Constructorul auto american Ford Motor Co și-a stabilit ca obiectiv ca 40% din volumul global de vehicule să fie unul complet electric în 2030, transmite Reuters. Grupul a prezentat miercuri o serie de planuri destinate majorării cu 30% a cheltuielilor pentru automobilele electrice, menționează Agerpres. În România, Ford Craiova are în acest moment peste 6.000 de angajaţi care lucrează atât pentru producţia de vehicule, cât şi pentru cea de motoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui plan denumit “Ford+”, al doilea mare constructor auto american se aşteaptă să cheltuie peste 30 de miliarde de dolari pentru electrificare, inclusiv dezvoltarea de baterii, până în 2030, comparativ cu ţinta sa anterioară de 22 de miliarde de dolari. Ford a lansat crossover-ul complet electric Mustang Mach-E şi intenţionează să lanseze versiuni electrice ale utilitarei Transit şi camionetei F-150.
“Aceasta este cea mai mare oportunitate a noastră pentru creştere şi creare de valoare de la lansarea în producţia de masă a Model T de către Henry Ford”, a declarat directorul general de la Ford, Jim Farley.

Ford şi alţi mari constructori auto mondiali se grăbesc să facă tranziţia de la modele echipate cu motoare cu combustie internă la modele complet electrice, în contextul presiunilor venite din unele regiuni precum Europa şi China pentru reducerea emisiilor poluante ale vehiculelor. Rivalul Ford, grupul General Motors Co şi-a propus să înceteze să mai vândă autoturisme cu motoare pe benzină în 2035. În luna februarie a acestui an, şefii de la Ford au anunţat că întreaga gamă de modele din Europa va fi una complet electrică în 2030.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o gamă completă de maşini Ford, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate şi vehicule de lux Lincoln, furnizează servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi preia poziţii de conducere în electrificare, soluţii de mobilitate, inclusiv servicii de auto-conducere şi servicii conectate. Ford numără aproximativ 186.000 de angajaţi în întreaga lume.

În România, Ford Craiova are în acest moment peste 6.000 de angajaţi care lucrează atât pentru producţia de vehicule, cât şi pentru cea de motoare. Aproximativ 1.100 dintre aceştia lucrează doar la uzina de motoare în 3 şi în 4 schimburi, pentru a face faţă cererii actuale de pe piaţă. De la preluarea din martie 2008, Ford a investit peste 1,5 miliarde de euro. Din această sumă, aproximativ 300 de milioane de euro au fost investiţi doar în modernizarea Secţiei de Producţie Motoare.