Greenpeace dezaprobă proiectul nuclear “experimental” România-SUA şi subliniază că România “ar urma să devină un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate”, conform unui comunicat al organizaţiei, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Preşedintele Klaus Iohannis continuă, pas cu pas, să compromită prezenţa României la evenimentul climatic COP26 din Glasgow. Ieri (marţi n.r) şi-a exprimat susţinerea pentru noi capacităţi nucleare în România până în 2028, după ce cu doar câteva ore mai devreme era promotor al tehnologiilor verzi. Ne referim la “noile” tehnologii nucleare americane SMR (Reactoare Modulare Mici), încă neautorizate în Europa. Niciun reactor nuclear de acest tip nu a fost construit, nici în SUA, nici într-o altă ţară din lume. Prin urmare, România ar urma să devină un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate”, susţin reprezentanţii organizaţiei.

Potrivit acestora, “energia nucleară prezintă riscuri inacceptabile pentru mediu şi omenire, după cum ştim deja de la Cernobîl, Fukushima şi alte accidente nucleare care au distrus vieţi.”

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Astfel, spun ei, dincolo de problema dezastrelor iminente şi a deşeurilor radioactive, energia nucleară este mult prea scumpă şi dificil de dezvoltat.

“În mod categoric, nu e o soluţie pentru criza climatică. Tehnologiile bazate pe energie regenerabilă sunt mature, au un preţ competitiv şi trebuie să fie prioritizate pe agenda politicienilor”, punctează Greenpeace.

Preşedintele Iohannis ar trebui să ştie şi că românii nu îşi doresc centrale nucleare noi, consideră reprezentanţii organizaţiei de mediu.

“Un sondaj al YouGov publicat în octombrie arată că 66% dintre români nu vor ca o centrală nucleară să se construiască în vecinătatea lor. În acelaşi timp, sprijinul cetăţenilor pentru energia verde este la cote foarte înalte în România.(…) De ce am risca să trăim încă un dezastru nuclear, când suntem şi azi martorii nenorocirilor lăsate în urmă de acestea?”, se mai precizează în comunicat.

Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă, prezentă în peste 50 de ţări din întreaga lume, care acţionează pentru a schimba atitudini şi comportamente, pentru a proteja şi conserva mediul înconjurător şi pentru a promova pacea. Pentru a-şi păstra independenţa, Greenpeace nu acceptă donaţii de la guverne, partide politice sau companii, ci se bazează mai ales pe contribuţii de la persoane fizice.