Numărul şomerilor din Germania a scăzut în decembrie, potrivit datelor oficiale publicate marţi, anul trecut piaţa muncii fiind afectată doar moderat de războiul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Oficiul Federal pentru Muncă (BA) a informat că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a scăzut luna trecută cu 13.000, până la cifra ajustată de 2,52 milioane.

Rata şomajului ajustată sezonier, care măsoară raportul dintre numărul persoanelor fără loc de muncă şi populaţia aptă de muncă, a rămas stabilă, la 5,5%. Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 5,5%, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să urce cu 15.000.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„În ultimul an, consecinţele invadării Ucrainei de către Rusia – majorările de preţuri, incertitudinile, dar şi fluxul de refugiaţi – şi-au lăsat amprenta. Dar ţinând cont de amploarea poverii, consecinţele au fost moderate”, a apreciat şeful Oficiului Federal pentru Muncă, Andrea Nahles.

Deşi Germania, cea mai mare economie europeană, a fost afectată de războiul din Ucraina, perspectivele s-au îmbunătăţit în ultimele săptămâni, după ce inflaţia s-a atenuat şi nu mai există pericolul penuriei de gaze naturale.

Preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, şi-a exprimat optimismul că va putea fi evitată o recesiune severă, datele preliminare indicând că problemele din sectorul industriei, extrem de important, şi perturbările din lanţurile de aprovizionare, au început să se atenueze.

Un număr din ce în ce mai ridicat de companii din Germania se confruntă cu un deficit de forţă de muncă, iar sindicatele cer insistent majorarea salariilor, pentru ca angajaţii să facă faţă inflaţiei ridicate.

Număr record de angajaţi în 2022

Numărul de angajaţi în Germania a înregistrat anul trecut un avans de 1,3% faţă de 2021, ajungând la nivelul record de 45,6 milioane, conform datelor preliminare publicate de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmite Xinhua.

În sectorul serviciilor din cea mai mare economie europeană erau angajate anul trecut 34,3 milioane de persoane, o creştere de 1,6% faţă de 2021.

Creşterea forţei de muncă din Germania a fost determinată de afluxul de angajaţi străini şi de sporirea participării populaţiei pe piaţa muncii. Efectele negative asupra pieţei muncii, provocate de schimbările demografice, “au fost mai mult decât compensate”, a precizat Destatis.

În ultimii ani, în contextul îmbătrânirii populaţiei, deficitul de angajaţi calificaţi a crescut în Germania. Deja la mijlocul anului trecut economia ţării înregistra un deficit de peste 500.000 de angajaţi calificaţi, conform datelor Institutului economic german (IW).

“Când generaţia mea – generaţia “Baby Boomers” (cu vârsta între 56 şi 74 de ani) – se va pensiona, vor fi într-adevăr probleme”, a avertizat Saskia Esken, co-liderul Partidului Social Democrat. “De aceea trebuie să creştem imigraţia şi să ne asigurăm că integrarea are succes”, a adăugat oficialul german.

Fără imigraţie şi fără sporirea participării populaţiei pe piaţa muncii, deficitul de angajaţi calificaţi în Germania ar ajunge la şapte milioane până în 2035, arată rezultatele unui studiu realizat de Institutul german pentru piaţa muncii (IAB).

Pentru a atrage mai mulţi muncitori străini, Guvernul de la Berlin a redus plafonul de venit pentru permisul Blue Card (Cardul albastru), solicitat pentru persoanelor cu înalta calificare care doresc să muncească în Germania.