Grupul Electrica a raportat un profit net de 102 milioane lei în primul semestru, în scădere cu 40 milioane lei față de anul trecut

retea electrica - Transelectrica Sursa foto: Facebook/ Transelectrica

Grupul Electrica SA, companie la care cel mai mare acționar este statul român, a încheiat primul semestru din acest an cu un profit net de 102,1 milioane lei, în scădere cu 40,3 milioane lei față de primul semestru al anului 2023.

În primele șase luni ale anului 2024, la nivelul Grupului Electrica, EBITDA a înregistrat o creștere de 6%, respectiv de 35 milioane lei, ajungând la o valoare de 614,7 milioane lei, comparativ cu valoarea de 579,7 milioane lei realizată în primele șase luni ale anului 2023. Creșterea EBITDA a fost generată, în principal, de performanța pe plan operațional a segmentului de distribuție, pe fondul creșterii veniturilor din distribuția de energie electrică cu aproximativ 292,0 milioane lei (sau 15%), la valoarea de 2,24 miliarde lei, de la 1,95 miliarde lei în 2023.

Profitul operațional înregistrat se păstrează la același nivel comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, la o valoare de 322,8 milioane lei în 2024, respectiv 322,5 milioane lei în 2023.

Analize Economedia

Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2

Profitul net pentru primele șase luni ale anului 2024 a înregistrat o scădere de 40,3 milioane lei, ajungând la valoarea de 102,1 milioane lei, de la 142,4 milioane lei în primul semestru al anului precedent.

„În prima jumătate a anului, Grupul Electrica a înregistrat o creștere a EBITDA cu 6% față de primul semestru al anului 2023, fiind rezultatul unor strategii solide de optimizare a operațiunilor, în special în segmentul de distribuție, unde veniturile au crescut cu 15%, susținute de majorarea tarifelor reglementate și de creșterea volumelor de energie electrică distribuită. Profitul operațional este similar cu cel din semestrul 1 2023, însă profitul net a înregistrat o scădere ca urmare a dinamicii nefavorabile a pieței de furnizare.

Rămânem în continuare concentrați pe principalele priorități, investind în modernizarea infrastructurii de distribuție și, în același timp, având un focus puternic pe implementarea unor măsuri menite să stabilizeze rezultatele și să genereze o creștere sustenabilă pe termen lung”, a declarat Alexandru Chiriță, CEO Electrica.

Pe segmentul de distribuție, veniturile au crescut cu aproximativ 292,0 milioane lei (sau 15,0%), ajungând la 2,24 miliarde lei, de la 1,95 miliarde lei în primul semestru al anului 2023, în principal datorită creșterii tarifelor. Reamintim că în T2 2023 au crescut tarifele de distribuție cu aproximativ 20% (26,1% în zona Muntenia Nord; 21,5% în zona Transilvania Nord și 10,9% în zona Transilvania Sud) față de tarifele din T1 2023, prin Ordin ANRE nr. 27/2023, iar începând cu 1 ianuarie 2024, tarifele s-au majorat prin Ordin ANRE 115/2023 cu aproximativ 5,8% comparativ cu cele din T2 2023. Efectul pozitiv al acestei majorări a fost completat de creșterea volumelor de energie electrică distribuită cu aproximativ 4,9%, precum și de creșterea veniturilor recunoscute în conformitate cu IFRIC 12 (recunoscute pe baza stadiului de execuție a lucrărilor, conform politicii contabile privind recunoașterea investițiilor în rețea în legătură cu acordurile de concesiune). Contribuția segmentului de distribuție de energie electrică la veniturile consolidate ale Grupului este de 29,6%.

În ceea ce privește segmentul de furnizare, veniturile au scăzut în primul semestru al anului 2024 cu aproximativ 757,2 milioane lei (sau 20,5%), ajungând la 2,93 miliarde lei, de la 3,69 miliarde lei în 2023. Această variație a fost generată, în principal, de scăderea volumelor din vânzarea de energie electrică cu 3% și de scăderea costului de achiziție a energiei electrice cu 49%, în contextul de reglementare explicat în continuare. Scăderea costului de achiziție s-a manifestat pe piețele forward și Piața Zilei Următoare (PZU). Această reducere s-a reflectat și în scăderea veniturilor din vânzarea energiei electrice și a veniturilor din subvenții (cu aproximativ 74% – energie electrică), deoarece, conform OUG 27/2022, cu modificările ulterioare, prețul final facturat clienților este reprezentat de valoarea minimă dintre prețul plafonat, prețul de contract și prețul final calculat cu metoda cost plus (respectiv costul de achiziție realizat + componenta de furnizare). Contribuția segmentului de furnizare la veniturile consolidate ale Grupului este în proporție de 69,7%.

La 30 iunie 2024, suma estimată pentru subvenții era în valoare de 2,46 miliarde lei (31 decembrie 2023: 2,61 miliarde lei). Din valoarea subvențiilor de încasat, suma de 1,9 miliarde lei reprezenta cereri neîncasate depuse la autoritățile statului (din care 1,27 miliarde – suma estimată a fi primită de la Ministerul Energiei, respectiv 624,3 milioane lei de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială) și 558,4 milioane lei reprezentând cereri care nu fuseseră încă depuse la autoritățile statului până la 30 iunie 2024. În perioada 1 iulie – 5 august 2024 s-au încasat subvenții în valoare de 1,28 miliarde lei.

Volumul de energie electrică distribuită – 8,68 TWh, în creștere cu 4,9% față de primul semestru al anului 2023. DEER deservește aproximativ 3,9 milioane utilizatori, pe o arie ce acoperă circa 40,8% din suprafața României.

Volumul de energie electrică furnizată pe piața cu amănuntul – 3,8 TWh, în scădere cu 3,1% comparativ cu S1 2023, pe fondul tendinței generale de scădere a consumului de energie electrică; Electrica Furnizare furnizează electricitate pentru aproximativ 3,5 mil. locuri de consum, atât pe piața concurențială, cât și în regim de serviciu universal și ca furnizor de ultimă instanță.

Cota de piață pe furnizarea de energie electrică – Electrica Furnizare este cel mai mare furnizor, cu o cotă totală de piață de 16,18% și de 10,88% în regim concurențial, conform ultimului raport ANRE disponibil, din aprilie 2024.

Grupul Electrica urmărește în continuare extinderea portofoliului în domeniul producției de energie electrică, în special din surse regenerabile, având la acest moment proiecte în diferite faze de execuție cu o capacitate de aproximativ 300 MW. În cazul proiectului Vulturu, acesta este în faza de implementare, cu un grad de realizare de aproximativ 80%, având termen de finalizare în septembrie 2024, iar în cazul proiectului Satu Mare 2, lucrările au început și termenul de finalizare este decembrie 2024.

Baza Activelor Reglementate (BAR), în termeni nominali, cu o inflație de 4,6% pentru anul 2024, este estimată la sfârșitul primului semestru al anului 2024 la valoarea de 7,4 miliarde lei.

La finalul primului semestru al anului 2024, operatorul Distribuție Energie Electrică România (DEER) are un grad mediu de realizare al investițiilor PIF de 71,7% din valoarea planificată pentru primele 6 luni, respectiv 199,2 milioane lei comparativ cu 277,9 milioane lei planificat.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Mda,,profitul lor mare se vede in Facturile noastre mari !
    –Investitii in ifrastructura veche comunista .nu se fac. In blocurile vechi ceausiste , iti este frica sa deschizi ,usa la firida de bransament de pe casa scarilor ! Tot felul de ,,incurcaturi de mate ( fire ) legate aiurea cu improvizatii periculoase ! In goana lor dupa profit ,au redus mult personalul de interventie .La fel au facut si cu ,,cititorii de contoare , i-au redus si apeleaza la formula ,,Transmite index autocitit .Aici ar fi ok ,ma incadrez si eu ,dar nu se simte in pretul Kw -ului !!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.