Grupul german IGEL, lider global în securitatea la nivel de endpoint, anunță intrarea în România prin deschiderea unui centru de cercetare și dezvoltare de excelență (R&D Center of Excellence) la București.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
IGEL are în plan o investiție de câteva milioane de euro în România în următoarele 24 de luni, iar noul hub din București va dubla prezența tehnică a companiei în regiune și va crea până la 80 de roluri.
Compania a început să recruteze deja specialiști IT în București și s-a mutat recent într-un spațiu de birouri modern în zona Floreasca.
„Acest moment reprezintă o etapă firească în creșterea continuă a IGEL în EMEA și confirmă rolul de pionier al companiei în inovația securității la nivel de endpoint în era hybrid și cloud. Centrul din București va fi concentrat pe dezvoltarea de sistem de operare (OS) securizat și arhitecturi cloud-native”, transmite compania.
„România are o cultură puternică de dezvoltare de software, iar ecosistemul tech din București este extrem de dinamic — rampa ideală pentru următorul val de inovație IGEL în zona endpoint security”, a declarat Matthias Haas, CTO, IGEL. „Extinderea la București ne oferă proximitatea și ritmul de care avem nevoie în Europa și ne ajută să oferim organizațiilor din întreaga lume un avantaj în fața atacurilor cibernetice de ransomware, al cerințelor de conformitate și al riscurilor operaționale.”
„Nu ne dorim să fim doar un alt centru R&D din țară. Planul nostru este să construim un centru de excelență EMEA pentru transformarea a tot ceea ce înseamnă security pentru dispozitive/endpoint-uri”, a declarat Alina Cvasnievschi, Country Manager, România. „Alături de oamenii foarte buni din București, IGEL stabilește ritmul pentru ce înseamnă un endpoint sigur, adaptabil și sustenabil.”
IGEL recrutează roluri junior, mid, senior și poziții de lead/staff în dezvoltare software (Linux, Java, Security etc.), precum și în dezvoltare de produs și customer experience (suport tehnic, sales renewals etc.). Candidați pasionați de securitate informatică și IT sustenabil pot aplica prin pagina de Cariere IGEL.
Fondată în 2001 și cu sediul central la Bremen, Germania, IGEL operează la nivel global, are birouri în SUA (Fort Lauderdale și San Francisco) și un ecosistem de peste 100 de parteneri IGEL Ready în mai mult de 50 de țări.