuală şi care e contextul european. La nivel european, doar şase ţări, în zona de energie electrică, au aplicat măsuri cu impact direct la furnizori şi distribuitori, în timp ce 13 ţări au apelat la acele măsuri pe care le-am promovat şi noi de reducere a componentei fiscale din factură. Tot în zona de energie electrică, doar trei ţări membre au aplicat şi o componentă de plafonare, iar din acestea doar două, România şi Bulgaria, au completat şi cu o formă de compensare. La gaze naturale două ţări au aplicat măsuri cu impact direct pe furnizori şi distribuitori, 11 ţări au mers pe acele variante de reducere a componentei fiscale. România cred că e singura care a aplicat şi acea plafonare cu recuperarea, teoretic, ulterioară a valorii care rezultă din plafoane. (…) Furnizorii de la început au spus că aplică legislaţia în vigoare şi vom face în continuare acelaşi lucru, dar vrem să se înţeleagă presiunea financiară la nivelul furnizorilor şi al distribuitorilor. Mai ales că ne pregătim pentru o nouă schemă pe un an, trebuie atent gestionată, pentru că nu ne dorim probleme, în special la actorii principali implicaţi în implementarea acestei scheme”, a explicat directorul ACUE.

Guvernul a aprobat la finele săptămânii trecute Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze timp de un an, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali, aceasta fiind publicată marţi dimineaţa în Monitorul Oficial.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: