Grindeanu: Taxa de pod de la Fetești va fi suspendată de la 1 iunie. „Mi se pare pare absurd să ceri taxe suplimentare pentru traversarea podului și să stai la coadă”

Podul Fetești A 2 Sursa DRDP Constanța

Compania de Drumuri va supenda taxa de pod de la Fetești, pe Autostrada Soarelui, începând cu data de 1 iunie, a anunțat marți ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Joi, 1 iunie, este zi liberă, prima zi a minivacanței de 5 zile (Ziua Copilului – Rusalii), iar pe Autostrada Soarelui se vor forma cozi uriașe din cauza lucrărilor de reparații care continuă și în sezonul estival.

Ministrul Transporturilor nu a precizat și perioada în care taxa de la Fetești va fi suspendată, dar în urmă cu câteva zile la Constanța anunțase că lucrările se vor prelungi și în iulie.

„Probabil că în zilele următoare va fi Consiliul de Administrație la CNAIR. Ca termen, realist din ce mi-au spus colegii de la CNAIR 1 iunie. Să fie cât mai scurtă această perioadă, iar cei care reabilitează podul, Brațul Borcea să termine cât mai repede. O să vedem decizia CA CNAIR, eu am spus ce îmi doresc. De unde a plecat această dorință, în această perioadă cât este în lucru podul mi se pare un pic absurd să ceri taxe suplimentare pentru traversare mai alesc că se va sta la coadă pentru plata taxei. Cred că abordarea mea este cea corectă, dar nu vreu să influențez decizia CNAIR”, a declarat Grindeanu.

În primăvara anului 2022, Maristar a spart placa de beton a podului Borcea (Calea I) și a identificat probleme mai mari la structură, cauza fiind hidroizolația necorespunzătoare, explica Ministrul Sorin Grindeanu: „În momentul când au decopertat (n.r Maristar) s-au găsit probleme de structură mai grave decât se așteptau. Se lucrează, când au decopertat și au văzut structura și-au dat seama că e nevoie de lucrări mai ample decât erau planificate inițial. „Se lucrează intens la podul peste brațul Borcea. Gradul de degradare a podului peste brațul Borcea de la A2, calea II, presupune lucrări de refacere integrală a aproximativ 650 mp. din dala de beton dintre grinzile principale. Se lucrează la armarea suplimentară a dalei de susținere a căii care a fost demolată în vederea turnării betonului. Secțiunile de dală unde se intervine sunt răspândite pe suprafața viaductului de acces pe 320 metri. Dificultatea acestei lucrări de refacere constă în răspândirea punctelor de lucru pe suprafața viaductului de acces cât și respectarea timpilor tehnologici necesari”, a transmis și CNAIR.

Contractele de 130 de milioane lei (fonduri europene) pentru reparațiile capitale la cele două poduri de pe Autostrada Soarelui au fost semnate cu Maristar 2021, iar lucrările au început în primăvara 2021 având termen de finalizare de 24 de luni (exceptând sezonul estival 15 iunie-15 septembrie). Maristar este constructorul care lucrează și la noul pod de pe DN 73 Pitești – Brașov și va face lucrări pentru securizarea versanților pe Transfăgărășan.

Sursa DRDP Constanța

Comentarii

  1. Buluceala spre litoral incepe pe 30, 31 mai.
    Daca intelegi!
    Dupa ce faci se vede ca nu pricepi.
    Doar sa vezi ca hotelierii au pachete incepand cu 30 sau 31.
    Din pacate ai redus nr de posturi de consilieri de la 50 la 25 si nu mai are cine sa te sfatuiasca!😍😍

  2. ceri taxa cand vei face tu si neamurile tale, macar o podisca, bai ordonanta 13!
    Mi-ar fi si rusine sa mai scot capul in lume dar politicianul cu rusine, inca nu s-a nascut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *