Guvernul vrea să majoreze salarii ale bugetarilor cu 10% în 2024, în an electoral în care trebuie să restructureze cheltuieli și cu legea salarizării în lucru

bugetari, reforma bugetara, dosare Sursă foto: Freepik.com

Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță prin care majorează salarii ale bugetarilor cu 10% în acest an, în două tranșe de câte 5% fiecare. Majorările vin în plin an electoral, chiar în luni de alegeri (iunie și septembrie), în contextul în care Guvernul deja a amânat o restructurare a cheltuielilor bugetare și măsuri de austeritate pentru sectorul public, dar a eliminat facilități și a crescut taxe pentru sectorul privat. Totodată, în acest moment, Guvernul și Banca Mondială lucrează la o nouă lege a salarizării care trebuie să reașeze toate salariile din sectorul public.

Vor primi creșteri angajații din instituții de cultură, Registrul Comerțului, diplomații, administrație, primării și instituții finanțate din venituri proprii ale Guvernului și Parlamentului. Unii dintre acești angajați au participat recent la mișcări de protest.

Pentru cine se majorează salariile, conform proiectului de ordonanță:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Nivelul salariului de bază pentru personalul cuprins în anexele nr. III, IV, VII, VIII, precum și în capitolul VI al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 10%, față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, în două tranșe, respectiv cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 începând cu luna iunie 2024 și cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 începând cu luna septembrie 2024”.

  • Anexa nr. III – Familia ocupațională de funcții bugetare “Cultură” unități de cultură
  • Anexa nr. IV – Familia ocupațională de funcții bugetare “Diplomație” Ministerul Afacerilor Externe
  • Anexa nr. VII – Reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cele aflate în coordonarea Primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului
  • Anexa nr. VIII – Familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație”
  • Anexa V – Capitolul VI – Salarii de bază pentru personalul cu funcții de conducere și de execuție din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului și al oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale

Art. II – Prin derogare de la prevederile art. 11 alin. (4) și art.16 alin. (21 ) din Legeacadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale “Administraţiedin aparatul de specialitate al primarului și din instituţiile şi serviciile publice de interes local corespunzătoare Anexei nr.IX, lit.C, pozițiile 21 – 28, pot beneficia, începând cu luna iunie 2024, de majorarea salariului de bază cu până la 10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că „vorbim de majorări de 5% și 5% pentru categoriile care nu au primit, celor care au venituri foarte mici”.

Totodată, proiectul prevede limitarea la suma de 500 lei a banilor pe care ar putea să îi primească bugetarii dacă lucrează cu ecrane sau cu calculatoare, dar statul va deconta în schimb un consult oftalmologic.

Sumele pentru ochelari au fost cerute de magistrați, dar premierul a explicat că nu poate face legi doar pentru o categorie.

„Este o cerință europeană cu decontările de ochelari până în suma de 500 lei. Nu putem face legi doar pentru o anumită categorie. Guvernul trebuie să acopere întreaga umbrelă. Guvernul își permite 500 lei să fie decontați. Normal, cu un consult oftalmologic, că dacă nu ai nevoie, nu îți iei ochelari”, a explicat el.

Amintim că în 2024, România va avea, probabil, o situație fiscală dificilă, cu un deficit bugetar care se va situa deja la 2% din PIB după numai trei luni. Guvernul se așteaptă la un deficit de 5% la finalul anului, dar estimările Comisiei Europene arată că cel mai probabil deficitul va ajunge în jurul a 6,9% în acest an și va continua să crească până la 7% anul viitor, în lipsa unor măsuri suplimentare.

La sfârșitul anului 2023 și la începutul acestui an, Guvernul a încercat să „cârpească” situația fiscală dificilă din ultimii ani cu un set de măsuri fiscale, care vizează în egală măsură reducerea cheltuielilor publice și creșterea veniturilor. Cu toate acestea, măsurile privind cheltuielile publice au fost amânate și au fost aplicate doar cele de creștere a veniturilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Sunt nebuni?nu comentez despre salariile profesorilor, sănătate,dar în ce privește funcționarii din primării,care vin la serviciu doar in zilele de salariu… muncesc doar in campania electorala, guvernul își bate joc de munca la privat,de-acolo vin banii.

  2. “Mari oameni de stat” acesti guvernanti, “brovo lor”, vor duce Romania “pe nou culmi de progres si civilizatie”

  3. e drept ca magistratii au cerut bani de ochelari — dar ochelari DE CAL. pai ce, credeti ca 500RON ajung pentru asta?…

  4. Seicul Ciolacu mai nou Bascanul Ciolacu se crede pe mosia lui ca in Emirate sau in Turcia…ca deh trebuie sa munceasca iobagii si sclavii din privat…

    • Mă lași cu sclavii din privat….
      Suntem pe primul loc la evaziune fiscală din UE, la 40% din PIB, miliarde de euro furate la negru…(bani pentru sănătate, apărare, pensii, autostrăzi, școli,etc..).
      Nu am văzut privați in stradă, dar am auzit de manichiuriste care iau 12000 lei lunar, de șoferi basculantă care iau 10.000 lei, de mecanici auto care iau 4000 de la patron pe stat plată și 5000 lei la negru, mai mult decât un profesor, doctor, inginer, ofițer, etc.
      Ciocul mic ipocriților din privat care mâncați doar Rahat ! 💩 💩💩.

  5. O mică mită, de doar 10% și nici asta nu e clară, fiind doar o promisiune din partea lui Ciolacu, covrigarul șef al găurilor din coada câinilor.

  6. Greseala de articol…..Apararea NU primeste nimic.Citit mai bine ordonanta guvernului in care e cuprins personalul din legea cadru 153/2017……personalul din anexa VI NU e cuprins.

    • Mulțumesc frumos pentru semnalare, am intrat pe anexa greșită. Am corectat acum articolul. Cele bune!
      Elena Deacu

  7. “Sumele pentru ochelari au fost cerute de magistrați, dar premierul a explicat că nu poate face legi doar pentru o categorie”. Carevasazica tot cei cu cele mai mari venituri vor anumite facilitati. Bine ca nu le plateste statul si cheltuielile cu mancarea de acasa, haine, incaltamite si sa le cumpere si masini de 50k EUR de fiecare.
    Dragi magistrati, ar fi bine sa va faceti meseria cu cinste si onoare si sa va primiti pensiile in baza contributivitatii ca sa fiti egali cu ceilalti. O pereche de ochelari pentru voi nu inseamna nimic, sa nu fim ipocriti.
    Cat despre pomenile date de domnul de la Buzau care s-a cocotat pe scaun la Victoria ce sa mai spunem: dovedeste inca o data ca dorinta de a avea acces la buget in continuare trebuie implinita cu orice pret.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.