Germania a format o alianţă cu Italia şi unele ţări din Europa de Est, între care şi România, care se opun renunţării treptate la vehiculele cu motoare cu ardere internă din 2035 şi doresc să facă propria lor propunere, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Miniştrii Transporturilor din Republica Cehă, Germania, Italia, Polonia, România, Ungaria şi Slovacia s-au întâlnit luni pentru a discuta schimbarea planurilor Uniunii Europene.

”Propunerea necesită schimbări urgente”, a declarat luni ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Wissing a spus că scepticismul cu privire la eliminarea treptată a vehiculelor cu ardere internă a fost împărtăşit de Italia, Polonia şi Republica Cehă, printre altele.

El a adăugat că grupul de ţări doreşte o categorie separată de maşini cu motoare cu combustie care ar putea funcţiona cu combustibili sintetici, neutri din punctul de vedere al emisiilor de carbon, după 2035.

”Interzicerea motorului cu ardere internă, atunci când acesta poate funcţiona într-un mod neutru din punct de vedere climatic, pare o abordare greşită pentru noi”, a spus el.

Legea CO2, principalul instrument al UE pentru a accelera trecerea Europei la vehiculele electrice, a fost suspendată la începutul acestei luni, după opoziţia de ultim moment din partea Germaniei.

Acest lucru i-a surprins pe factorii de decizie de la Bruxelles şi din alte state membre, deoarece ţările UE şi Parlamentul European fuseseră deja de acord cu un acord cu privire la lege, anul trecut.