Angajați ai JLL România (membri ai Sindicatului Național Familia – construcții, materiale de construcții, lemn și tâmplărie termoizolantă și afiliați ai FGS Familia) au organizat vineri o grevă de avertisment.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Angajații susțin că acțiunea a fost un semnal de alarmă menit să arate că un parteneriat real între angajatori și angajați se poate construi doar pe baza dialogului social.
„Decizia declanșării grevei a fost luată după ce, în pofida rundelor de negocieri purtate și a sesizării Inspectoratului Teritorial de Muncă, solicitările legitime ale salariaților nu au primit un răspuns concret. Greva reprezintă astfel ultima soluție rămasă la dispoziția lucrătorilor”, arată angajații companiei.
Salariații membri de sindicat susțin că, pe parcursul acestui demers, s-au confruntat cu presiuni și șicane, în încercarea de a fi descurajați să își exercite dreptul legal la grevă.
„Au existat întrebări dn partea management-ului către lucrători pentru a verifica dacă vor participa sau nu la grevă, ceea este o ingerință nelegală în drepturile și activitatea sindicală. Cu toate acestea, mobilizarea a fost exemplară și a demonstrat hotărârea angajaților de a-și apăra drepturile”, arată aceștia.
Angajații mai transmit că scopul acestei acțiuni este încheierea unui Contract Colectiv de Muncă echitabil, astfel încât angajamentele declarate să fie reflectate în beneficii concrete pentru angajați.
Greva de avertisment a fost organizată în conformitate cu Legea dialogului social nr. 367/2022, respectând toate procedurile legale, menționează angajații.