Guvernul a publicat în Monitorul Oficial așa numita controversată „taxă pe soare”, prin care se vor putea aplica taxe în funcție de unul sau mai multe cazuri

case cu panouri solare Sursa foto: Dreamstime

Ordonanța de urgență pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile a fost publicată în Monitorul Oficial, fiind adoptată în ședința din 29 noiembrie. Este vorba despre controversata taxă pe soare care a provocat reacții în rândul oamenilor și companiilor.

Potrivit ordonanței, autoritățile administrației publice centrale și ANRE pot aplica taxe tarife nediscriminatorii prosumatorilor de energie din surse regenerabile în mai multe de la 1 decembrie 2026. Ministrului Energiei, Virgil Popescu, a afirmat în timpul conferinței de presă de luni că ar putea fi posibilă taxarea de la 1 decembrie 2026 doar în anumite situații. Acesta a spus că așa numita taxă pe soare este un fake news și el a subliniat că nu se va introduce nicio taxă pentru prosumatori.

„Autoritățile administrației publice centrale și ANRE pot aplica taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor într-unul sau mai multe din următoarele cazuri:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

a) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului și efectul de stimulare a unui astfel de sprijin;

b) de la data de 1 decembrie 2026, dacă puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depășește 8% din puterea totală instalată în capacitățile de producție de energie electrică la nivel national și dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize cost-beneficiu, efectuată de ANRE printr-un proces deschis, transparent și participativ, că dispoziția prevăzută la alin. (3) lit. (b) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporționată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obține o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum și că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acțiuni rezonabile; sau

c) dacă energia electrică din surse regenerabilă autoprodusă este produsă în instalații cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW”, se arată în document.

USR anunță în weekend că va sesiza Comisia Europeană pentru aplicarea eronată a unei directive europene, dacă Guvernul PSD-PNL nu rectifică ordonanța de urgență ce introduce taxa pe soare.

Duminică, Ministerul Energiei a răspuns criticilor USR și PSD în legătură cu taxarea prosumatorilor, măsură introdusă în ultima ordonanţă adoptată de Executiv înainte de minivacanţa de 1 Decembrie.

Instituţia precizează că posibilitatea introducerii unei taxe este îndepărtată şi presupune îndeplinirea mai multor condiţi, iar mai mult, la nivelul Comisiei Europene şi a Parlamentului European, se discută despre revizuirea acestei directive prin pachetul Fit for 55, directivă ce va aduce alte modificări în sensul accelerării implementării energiei regenerabile şi a promovării acesteia.

Ministerul menţionează că OUG poate fi modificată în Parlament şi arată că a fost avizată de mai multe ministere PSD: Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării”.

Luni, PSD a anunţat, printr-un comunicat, că nu este de acord cu introducerea unei taxe pentru energia auto-produsă din surse regenerabile.

Social-democraţii menţionează că atunci când ordonanţa de urgenţă va ajunge în dezbaterea parlamentară, PSD va depune amendamente pentru înlăturarea prevederilor care descurajează investiţiile din acest sector şi va solicita o dezbatere în regim de urgenţă, astfel încât modificările să fie aprobate înainte de expirarea termenului în care trebuie emise normele de aplicare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. ”Potrivit ordonanței, autoritățile administrației publice centrale și ANRE pot aplica taxe tarife nediscriminatorii prosumatorilor de energie din surse regenerabile în mai multe de la 1 decembrie 2026.”

    nu inteleg nimic… ce limba romana este asta? taxe tarife? pot aplica in mai multe de la 1 decembrie? si mai multe, poate? sau ce naiba ati vrut sa scrieti?

  2. Punctul b) din articol, cu 8%, este cuiul lui Pepelea
    Din ala se poate orice si 4 ani acum trec…
    Iar dl. VIRGIL POPESCU are antecedente grele cu minciuni si facutul pe prostul, ca aia ca un bransamemt standard de electricitate are 7 metri, cu mult tupeu si prosteala pe fata….

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.