Guvernul de la Paris oferă 12 euro pe acţiune, pentru a prelua controlul integral al grupului de utilităţi Electricite de France SA (EDF), într-o ofertă de preluare în valoare de 9,7 miliarde de euro care-i dă mână liberă pentru a conduce compania, ce se confruntă cu criza energiei din Europa, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ministerul de Finanţe a precizat că preţul reprezintă o primă de 53% faţă de preţul acţiunilor EDF la închiderea şedinţei bursiere din 5 iulie, cu o zi înainte ca Executivul să anunţe intenţia de naţionalizare a celui mai mare operator de energie nucleară din Europa.

Statul este deja cel mai mare acţionar la EDF, cu o participaţie de 84%. EDF trece în prezent printr-o perioadă dificilă după ce a fost afectat de decizia Guvernului francez care l-a obligat să vândă mai multă energie electrică la preţuri reduse, în ideea de a proteja consumatorii şi companiile de scumpirea energiei.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Ministerul de Finanţe a informat că oferta va fi depusă la Autoritatea de Reglementare Bursieră şi compania ar urma să fie delistată.

“Este o investiţie care ne permite să investim masiv în energia nucleară”, a afirmat ministrul pentru Buget, Gabriel Attal, după anunţul de marţi.

EDF a fost înfiinţat în 1946, când Franţa a creat un monopol de stat în domeniul electricităţii, care regrupa peste 1.000 de companii implicate în producţia, transportul şi distribuţia de energie electrică. Primul reactor nuclear din Franţa a început să funcţioneze în 1963, iar un deceniu mai târziu EDF a început să îşi extindă rapid capacităţile de producţie a energiei nucleare.

Franţa a început să liberalizeze piaţa de electricitate în 2004 şi un an mai târziu a listat EDF la bursă.