Grupul francez de consultanță Alten cumpără compania românească de tehnologie Qualitance. Radu Constantinescu, CEO: Vânzarea, următorul pas firesc în evoluția companiei

Radu Constantinescu QUALITANCE

Alten Group, companie franceză de consultanță și servicii de tehnologie, cumpără Qualitance, o companie internațională de tehnologie și inovație fondată în România, în urmă cu 15 ani, de către Radu Constantinescu și Ioan Iacob. Tranzacția se va încheia până la finalul anului, sub rezerva îndeplinirii condițiilor de aprobare de către Consiliul Concurenței, conform unui comunicat al companiei.

Prin această achiziție, Alten Group își va consolida prezența în România și va crește capacitatea de a accesa proiecte și clienți noi din Europa Centrală și de Est. Tranzacția de achiziționare a Qualitance de către Alten Group urmează să aibă loc până la finalul anului, în funcție de îndeplinirea condițiilor de încheiere a acesteia. În această tranzacție, acționarii Qualitance sunt reprezentați de Accendo, având asistența societății de avocatură RTPR.

„Suntem impresionați de valoarea pe care Qualitance o aduce în grupul Alten prin înțelegerea profundă a tehnologiei și dezvoltării de soluții, experiențe și business-uri digitale, prin talentul și agilitatea echipei, prin succesul proiectelor de transformare digitală locale și internaționale. Având aceeași viziune cu privire la impactul și evoluția tehnologiei în business și societate, avem, o dată în plus, încredere că împreună vom reuși să susținem și mai multe organizații din România și Europa Centrală și de Est să-și concretizeze rapid și sustenabil strategiile de transformare digitală”, declară Axel Girardetti, Director Alten Group Central & Eastern Europe.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„După 15 ani de transformări succesive și creștere continuă, următorul pas firesc în evoluția Qualitance este să aibă alături forța grupului internațional Alten pentru a putea deservi cu și mai multă agilitate nevoile de transformare digitală ale organizațiilor la scară internațională. Oportunitatea de a deveni parte din Alten Group ne bucură cu atât mai mult cu cât avem competențe complementare și împărtășim aceeași filozofie de business centrată pe nevoile și succesul organizațiilor, respectiv ale clienților și angajaților acestora”, completează Radu Constantinescu, CEO și cofondator Qualitance.

Qualitance este o companie internațională de tehnologie și inovație fondată în România, care creează produse și business-uri digitale pentru organizații globale și startup-uri. Compania a fost înființată în 2007 și are peste 200 de angajați în birourile din București, San Francisco, New York și Sydney. Compania are o echipă de 220 de specialiști. Qualitance a fost desemnată de către Financial Times 1000, Deloitte Technology Fast 50 Central Europe și Technology Fast 500 EMEA, respectiv Inc.5000 Europe, drept una dintre companiile de tehnologie cu cea mai rapidă creștere a veniturilor.

Alten este un grup de consultanță și servicii de tehnologie și inovație înființat în 1988 în Franța, cu o echipă internațională de peste 45 000 de angajați, dintre care 90% ingineri. Compania dezvoltă proiecte de transformare digitală pe multiple verticale de business pentru lideri importanți din Aeronautică, Apărare, Securitate, Automotive, Energie, Financiar, Retail, Telecomunicații etc. și a avut în 2021 o cifră de afaceri consolidată de 2,925 miliarde euro. Alten Group este prezent în România prin două entități cu peste 1.000 de angajați – Alten SI-Techno Romania și ALTEN Delivery Center.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: