Grabă pentru instalarea primelor reactoare modulare mici în Dâmbovița. Firma de stat Nuclearelectrica a lansat compania de proiect, deși se angajase să facă ”evaluări aprofundate suplimentare” ale locației după inspecția Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

G4Media sept. 28, 2022 0 comentarii
NuScale Sursa foto: NuScale

Nuclearelectrica SA, companie controlată de statul român, și firma privată Nova Power & Gas SRL, controlată de oamenii de afaceri Teofil și Simion Mureșan, au lansat marți compania de proiect RoPower Nuclear SA pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici în România, pe locul fostei centrale electrice pe cărbune din Doicești, județul Dâmbovița, potrivit unui comunicat Nuclearelectrica. Graba lansării companiei de proiect e surprinzătoare, dat fiind că, în urmă cu doar zece zile, Nuclearelectrica anunțase că va face ”evaluări aprofundate suplimentare” ale sitului din Doicești (Dâmbovița) după o inspecție a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

Situl de la Doicești (Dâmbovița), unde Nuclearelectrica vrea să amplaseze reactoarele nucleare mici, este situat lângă Târgoviște, la 90 km de București. Terenul fizic aparține companiei Nova Power & Gas SRL, controlată de frații Teofil și Simion Mureșan, iar statul român, prin Nuclearelectrica, s-a asociat practic cu aceștia, fiecare având 50% din noua firmă de proiect.

Compania de proiect RoPower Nuclear SA, deținută în părți egale de SC Nuclearelectrica SA și Nova Power & Gas SA, va lua măsuri pentru implementarea primei centrale electrice NuScale VOYGR-6 (462 MWe) în România în acest deceniu, potrivit comunicatului citat. Centrala electrică va folosi tehnologia NuScale Power Module a companiei americane NuScale, despre care Nuclearelectrica susține că e singura companie SMR care a obținut aprobarea de proiectare de la Comisia de Reglementare Nucleară din SUA.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

De menționat că, până acum, în SUA nu a fost construită nici o centrală electrică utilizând tehnologia NuScale Power Module.

Amplasamentul de la Doicești a fost selectat în urma unui studiu in baza unui grant de 1,2 milioane dolari obținut de Nuclearelectrica de la USTDA pentru identificarea și evaluarea amplasamentelor potențiale pentru reactoarele modulare mici.

În 16 septembrie, România a informat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) că în perioada următoare va realiza evaluări aprofundate suplimentare ale sitului de la Doicești (Dâmbovița), unde compania Nuclearelectrica vrea să amplaseze o centrală cu reactoare modulare mici, potrivit unui comunicat al companiei. Decizia unor evaluări suplimentare vine după ce o echipă a AIEA a efectuat, la cererea Nuclearelectrica, o misiune SEED (Site and External Events Design) pentru a evalua procesul urmat la alegerea amplasamentului de la Doicești, judetul Dambovita, România.

Misiunea SEED a AIEA, care a avut loc la finalul lunii augut si a durat trei zile, a evaluat modul în care România a desfășurat procesul de selecție a amplasamentului în raport cu standardele de securitate nucleara ale AIEA, inclusiv impactul potențial al unor evenimente externe asupra unui amplasament, cum ar fi cutremure și inundații etc. Echipa misiunii a fost formată din trei experți din Germania, Turcia și Regatul Unit, potrivit comunicatului Nuclearelectrica.

Misiunile SEED asistă statele membre ale AIEA în diferite etape de dezvoltare a unui program nuclear, inclusiv în ceea ce privește revizuirea selecției amplasamentului, evaluarea amplasamentului și proiectarea structurilor, sistemelor și componentelor, luând în considerare potentiale riscuri externe și interne specifice amplasamentului.

Procesul de selecție a amplasamentului este documentat într-un raport preliminar al SNN, care va fi urmat de studiul FEED (Studiu preliminar de inginerie și proiectare (FEED)), cu o cantitate limitată de muncă suplimentară necesară pentru analiza de sensibilitate și colectarea de date de confirmare, așa cum se sugerează în raportul misiunii SEED, împreună cu recomandări detaliate privind minimizarea riscurilor proiectului.

Comunicatul integral al Nuclearelectrica:

Nuclearelectrica SA și Nova Power & Gas SRL lansează RoPower Nuclear SA, compania de proiect pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici în România, pe locul fostei centrale electrice pe cărbune din Doicești, județul Dâmbovița.

Jose W. Fernandez, Subsecretarul pentru Dezvoltare Economică, Energie și Mediu al Statelor Unite ale Americii, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și Ministrul Energiei din România, Virgil Popescu, au asistat la ceremonia de semnare a Declarației Acționarilor, la Ministerul Energiei, în România.

„Salut și sprijin noii pași pentru implementarea în România a primei centrale SMR din Europa, realizată acum prin lansarea companiei de proiect RoPower Nuclear și semnarea declarației acționarilor de către cele două companii, Nuclearelectrica & Nova Power & Gas. Proiectul este un exemplu al relațiilor de succes dintre România și SUA în domeniul energiei nucleare, care aduc numeroase beneficii, în special, stabilitate economică și securitate energetică. Mulțumesc partenerilor noștri americani și Subsecretarului pentru Dezvoltare Economică, Energie și Mediu al Statelor Unite ale Americii, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Jose W. Fernandez, pentru susținerea și sprijinirea cooperării bilaterale pentru programele de energie nucleară. De asemenea, reiterez faptul că Guvernul României sprijină acest proiect important, care va contribui la consolidarea securității energetice și a independenței energetice pentru țara noastră și pentru țările vecine.”, a declarat Virgil Popescu, Ministrul Energiei.

Compania de proiect RoPower Nuclear SA, deținută în părți egale de SC Nuclearelectrica SA și Nova Power & Gas SA, va lua măsuri pentru implementarea primei centrale electrice NuScale VOYGR-6 (462 MWe) în România în acest deceniu. Centrala electrică va folosi tehnologia NuScale Power Module a NuScale, singura companie SMR care a obținut aprobarea de proiectare de la Comisia de Reglementare Nucleară din SUA. Capacitatea instalată poate fi completată, de asemenea, cu surse regenerabile, cu o capacitate de aprox. 80MWe, ceea ce ar face ca noul complex energetic să depășească capacitatea fostei centrale de la Doicești. Soluția comună nucleară și regenerabilă va reprezenta nu numai o capacitate optimă de producție, cu posibilitatea de a varia producția, ci și o noua viziune asupra surselor de generare pentru sistemnul energetic national viitorului.

”Suntem mândri că vom dezvolta în România o centrală electrică sigură, care oferă energie curată și rentabilă, aducând în același timp, multiple beneficii comunității locale. Având ca cele mai înalte obiective independența energetică și securitatea energetică, România va putea fi un lider pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici în regiune, iar noua companie, RoPower Nuclear, un exemplu de bune practici in implementarea celor mai inalte standarde de securitate nucleara si productivitate si performanta, asa cum este si centrala CNE Cernavoda, de peste 25 ani.”, Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica.

“Declarația Acționarilor RoPower Nuclear, semnată astăzi, reafirmă buna credință a celor doi parteneri, Nuclearelectrica SA și Nova Power & Gas, pentru implementarea în România a reactoarelor modulare mici dezvoltate de compania americană NuScale. În același timp, este o garanție că vom trata acest proiect cu maximă seriozitate. Cooperarea îndelungată dintre Statele Unite și România în domeniul nuclear este de succes. Astfel, sunt ferm convins că RoPower Nuclear va avea o cooperare excelentă atât cu industria nucleară americană, cât și cu cea românească, în cadrul parteneriatului strategic SUA-România, asigurând energie curată și securitate in furnizare pentru țara noastră si regiune.” – Teodor Chirica, Președintele Consiliului de Administrație, Nuclearelectrica.

„RoPower Nuclear, asocierea în participație dintre Nuclearelectrica, o companie națională românească și Nova Power & Gas, o companie privată românească, care combină expertiza, potențialul, stabilitatea și agilitatea societăților-mamă, va fi un model pentru alte proiecte viitoare în energie. Suntem foarte mândri să facem parte dintr-un astfel de proiect transformational, care va contribui la securitatea energetică a României.”, a declarat Teofil Mureșan, Președintele Nova Power & Gas.

Amplasamentul candidat de la Doicești a fost selectat în urma unui studiu in baza unui grant de 1,2 milioane dolari obținut de Nuclearelectrica de la USTDA pentru identificarea și evaluarea amplasamentelor potențiale pentru reactoarele modulare mici. În plus, în luna august 2022, la solicitarea Nuclearelectrica, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA) a efectuat o misiune SEED (Site and External Events Design)) pentru a evalua procesul care a fost urmat în alegerea primului amplasament pentru dezvoltarea unei centrale cu reactoare modulare mici (SMR) din Doicești, județul Dâmbovița, România. În urma misiunii, IAEA a confirmat: “Această analiză cuprinzătoare va oferi asigurări publicului român și nu numai în ceea ce privește selecția amplasamentului SMR”, a declarat Paolo Contri, șeful echipei de analiză și șeful Diviziei pentru Evenimente Externe din cadrul Departamentului de Securitate Nucleara și Siguranță Nucleară al AIEA.

În urma alocării unui grant de 14 milioane de dolari, anunțat de Președintele american Joe Biden în iunie 2022, compania de proiect RoPower Nuclear va începe Etapa Preliminară a studiului Inginerie și Proiectare Inițială (Studiul FEED) pentru reactoare modulare mici (SMR), care constă într-o serie de activități și studii de inginerie și proiectare, analize tehnice aprofundate pe amplasament, precum și activități de licențiere și autorizare, cu respectarea tuturor standardelor internaționale și naționale. În plus, în cadrul Studiului FEED, vor fi aplicate recomandările AIEA, în urma misiunii SEED derulată în august 2022.

Noua companie de proiect RoPower Nuclear SA, va genera peste 200 de locuri de muncă permanente în centrala electrică, 1.500 de locuri de muncă în construcții, 2.300 de locuri de muncă în producție și va ajuta România să evite peste 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an, aducând, în același timp, și alte numeroase beneficii socio-economice comunității locale. Pentru început, compania de proiect RoPower Nuclear SA va avea sediul în Doicești, în urma angajamentului de a contribui la dezvoltarea comunitatii locală.

Informații generale cu privire la parteneriatul dintre Statele Unite și România

În martie 2019, Nuclearelectrica și NuScale au semnat un Memorandum de înțelegere (MOU) pentru a evalua dezvoltarea, autorizarea și construcția unui reactor modular mic (SMR) in România.
La data de 9 octombrie 2020, România a semnat cu Statele Unite un Acord interguvernamental (IGA) în domeniul energiei nucleare, care a fost ratificat și de Parlamentul României, conform Legii nr. 199/2021, având o susținere largă și fiind adoptat cu majoritate de voturi.
Mai mult, în octombrie 2020, US Exim Bank și-a exprimat, printr-un Memorandum de Înțelegere (MOU) încheiat cu Ministerul Energiei din România, interesul de a finanța proiecte importante de investiții energetice în România, inclusiv cele nucleare, în valoare totală de 7 miliarde de dolari.
La data de 4 noiembrie 2021, la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), NuScale si Nuclearelectrica au semnat un acord de colaborare pentru a accelera implementarea primului reactor modular de mici dimensiuni în Europa, în prezența Ministrului român al Energiei, dl. Virgil Popescu. Importanța parteneriatului strategic dintre SUA și România și a rolului dezvoltarii reactoarelor modulare mici au fost evidențiate în discursurile de la COP26 oferite de către Secretarul american pentru Energie Jennifer M. Granholm, Departamentul pentru Energie al SUA, Trimisul Special al Președintelui SUA pentru Climă, John Kerry, Klaus Iohannis, Președintele României, precum și de Președintele SUA, Joe Biden.
La începutul anului 2021, Nuclearelectrica a primit fonduri în valoare de 1,2 milioane USD de la USTDA pentru identificarea și evaluarea amplasamentelor potențiale pentru reactoarele modulare mici. În mai 2022, după finalizarea studiului, au fost identificate mai multe amplasamente potențiale adecvate. Amplasamentul fostei centrale termice de la Doicești, județul Dâmbovița, România, a fost calificat drept amplasament candidat pentru studii și dezvoltări ulterioare aprofundate.
La data de 24 mai 2022, Nuclearelectrica, NuScale și E-Infra (proprietarul amplasamentului) au semnat un Memorandum de Înțelegere (MOU) pentru a analiza dezvoltarea primului reactor modular mic (SMR) din România pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, județul Dâmbovița.
În iunie 2022, președintele american Joe Biden a anunțat alocarea unui grant în valoare de 14 milioane de dolari pentru următoarea etapă a dezvoltării reactoarelor modulare mici NuScale în România – studiul preliminar de inginerie și proiectare inițială (FEED) pentru proiectul SMR din România. Studiul FEED constă într-o serie de activități și studii de inginerie și proiectare, analize tehnice ale amplasamentului, precum și activități de licențiere și autorizare, care vor fi desfășurate pe amplasamentul fostei centrale electrice de la Doicești, cu respectarea standardelor internaționale și naționale. În plus, în cadrul Studiului FEED, vor fi aplicate recomandările AIEA, în urma misiunii IAEA de Proiectare a Amplasamentului și Evenimentelor Externe (SEED) derulată în august 2022, la solicitarea Nuclearelectrica.

Despre Nuclearelectrica

Compania Națională „Nuclearelectrica” S.A. este compania națională românească producătoare de energie electrică, termică și de combustibil nuclear, care funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei din România, statul deținând 82,49% din acțiuni și alți acționari, 17,50%, după listarea la bursă a companiei în 2013.

Sucursala CNE Cernavodă exploatează două unități nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unități dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear și este în procesul de a realiza un ciclu integrat de combustibil prin achiziționarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu pentru a sprijini proiectele de investiții pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica are un rol major la nivel național, contribuind cu peste 18% din energia nucleara în producția totală de energie și cu 33% din producția totală de energie fără CO2 din România.

Despre Nova Power & Gas

Nova Power & Gas este o companie privată românească, activă pe piața de energie electrică și gaze naturale din 2007. Pe lângă faptul că este distribuitor și furnizor de energie electrică și gaze naturale, Nova este un producător de energie verde, cu accent pe dezvoltarea de centrale electrice din surse regenerabile. Nova Power & Gas este membru al E-INFRA, o companie românească de infrastructură specializată în proiecte energetice, de telecomunicații și civile. E-INFRA este grupul holding al Nova Power & Gas, Electrogrup, Direct One, Netcity și WESEE.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: