Guvernul a aprobat un memorandum privind dezvoltarea parteneriatelor pentru tranziţia energetică cu sectoarele economice româneşti

energie verde incalzire globala bec sursa foto: Pexels/ Singkham

Executivul a aprobat, joi, memorandumul cu tema „Dezvoltarea parteneriatelor pentru tranziţia energetică între Guvernul României şi sectoarele economice româneşti, sub egida Comitetului Interministerial privind schimbările climatice”, acesta fiin jalonul 414 din Planul naţional pentru redresare şi rezilienţă, arată un comunicat de presă al Guvernului.

„Prin acest memorandum, a fost aprobat cadrul de instituire a parteneriatelor pentru tranziţia energetică pe care Guvernul s-a angajat, prin jaloanele 413 şi 414 din PNRR, să le lanseze cu sectoarele economice din România pentru a stabili împreună modalităţile de realizare a obiectivului de neutralitate climatică asumat la nivel de ţară”, se menționează în informarea de presă.

Conform guvernului, pentru îndeplinirea priorităţilor în domeniul schimbărilor climatice aferent anului 2023 şi anului 2024 referitoare la elaborarea unui Plan industrial al României şi la parteneriatele pentru tranziţie energetică, memorandumul prevede încheierea unor protocoale de colaborare cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Energiei, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi cu Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„De asemenea, este prevăzută adoptarea unui document de politică publică, sub coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului, care să creeze bazele necesare dezvoltării unui Plan industrial al României pe termen mediu şi lung în contextul Pactului vede european, precum şi dezvoltarea unui cadru metodologic privind elaborarea, monitorizarea şi evaluarea parteneriatelor pentru tranziţie energetică, mai indică sursa citată”, se mai transmite în informarea de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: