Germania respinge plata gazelor rusești în ruble

Rubla ruseasca Sursă foto: Pexels

Germania respinge cererea președintelui rus Vladimir Putin de a plăti gazul rusesc în ruble, în ciuda faptului că liderul rus a amenințat că va opri aprovizionarea cu gaze naturale dacă „țările neprietenoase” nu respectă această cerere, scrie Bloomberg.

Ministrul german de Finanțe Christian Lindner a declarat miercuri că companiile care cumpără gaze naturale rusești nu ar trebui să fie nevoite să înființeze conturi de ruble pentru a-l plăti, el respingând așadar cererea formulată luna trecută de președintele rus Vladimir Putin.

„Contractele sunt contracte. Contractele se bazează pe dolari și euro, așa că companiile din sectorul privat ar trebui să plătească în dolari sau euro”, a spus Lindner într-un interviu pentru Bloomberg Television din Washington.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Purtătorul de cuvânt al cancelarului german Olaf Scholz, Steffen Hebestreit, a declarat anterior, miercuri, că guvernul încă analizează cererea lui Putin. Discuțiile despre implicații sunt în desfășurare cu partenerii UE și Comisia Europeană, brațul executiv al blocului, a spus el la o conferință de presă la Berlin.

El a refuzat să comenteze o analiză preliminară a avocaților Comisiei Europene care arăta că sistemul de plată în ruble ar da Rusiei controlul total asupra procesului și ar încălca sancțiunile blocului. Avocații Consiliului European, instituția compusă din liderii celor 27 de state membre, au fost de acord cu evaluarea.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Săptămâna trecută, guvernul olandez a spus companiilor energetice din Țările de Jos să respingă noile condiții de plată, invocând analiza UE. Italia va refuza să se conformeze cererii lui Putin dacă UE va ajunge la concluzia că acest lucru ar încălca sancțiunile, au declarat marți surse apropiate.

La finalul lunii martie, Vladimir Putin a semnat un decret care prevede că cumpărătorii străini trebuie să plătească în ruble pentru gazul rusesc, iar contractele vor fi oprite în cazul în care aceste plăți nu sunt efectuate. „Contractele existente pentru furnizarea de gaze vor fi oprite dacă cumpărătorii din țările neprietenoase nu respectă noile condiții de plată”, spunea atunci Putin.

Cererea lui Vladimir Putin prevede ca cumpărătorii europeni de gaze să deschidă două conturi, unul în valută străină și unul în ruble. Gazprombank ar fi apoi responsabilă de conversia valutei străine în cea rusă și de transferul banilor către Gazprom PJSC.

Oprirea livrărilor de gaz către cumpărătorii care nu se conformează ar putea avea consecințe drastice pentru economiile Uniunii Europene, care se bazează pe Rusia pentru aproximativ 40% din gazul folosit.

Moscova atrage aproximativ 1 miliard de euro pe zi din Europa din livrările de energie.