Grupul bancar italian UniCredit începe discuțiile pentru vânzarea diviziei din Rusia

Unicredit pixabay.com

Grupul bancar italian UniCredit a demarat discuţiile preliminare privind vânzarea diviziei din Rusia, după ce a fost contactat de mai mulţi cumpărători interesaţi de aceste activităţi, ceea ce ar putea însemna a doua mare ieşire de pe piaţa din Rusia a unei importante bănci europene, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, banca italiană a primit semnale că există un interes pentru divizia sa din Rusia în rândul instituţiilor financiare dar şi a unor firme interesate de a obţine o licenţă bancară în interiorul Rusiei. Discuţiile preliminare cu potenţialii cumpărători au început abia recent, au precizat sursele care nu au dorit să dezvăluie numele părţilor interesate de divizia rusească a UniCredit. În plus, sursele au precizat că UniCredit are în vedere şi alte opţiuni pe lângă vânzarea acestei divizii.

UniCredit, împreună cu grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International AG şi cel francez Societe Generale SA, sunt cele mai mari bănci occidentale prezente pe piaţa din Rusia. Luna trecută, Societe Generale a ajuns la un acord privind vânzarea participaţiei sale la Rosbank PJSC către o firmă de investiţii controlată de cel mai bogat om din Rusia iar săptămâna trecută Raiffeisen a anunţat la rândul său că a fost contactat de mai mulţi cumpărători interesaţi de operaţiunile sale din Rusia.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Sursele citate de Bloomberg susţin că directorul financiar de la UniCredit, Andrea Orcel, vrea să obţină valoare de pe urma oricărei tranzacţii care ar implica divizia din Rusia şi exclude varianta unui acord care să implice o nouă lovitură pentru rezervele de capital ale băncii italiene.

Anterior, Andrea Orcel a declarat în luna martie că banca italiană analizează modalităţile pentru a ieşi de pe piaţa din Rusia, după invadarea Ucrainei, adăugând însă că este vorba de o decizie extrem de complexă care va necesita timp.

Subsidiara UniCredit este a 14-a cea mai mare bancă din Rusia, o instituţie financiară cu 4.000 de angajaţi şi care deserveşte peste 1.500 de companii, dintre care 1.250 sunt firme europene.

Grupul UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, Grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: