Guvernul a adoptat schimbări importante pentru fondurile de pensii private. Comision unic de administrare, dispare comisionul pe contribuții și control mai strict al ASF asupra administratorilor și investițiilor

Bani, investitie, economii Foto: Pexels.com

Guvernul a adoptat în ședința de joi un proiect de ordonanță de urgență care pregătit o serie de schimbări importante pentru fondurile de pensii private și administratorii lor, proiect despre care Economedia a scris AICI. O decizie pe acest proiect fusese deja amânată din luna octombrie. În primul rând, va exista un comision unic de administrare și dispare comision pe contribuțiile participanților. În plus, statul impune un control mai strict al Autorității de Supraveghere Financiară asupra fondurilor, administratorilor lor și investițiilor derulate de fonduri. Totodată, în contextul în care se pregătește listarea unei părți din Hidroelectrica, Guvernul permite fondurilor de pensii să investească până la 10% într-o companie deținută majoritar de stat. Mai mult, dreptul participanților și al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private va fi imprescriptibil.

Comision unic de administrare

Astfel, Guvernul a decis să stabilească un comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea activităților principale și a celor secundare/conexe. Dispare astfel comisionul din contribuții.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

În prezent, comisionul de administrare se constituie prin deducerea unui cuantum din contribuţiile plătite, dar nu mai mult de 2,5%, și prin deducerea unui procent din activul net total al fondului de pensii administrat privat, dar nu mai mult de 0,05% pe lună.

Schimbarea adoptată prevede un comision unic care va fi calculat astfel:

Comisionul de administrare se constituie prin deducerea unui procent din activul total al fondului de pensii administrat privat, dar nu mai mult de 0,07% pe lună, astfel: 0,02% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este sub nivelul ratei inflaţiei; 0,03% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la un punct procentual peste rata inflaţiei; 0,04% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la 2 puncte procentuale peste rata inflaţiei; 0,05% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la 3 puncte procentuale peste rata inflaţiei, 0,06% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la 4 puncte procentuale peste rata inflaţiei; 0,07% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este peste 4 puncte procentuale peste rata inflaţiei.”

Control și cerințe mai stricte

În plus, Guvernul vrea ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să aibă un control mai strict asupra administratorilor și fondurilor de pensii.  În acest sens, Guvernul stabilește că direcţia de investiţii responsabilă cu administrarea investițiilor, cu analiza oportunităţilor investiţionale şi plasarea activelor va fi condusă de un director de investiții, persoană cu funcție cheie autorizată de ASF. În plus, în vederea gestionării operaţiunilor zilnice ale fondului de pensii, va exista obligația de constituire la nivelul entității a unui comitet de investiții format din membri independenți (care va adopta decizii pentru operațiunile de investire/dezinvestire), precum și a unui comitet de remunerare.

Mai mult, Guvernul introduce unele prevederi privind cerințele pentru persoanele cu funcții-cheie și prevederi exprese privind autorizarea acestor persoane.

Pregătiri ca fondurile de pensii să poată investi cât mai mult în Hidroelectrica

Totodată, în contextul în care se pregătește listarea unei participații din Hidroelectrica deținută de Fondul Proprietatea, iar statul român vrea ca aceasta să fie listată pe bursa locală, în timp ce FP vrea o listare duală, atât pe bursa locală, cât și pe una externă, Guvernul vrea să permită fondurilor de pensii să poată cumpăra local cât mai mult din Hidroelectrica.

Astfel, Guvernul stabilește că în cazul în care statul român deține, direct sau indirect, o participație mai mare de 50% din capitalul social al unui emitent, atunci administratorul fondului de pensii poate investi 10% din activele unui fond de pensii în respectivul emitent sau în fiecare categorie de active ale acestuia, fără a depăși 10%.

Drept imprescriptibil pentru solicitarea plăților

În plus, Guvernul stabilește că dreptul participanților și al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei va fi imprescriptibil.

În prezent, dacă administratorul nu primește nicio solicitare de plată a activului de la niciun beneficiar, drepturile cuvenite beneficiarilor şi nerevendicate se prescriu în termen de 3 ani.

Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensii poate fi administrator special

Guvernul mai introduce posibilitatea ca, în cazul declanșării procedurii de administrare specială, ASF să poată desemna Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensii drept administrator special, în condițiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranță a sistemului de pensii private în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplinește cerințele legale în acest sens.

Un nou prag pentru investiții

O noutate față de proiectul pus în dezbatere publică este stabilirea unui procent de 3% pentru investiții în situația în care statul român are dețineri sau participații în cadrul entităților de private equity, respectiv de 5% în cazul în care fondurile de investiții private de capital în care se investește sunt finanțate atât din fonduri alocate prin PNRR și ale statului român.

Astfel, administratorul va putea investi activele fondului de pensii și în:

„Investiţii private de capital sub forma acţiunilor la societăţi din România, din state ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European sau sub forma titlurilor de participare la fondurile de investiţii private de capital din România, din state membre ale Uniunii Europene sau din state aparţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la 1% din valoarea totală a activelor fondului de pensii; în situația în care statul român deține actiuni sau participații în cadrul acestor entități, administratorul poate investi în aceste instrumente financiare, în procent de până la 3%; acest procent poate fi majorat până la 5% în situația în care statul român deține acțiuni sau participații în cadrul acestor entități, fondurile de investiții private de capital în care se investește sunt finanțate din fonduri alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și domeniile în care se realizează investiția sunt supuse aprobării Autorității de Supraveghere Financiară și a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene; pentru investițiile în instrumente financiare în care statul român deține acțiuni sau participații în cadrul fondurilor de investiții private de capital finanțate din fonduri alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență normele privind condițiile/criteriile de realizare a plasamentelor de capital se stabilesc prin ordin comun al ministrului investițiilor și proiectelor europene și al președintelui Autorității de Supraveghere Financiară care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Dar ce se intampla ? Mai nou, si voi cenzurati ?

    Daca nu-mi vad cele 3 comentarii la ‘Senior architect în domeniul IT: cele mai importante sunt pasiunea pentru domeniu și cât de mult îți dorești să scrii cod. Restul se învață (P)’, nu suparam grav.

    Am zis ca pe G4Media ii dau in Judecata, nu pe voi. Le-am facut print-screen-uri, ca stergeau cu nerusinare.

    Va mai plangeti de una, de alta, dar de fapt, va meritati din plin soarta. Noroc cu americanii care va mai aduc un ban prin mecanismele lor profund anti-democratice. Sa va vad din 2025 …

    Da, ma lepad si de site-ul domniilor voastre daca nu-mi vad comentariile la articolul deja mentionat.

  2. Dar ce se intampla ? Mai nou, si voi cenzurati ?

    Daca nu-mi vad cele 3 comentarii la ‘Senior architect în domeniul IT: cele mai importante sunt pasiunea pentru domeniu și cât de mult îți dorești să scrii cod. Restul se învață (P)’, nu suparam grav.

    Am zis ca pe G4Media ii dau in Judecata, nu pe voi. Le-am facut print-screen-uri, ca stergeau cu nerusinare.

    Va mai plangeti de una, de alta, dar de fapt, va meritati din plin soarta. Noroc cu americanii care va mai aduc un ban prin mecanismele lor profund anti-democratice. Sa va vad din 2025 …

    Da, ma lepad si de site-ul domniilor voastre daca nu-mi vad comentariile la articolul deja mentionat.

    Va credeam mai mature ..

  3. Dar ce se intampla ? Mai nou, si voi cenzurati ?

    Daca nu-mi vad cele 3 comentarii la ‘Senior architect în domeniul IT: cele mai importante sunt pasiunea pentru domeniu și cât de mult îți dorești să scrii cod. Restul se învață (P)’, nu suparam grav.

    Am zis ca pe G4Media ii dau in Judecata, nu pe voi. Le-am facut print-screen-uri, ca stergeau cu nerusinare.

    Va mai plangeti de una, de alta, dar de fapt, va meritati din plin soarta. Noroc cu americanii care va mai aduc un ban prin mecanismele lor profund anti-democratice. Sa va vad din 2025 …

    Da, ma lepad si de site-ul domniilor voastre daca nu-mi vad comentariile la articolul deja mentionat.

    Va credeam mai mature ..

    Sa nu mai vorbim ca nu vad nici cel mai mic detaliu legat de afirmatiile extrem de grave ale Dl-ui Caramitru. Pare sa nu va intereseze… 🙁

  4. De fapt, mi-am amintit : Si voi m-ati cenzurat in repetate randuri la “(P)”-urile EMAG … Alti mafioti care au tot scapat basma curata, stie tot Roddit-ul.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.