Grupul OMV Petrom a obținut anul trecut un profit net de 4,2 miliarde de lei, în creștere de la 4 miliarde anul anterior, arată datele interimare anunțate azi de companie. Veniturile din vânzări au scăzut cu 8% față de 2023, până la 35,8 miliarde de lei.
Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 5,7 mld lei, cu 32% mai mic, pe fondul unor prețuri mai mici ale mărfurilor și impact negativ al mediului de reglementare asupra activității de gaze și energie. Profitul net a fost de 4,2 miliarde de lei, în creștere de la 4 miliarde de lei în 2023.
Cifrele financiare sunt neauditate și prezintă rezultatele interimare consolidate ale Grupului OMV Petrom .
Conform companiei, investițiile au crescut cu 52% față de anul anterior, ajungând la 7,2 mld lei față de 4,7 mld lei în 2023. Contribuția la Bugetul de Stat a fost de 16,1 miliarde de lei, similară cu cea din 2023
În ceea ce privește dividendele, dividendul de bază a fost de 0,0413 lei/acțiune plătit în iunie 2024 și dividend special de 0,0300 lei/acțiune plătit în septembrie; aceasta se traduce printr-un randament total al dividendelor de 12,4%. Propunerea de dividend de bază pentru 2024 este de 0,0444 lei/acțiune, în creștere cu 7,5% față de anul anterior, reflectând un randament al dividendului de 6,3% și un raport de distribuire din fluxul de numerar operațional din 2024 de 42,8%.
Am avansat puternic cu implementarea Strategiei 2030 care ne poziționează pentru producerea de energie cu emisii reduse de carbon. Doar în 2024, am investit 7,2 miliarde de lei, pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep, pentru proiecte de energie regenerabilă și pentru extinderea rețelei de electro-mobilitate. Și am continuat să fim printre cei mari contribuabili la bugetul de stat al României, cu circa 16 miliarde lei din taxe și dividende”, a spus Verchere.
“Ne așteptăm ca 2025 să fie un an dificil și cu volatilitate, cu provocări fiscale și de reglementare. În condițiile unui mediu fiscal și de reglementare predictibil și competitiv, ne așteptăm să atingem un nivel record al investițiilor, de circa 8 miliarde de lei, care va contribui la securitatea energetică a României și la economia țării”, a declarat Verchere
Anul trecut, proiectul Neptun Deep a progresat conform planului, transmite compania, cu 90% din buget contractat. Construcția platformei de producție a avansat la șantierele Saipem situate în Indonezia și Italia. Instalația de foraj a ajuns în România.
Pe segmentul de energie regenerabilă, s-au încheiat tranzacțiile cu Renovatio și Janzten Renewables pentru capacități solare și eoliene totale de ~1,9 GW. Acestea, împreună cu parteneriatul anunțat cu CE Oltenia și propriul proiect fotovoltaic la Ișalnița al companiei, formează un portofoliu de 2,4 GW. Tot anul trecut, tranzacția încheiată cu Renovatio a contribuit la faptul că OMV Petrom deține cea mai mare rețea de încărcare a vehiculelor electrice din România, cu aproximativ 900 de puncte de încărcare la sfârșitul anului 2024.